Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Nopți cu Isadora"

Ieri, 5 Martie 2013, a avut loc la Teatrul Național din Timișoara premiera piesei de teatru “Nopți cu Isadora”, de scriitorul, poetul, jurnalistul, dramaturgul timișorean, recunoscut și respectat în

@milos-petruMPmilos petru
0
0

Adio Agonia

ADIO AGONIA A fost odată ca nici o dată... (Adrian Firică) Nu credeam că voi fi bănuit vreodată de plagiat. Am

@milos-petruMPmilos petru
0
2

O veste dureroasă

Intens dezbătut

\"S-a produs nefericitul eveniment, a murit pe 1 Nov. la 21,50, complet inconștient după ce metastazele cerebrale și-au făcut dansul și l-au lăsat pustiit. Analizele care-am reușit greu să i le mai

@milos-petruMPmilos petru
0
13

Dezbinarea-ultima stație

Zece trecute. Sună celularul.: Hai, te așteptăm, vine și Moldo și Tibi, și

@milos-petruMPmilos petru
0
9

Aproape de inundații-1970

1970, din câte îmi amintesc, luna mai-iunie. Trăim o situație grea, nemaiîntâlnită de prin 1940(mă refer la catastrofă, atunci a fost cutremur). O mare parte din

@milos-petruMPmilos petru
0
4

Cota, cota...

Aud în ultimile zile că F.M.I.-ul și Banca Mondială caută metode să ne \"salveze\" de la dezastrul economic și una ar fi să ne mărească cota care să o dăm statului, de fapt nu să o dăm, să ne-o ia

@milos-petruMPmilos petru
0
9

Cum trec anii

Cum trec anii. Parcă a fost ieri când ne-am hotărât să facem o trupă cu care să cutreierăm toate satele vecine, să ne distrăm și să-i distrăm și pe alții. Aveam în sat o \"bandă\" de țigani, Tati,

@milos-petruMPmilos petru
0
0

Oare ne mai întoarcem la Eminescu

Aș vrea să vă destăinui un mister, Transmis de duhul lui Damian Ureche, Ne-a părăsit pentru poetul nepereche, Și-acum alături stă de el în cer. Fiindcă ieri ar fi trebuit să aniversăm ziua de

@milos-petruMPmilos petru
0
0

După 40 de ani-2006

Nu vă mirați c-atât m-am îndoit, Și alții mai sunteți ca mine, Noi am trăit în viață rău și bine, Ne-am bucurat dar am și suferit. Ce noi o viață-ntreagă am clădit, Să fie omul cât mai

@milos-petruMPmilos petru
0
0

Un jucător de șah

Intens dezbătut

Citind aici pe sait \"Jucătorul de șah\" de Mihai Victus, mi-am adus aminte de \"Jucătorul de șah\" a lui Ștefan Zweig pe care am citit-o în tinerețe, dar și de ceva ce am trăit eu. Datorită

@milos-petruMPmilos petru
0
19

O lecție de viață

Epigrama D-lui N. Bunduri \"Delegatul...vinovat\", îmi aduce aminte de o întâmplare din tinerețe. Stăteam la o grădină de vară cu Ion Velican și cu un prof de la filo pe care îl cunoscusem atunci.

@milos-petruMPmilos petru
0
5

Distih

Toleranța-i mare când e mare știința Și-i tare mică când e mare neputința.

@milos-petruMPmilos petru
0
0

O, Moș Crăciun,

Fulgii de zăpadă, pe capitală cad, De Moș Crăciun va fi o noapte albă, Bucureștenii nu mai știu ce-nseamnă brad, Vor colinda, cu toți, un pom de tablă. N-o să-nțeleg nimic, până la vară, Când

@milos-petruMPmilos petru
0
2

Amintiri

Eram copil, începusem să înțeleg. În odaie. în fața mesei, pe perete o poză cu tata militar, cu pușca la picior. Am tăiat porcii, de crăciun, ne-am așezat la masă. Mama îmi spune să-i dau și la

@milos-petruMPmilos petru
0
0

Amintiri

Mi-a spus cineva să mă las de scris că bunica lui scrie mai bine. Eu zic să-i spună bunicii să scrie și ea. Eu nu pun pe nimeni să mă citească cum nimeni nu mă pune pe mine. Nu fac literatură, doar

@milos-petruMPmilos petru
0
0

De ce am primit 10 porunci

Când pe pământ umblase Dumnezeu Să vadă traiul de-i ușor sau greu, Din toamnele târzii și până-n vară, Trecea nestingherit din țară-n țară. Opri un ins care mânca măsline, I-a spus:-Am o poruncă

@milos-petruMPmilos petru
0
0

Mai sunt și azi?

Mai sunt și azi, colțuri de țară În care lumea, se înjură, Se chinuie voit, se fură Și se mai face de ocară? Mai sunt și azi cătune, sate, În care hoții stau pe tronuri, Diriguind în crunte

@milos-petruMPmilos petru
0
0

Amintiri I

Prin anii 59-60 eram la Lugoj la o scoală tehnică. Erau două clase cu vre-o 20 elevi fiecare, din care jumătate fete. Băieții, am avut echipe de fotbal, handbal, volei, baschet (eram aceiași în toate

@milos-petruMPmilos petru
0
2

ODÃ

Nu sunt Păunescu, nu sunt Porumbacu, Nicolae Dragoș și nici Dan Deșliu, Fiindcă astăzi Boc doar te mai bocește, Vreau poet de curte permanent să-ți fiu. Nu te-ajută Pleșu și nici

@milos-petruMPmilos petru
0
0

clinc

Am lucrat undeva în Banat, unde pământul, solul, are niște însușiri deosebite. E mult mai aspru și mai sărac.Solul ăsta poartă numele de lăcoviște asfaltoidă.Înainte de 1970 l-au studiat chiar și

@milos-petruMPmilos petru
0
2

Am o idee

În fânuri, mirosul de izmă, Mă-nviorează de mult, Sunt cult Cât o cizmă. Stupina, cu gustu-i de miere, Mă satură ca pe-un nebun, Sunt bun Cât o fiere. Pe drumuri de munte mă

@milos-petruMPmilos petru
0
7

Seceta vine singură.

Doamne, Tu nu ne dai seceta, Tu ne dai ploaia, Seceta vine singură Dacă nu-i apă. Dacă ne dai ploaie, Vin singure Buruienile. Dacă vin buruienile Luăm sapa Și le omorâm, Nu toți. Pe unii

@milos-petruMPmilos petru
0
0

Lentilele minții

A minții lentile convexe, concave, Rotunde, ovale, Dispuse-n craniu-n imense spirale, Sunt grave, Spirituale. Se-mbină lentile perfect șlefuite Cu altele sparte, turtite Și multe normale. În

@milos-petruMPmilos petru
0
0

Cel care ne cheamă

Ne dă parcă mai rar o veste bună Începe-ncet, încet, să ne rărească Apelu-n cer când are să-l citească Ar vrea ca toți ce-am fost \"prezent\" să spună Pe cei rămași, acum o să-i rănească Dar

@milos-petruMPmilos petru
0
1

Vis absurd

Avut-am mai de mult un vis Bizar, sălbatec, crud, tăcut, Visam că parcă m-am născut Dar criticii m-au și ucis. Nevinovat căzut...Prin rai Mergeam pierdut iar calea mea Fortuna singură-o

@milos-petruMPmilos petru
0
0

Unei chelnerițe

Aș vrea o bere blondă Dar nu \"oxigenată\" Așa o vreau ca tine Dar cum ai fost... odată.

@milos-petruMPmilos petru
0
2

Poli nu are antrenor din cauza patronului

O! Iancu de Timișoara A rotit conducătorii Că vede și Baba Chioara C-a amețit toți jucătorii.

@milos-petruMPmilos petru
0
0

Consolare zadarnică

Mă rog Domnului din cer Să nu ajung la \"atelier.\" Mă consolează un amic: -N-ajungi, dacă nu scrii...nimic.

@milos-petruMPmilos petru
0
2

\"Măria Ta.\"

\"Măria Ta.\" \"Măria Ta de nu te schimbi Și orice sfat te lasă rece, Deschide granițele țării Și lasă-i pe români să plece Să meargă unde văd cu ochii, Cuprinși de cel mai trist

@milos-petruMPmilos petru
0
0

Dă grăunțe...

Dragă Petrică Am primit scrisoare din State Din Seattle Din Vestul Sălbatic Dragă Petrică Îmi spune un fost coleg Care nu m-a văzut De 40 de ani Pentru el am rămas

@milos-petruMPmilos petru
0
0
Toate cele 30 jurnale sunt incarcate