milos petru

Am lucrat undeva în Banat, unde pământul, solul, are niște însușiri deosebite. E mult mai aspru și mai sărac.Solul ăsta poartă numele de lăcoviște asfaltoidă.Înainte de 1970 l-au studiat chiar și

În fânuri, mirosul de izmă, Mă-nviorează de mult, Sunt cult Cât o cizmă. Stupina, cu gustu-i de miere, Mă satură ca pe-un nebun, Sunt bun Cât o fiere. Pe drumuri de munte mă

Nici Dumnezeu n-o să-i despartă, Se bat pentru ce-au moștenit, Ei n-o să poată să împartă, Ce le-a rămas e infinit.

La domnul, ce zice că-i cult, Îi spun cinstit , fără venin, Într-adevăr el a scris multt Dar a citit mult mai puțin.

Învingând într-o bătaie, El lauri a cules din plin Dar fiindcă n-a găsit dafin S-a mulțumit cu ciumăfaie.

Mai des cu mâna pe pahar De cum o pune pe seringă, Muncind așa n-are habar Că vaca are iar să-l lingă.

În cifre deseori se-ncurcă Și n-are liniște defel: \"-Că șeful.\" Ajungând la el Ea totdeauna se descurcă.

Sunt medici ce scot un oftat: -Mai dă-ne Doamne un bolnav, Să creadă el, dar nu prea grav, Naiv să fie și bogat.

S-a spus că n-are cherestea Și de amici a fost hulit, Acum cu toți s-au liniștit, Aflând că-n veci doarme în ea.

A minții lentile convexe, concave, Rotunde, ovale, Dispuse-n craniu-n imense spirale, Sunt grave, Spirituale. Se-mbină lentile perfect șlefuite Cu altele sparte, turtite Și multe normale. În

Secetă mare, O lacrimă uscată Arde pământul

Nu se satură când mâncă, Merg la trap și merg la pas La paradă sau la muncă, Dorm un ceas doar, la Ispas.

Să fug de gânduri vreau dar nu-i măsură, Ah creierul, gândește fără mine, Nu-l pot opri, să-nebunesc îmi vine Și-atunci m-afund, pierdut, în băutură. Mă-mbăt dar capu-mi vâjâie, plesnește Și

Grăuntele de grâu fertil Pentru acel ce i se-nchină Dar pentru-n condeier steril, O biată boabă de neghină.

Filozof și avocat, Clar în vorbă, răspicat, Șefi de stat a criticat Până inima i-a stat. .

Băse, rămas fără tron, Alungat de toată jena, De-o fi pe sfânta Elena, Crede că-i Napoleon.

Frumoasă ca o păpușă, Dac-o cauți este în pin, Toarnă uneori venin Și o vezi umblând cu gușă.

Ne dă parcă mai rar o veste bună Începe-ncet, încet, să ne rărească Apelu-n cer când are să-l citească Ar vrea ca toți ce-am fost \"prezent\" să spună Pe cei rămași, acum o să-i rănească Dar