După 40 de ani-2006

Nu vă mirați c-atât m-am îndoit, Și alții mai sunteți ca mine, Noi am trăit în viață rău și bine, Ne-am bucurat dar am și suferit. Ce noi o viață-ntreagă am clădit, Să fie omul cât mai fericit, La o comandă proastă s-a distrus Și visurile noastre au apus. Am fost injectați cu comunismu-n gând, Am stat lângă combine-n radiații, Am înfruntat furtuni și inundații, Și am lucrat prin grindină și vânt, În vapori de acizi și pesticide, În stresul provocat de activiști, Iar azi trăim o lume ce divide Și suntem tot mai singuri și mai triști. Am fost o dată toți mai optimiști, Deși-am trăit o viață de turiști, Noi ne-am mutat ades în alte stații În huiduieli aiurea sau ovații. Ne-am dus acolo unde-a fost nevoie, Cu arca lumii, ce-a lăsat-o Noe, Ducând și-n alte sate viața bună Ca lumea s-o vedem sătulă, Nu cum este-acum plângândă, Tot mai săracă și flămândă. Am condus mulțimi și sate, Multe le-am făcut bogate Iar acum acolo-i jale. (Ah, răsplata muncii tale) Am ținut o țară cu ulei și pâine, Cu-o viață mai ușoară, cu mâncare, Și azi nu știm ce-om mânca mâine Că spini și buruieni sunt pe ogoare, Și conducători ce-n cur îi doare Că mor pensionari, și tineri mor, de foame. O Doamne! Cât ai fost de bun, Noi am ajuns bătrâni acum Să nu ne mai conducă un nebun, Că stăm acasă, la oraș sau sat Și nu ne mai băgăm într-un rahat. Iar eu, ce tânăr mă pișam pe toți, Pe președinți pe activiști, pe hoți, Cred că blestemul lor acum îmi vine Fi`ndcă mă piș din când în când pe mine.