Aproape de inundații-1970

1970, din câte îmi amintesc, luna mai-iunie. Trăim o situație grea, nemaiîntâlnită de prin 1940(mă refer la catastrofă, atunci a fost cutremur). O mare parte din țară este sub ape, nori uriași descarcă puhoaiele de apă, apă care în mod normal cade în câteva luni.. Mureșul e învolburat, curăță tot ce întâlnește în cale, stăm încremeniți lângă aparatele de radio și aflăm că undeva inainte de Deva, valul de peste șapte metri, inundă și distruge tot ce întâlnește . și se apropie amenințător de noi, în timp ce vremea s-a răcit, plouă întruna. Organele alea comuniste nu dorm, acționează peste tot, cu forțele armate cu pompieri și gărzi patriotice, cu toată populația țări, cu muncitori și țărani care sunt scoși din fabrici și asociații agricole, și la ordinul unor comandamente formate din generali, secretari de județe, directori de intreprinderi, specialiști de toate felurile, se bat, se luptă, înfruntă cu curaj și dăruire stihiile naturii. Pe lângă știrile de la radio mai putem vedea și la televizor, cei care avem această posibilitate, dezastrul care s-a abătut asupra țării, și lupta unei populații întregi de a învinge. Lucrez undeva, aproape de ieșirea Mureșului din țară, întro intreprindere agricolă de stat, sunt inginer cu “organizarea științifică a muncii și a producției”, da exista atunci așa ceva, primim ordin de la Trustul Județean să trimitem toate mijloacele de transport, mașini și tractoare cu remorci la cel mai apropiat IAS care avea o zootehnie cu mii de capete de animale, pentru a ajuta la evacuare. Toți sacii de la opt ferme s-au trimis la Mureș să se întărească și să se înalțe digul. (Eram tânăr, aveam 30 de ani, nu știam ce înseamnă nu, sau nu se poate, exact cum acum după încă 40 de ani sunt convins.) Primesc sarcină să merg cu mijloacele de transport la evacuarea zootehniei de la IAS-ul vecin , imi aliniez o coloană imensă de mașini și tracroare, ajung acolo, și constat că în fața mea, coloana formată din cei care m-au întrecut, de la alte intreprinderi, depășește cu mult un kilometru, nu se înbarcau încă animalele, se aștepta ordinul, dar socoteam că dacă se întâmplă asta nu ajung nici întro săptămână la rând. Ploua tot mai des, tot mai rece și tot mai puternic. Stau lângă mașini, unii dintre tractoriști merg la șoseaua principală și aduc vești. Vin câțiva la mine și mă roagă să-i las să meargă să ajute în satele lor, unde se dăduse deja ordin de evacuarea populației, familiile lor erau acolo și nu știau ce se întâmplă cu ele, cu părinții, soțiile și copii. Înțelegându-i și fiind convins că așa e normal, dar și fiindcă eram doar “responsabil cu organizarea muncii” în unitate, îi repartizez pe sate, fără să mai întreb pe cineva și-i trimit să facă treabă fiecare în satul care aparține de ferma lui. Mă întorc cu un Steag(camion “Steagul Roșu”) la centru și-i raportez directorului ce treabă bună am făcut. În loc să mă felicite, îngălbenește își pierde de moment vocea, cade în fotoliu, iar după un timp tună, urlă, țipă și mă trimite să-i adun pe toți și să merg înapoi. E situație de necesitate, pentru neexecutarea de ordin se merge de la o amendă de 600 lei până la glonț! Pe mine mă poate înpușca dar el dacă scăpă sigur rămâne fără fotoliu. Ce am făcut era ireversibil, nu mai puteam să-i întorc pe cei pe care i-am împrăștiat în vreo 5-6 sate. Iau “Steagul” și mă întorc singur la IAS-ul vecin, las mașina ultima în coloană și merg pe jos, prin ploaie, parcă prin cea mai groaznică ploaie care m-a prins vreodată, merg câțiva km.până ajung la comandamentul IAS, unde ud leoarcă raportez directorului Trustului IAS și unui general, șeful miliției județului, ce bravură am făcut. Discută puțin, îmi spun că-i bine ce am făcut și mă trimit să-i spun directorului meu să se liniștească. Mă întorc, în curte mă întâlnesc cu un magazionier și-l rog să-mi dea o șalopetă că eram ud până la piele. Îmi dă o uniformă de gardă patriotică. După ce am vorbit cu directorul, ies până în stradă, mă vede același general, care între timp a ajuns în comună, mă bagă aproape forțat la o instruire unde am fost notat ca reprezentând unitatea mea, și primesc sarcină să duc toată muniția și armamentul gărzilor patriotice, undeva întro localitate la vreo 40 km, pentru a o feri de inundații Primesc o mașină militară, deja comuna și satele din jur se evacuau cu ajutorul armatei, și mă execut. La întoarcere trecând aproape de satul natal am mers să văd ce se întâmplă cu părinții și bunica. La intrarea în sat așteptau mașini militare să primească ordinul de evacuare. Totul era pregătit. Bunica spune că nu părăsește satul orice se va întâmpla. Până la urmă satul nu a mai fost evacuat, existau hărți din timpul austro-ungariei care demonstrau prin curbele de nivel, că locul unde trebuia evacuat era și mai jos.