Minculescu Florin Dragos

Ți-amintești cum nu eram noi? Ți-amintești cum nu eram doi? Ți-amintești cum viața curgea șuvoi, Iar noi nu eram goi? Ia zi tu suflete din valurile moi, Care dintre voi este acum noi? Spre zările

Uite, uite cum se scurg oasele prin piele înnegrită. Iată, se cam grăbește să iasă viața din trupu-i. Moartea-și va căpăta iarăși suflul Pierdut prin sufocare de-a ființării născare. Sunt dâre

Lăcomia este nevoia de cantitate din lipsă de calitate.

A existat parcă dintotdeauna un copil ce locuia într-un vârf de deal. Numele acestuia era al tuturor și toată lumea îl știa și el știa pe toată lumea pentru că el era copilul

Noi suntem să vorbim despre tăcere Până ce descoperim liniștea În cupele de piele. Noi suntem o extensie, Un Eu ne-a născut fără să ne aibă. Eu suntem, fără să-L avem. Mintea-i formă fără formă,

Încă din prima zi de școală, am făcut un pact cu copiii prin care le-am propus să îmi permită ca uneori să fiu împotriva lor pentru ajutorul lor. Însă pentru a se justifica efortul a trebuit

Laitmotiv al chiar gândirii, Adevărul nu-i minciună Tu poete înțelege. Ne-am pierdut croiala Despuiați de ritm și rimă. Precum iubea copiii un zeu modern Rape-aim cuvinte-n ritm de trap,

Creativitatea este procesul prin care ceea ce este, fiind supus proceselor transformatoare, prin descompunere, reorganizare și mixare capătă un alt scop sau sens. Peste o pânză albă este plimbată o

Acest înger mic stă într-o cameră de sticlă. Nu zboară, Nu știe că poate. Această lumânare mică stă lângă camera îngerului. Nu arde, Nu știe că poate. Acest mic înger se îndrăgostește de

Fiecare acțiune pe care o întreprindem este predicată pe credință, pentru că fiecare acțiune pe care o întreprindem este precedată de o evaluare a contextului. Simpla folosire a unui obiect,

Pe câmpul dinspre miazănoapte Un cârd de case se umbla, Plecaseră de mult în lume, Liane le acopereau Și lighioanele le locuiau. Zidurile mucegăite transpirau, Iar încheieturile le

Pășind timid la început, Pe nisipul ud fierbinte, rece și uscat, Mă îndrept spre Mare. Sunt tălpile străpunse. Scoici și cochiliile învechite Taie adânc, când ies din carnea mea. Durerea mă

Sunt zile întregi ce trec, Prin neîncetarea Nopții. Sunt străluciri de clipe, Ce curg prin Neînceput. Sunt picuri ca de vis, Ce unduie Mirarea. Sunt zgomotul de râs, ori plâns, Ecouri în