Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

De ce am primit 10 porunci

-după o poveste pe care o știu de la tata-

2 min lectură·
Mediu
Când pe pământ umblase Dumnezeu Să vadă traiul de-i ușor sau greu, Din toamnele târzii și până-n vară, Trecea nestingherit din țară-n țară. Opri un ins care mânca măsline, I-a spus:-Am o poruncă pentru tine. Iar dânsu-i puse, scurt, o întrebare: -Spune-mi Doamne de o ai, pe care? -Să nu mai furi că asta nu e bine! -O Doamne asta nu e pentru mine, Că noi trăim , mai mult de jumătate, Puțin din muncă și mult din furate. Domnul a rămas puțin pe gânduri, Cutreieră apoi alte pământuri, În cale i-au ieșit alți muritori Erau mai veseli dar bănuitori, O vorbă blândă Domnul le aruncă: -Ați vrea, să vă dau vouă, o poruncă? -O Doamne, vrei să faci, din noi doi, sfinți? Dar spune-o! Domnul:-Să nu preacurviți! -Nu o primim, s-o duci cât mai departe, Noi toți avem vecine și amante. E Domnul trist că a venit degeaba, Nu-și poate, pe pământ, lăsa desaga Și pleacă-n ceruri tocmai cum venise, Da-n cale, iată, Moise îi ieșise Cu oile, păscându-le pe-o luncă. Domnu-l întreabă:-Tu vrei o poruncă? Iar Moise-i spune calm:-Doamne, ia stai, Cât costă una dacă vrei să-mi dai? -Sunt gratis Moise! Domnul vrea să plece. -De-s gratis Doamne, poți să-mi dai vre-o zece? De atunci, noi pătimim, umblând și-n coate, Nu reușim să le-mplinim pe toate. P.S. Acum, la multi le-ar fi venit ideea Sa le respecte, dupa Dan Norea.
002.420
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
232
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

milos petru. “De ce am primit 10 porunci.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/milos-petru/jurnal/1741555/de-ce-am-primit-10-porunci

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.