Poezie

Robul iubirii

1 min lectură·6 noiembrie 2013

Mediu

Născut din întuneric și lumină, aici pe cer,

Eram la poarta viselor, tăcut străjer,

Doar stelele și luna aici puteau petrece,

Cu trupul statuar și sânul gol, dar rece.

Priveam tăcut, milos, indiferent, a lor orgie

De corpuri disperate ce-ncercau să îmbie,

Ascunsă rușinoasă, de tristețe câte-o stea,

Înlăcrimații fulgi de gheață, în ochi îi ascundea.

Și veacurile, peste mine așa treceau, arzând,

Adânc durerea lor și mila-n gheața mea întrând,

Se strecurau în mine, si-au devenit dorință,

Nevoia de-a iubi, a îngenunchiat a mea voință.

Acum la poarta viselor nu mai eram străjer,

Ci lup înfometat de stele pline de mister,

Nu mai veneau să guste vise amăgitoare,

Ci dragoste să facă-n nori cu mine, visătoare.

Lăsau pe corpul meu, din pulbere de raze, flori

Sădite-n universul lor, în veșnice ninsori,

Plătindu-mi corpul meu de muritor bărbat,

Pentru o clipă de uitare ce le-am dat.

Așa am devenit un muritor iubit de stele,

Sălbatic animal ce se hrănea cu patima din ele,

Ce-n vis, vedea o pământească mare înspumată,

Iar el, pe unda arzătorului nisip, iubea o fată.

001.146

mircea trifu. “Robul iubirii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14038097/robul-iubirii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.