Pentru cele care nu au iubire
Ați întâlnit cândva
Ceea ce nici astăzi
Nu credeți că există:
Adevărul este
Că eu sunt
Mai mult decât ați văzut voi
Într-o clipă.
Acum nu mai vreți să stiți
Pentru că
Pentru că universul
Se clatină,
Pentru că firele țesute
Nu au esență,
Pentru că drumul
Are sfârșit,
Pentru că ochii-mi sunt în rouă,
Eu
M-am oprit.
Pasul cel din urmă
Te-am uitat într-un timp în care
Nu mai are sens să mă-ntreb:
“Unde ești?”
E timpul de care eu, doar, aparțin.
Epoca legendei se scrie însă azi,
De firele poveștii urzite
Până și acest sacrilegiu…
Talentul ascunde o mare durere.
Știu că el poate cunoaște un univers extrem de vast,
Dar am ajuns să simt că trecerea în alte sfere
Nu mai are nimic, de acum, să îi
Odă unei flori
Am întâlnit o roză-n cale
Și roza-aceasta, caldă, dulce,
Și-a spus iubirea ei de floare.
Eu n-am știut că vrea să spună
Aceeași rugă fără
O lume care nu mă merită
Trăiesc într-o lume care nu mă merită;
Tot ceea ce am vrut cândva să fac
Depășește cu mult realitatea.
Visurile mele
Sunt aspirații prea profunde
Pentru
Nu totdeauna
Mi se pare
Că am fost cândva
Copil;
Mi se pare
Că voi fi cândva
Bătrân;
Singurul lucru
Care nu mi se pare
Este că sunt
Geniu-
Nu totdeauna
Abstractul
Este și ireal…
Nu pot să trăiesc fără tine
Iubito,
În clipa nebuniei, în clipa disperării,
Când lumea întreagă se întoarce împotriva mea,
Atunci când singurul lucru rămas este moartea,
Te caut cu
Nu mai contează
Credeam că universul poetic
Poate să nască
Lumini
Mult mai departe
De imaginație.
Păcat
Că nu suntem toți
Ce ne vrem a fi;
Și totuși,
Lumina va exista mereu
Undeva
Nu mă schimb
Atâta timp
Cât în mâna mea
Va mai fi lumină,
Măcar o zi senină,
Toți de asta-ar vrea,
Nu mă schimb.
Cadru mort,
Frig, și vis, și glumă…
Totul n-are sens,
Tot e-un truc
Nu aur, ci anii tinereții
Tu ai dat viață, și răsplata vieții,
Ofrandă într-o zi de mărțișor,
O vei primi: nu aur, ci anii tinereții,
Să-ți amintești o zi de ei cu dor…
Nimic nu ne desparte
Visez cu propriul meu cuvânt
Către iubirea noastră,
Chiar dacă știu că-n cerul sfânt
E soarta mea nefastă.
Celeste roiuri de lumini
Se-ndreaptă către tine,
Când te
Negându-mi nașterea
Milioane și milioane de ani de evoluție deasupra mea veghează,
În spațiul neclintit de timp regăsesc întunericul cosmic din suflet;
Dacă toți pământenii mi-ar cere azi să
Momentul așteptării
Pare și mai puțin acum
Momentul așteptării
Să fie doar atât: un fum,
O fars-a-nstrăinării.
Nu pare-a fi același cânt,
Supus însingurării,
Nici rătăcit pe-un vechi
Moartea unui demon
Cu un vers eu nasc visare,
Cu o șoaptă nasc avânt;
În rest totul e uitare,
Tot e vechi pe-acest pământ.
Doar un vis e viața-ntreagă,
A trăi e-un ideal,
Zi și noapte,
Marele elogiu
Suflet de aur,
Oprește-ți visarea.
În căutarea ta
Crezi că vei întâlni cândva
Fericirea?
Și eu am visat,
Dar m-am trezit deodată:
Era un vis frumos
De pe tărâmul
Mai bine mor
Ce lume pierduta…
Unde oare sunt intelesurile frumoase
Ale inceputului vietii ?
A uitat Omul de ultima sansa ?
Dar viata pe pamant nu este rai,
Nu-ti poti cauta fericirea in ea,
Lumina vieții
La Poarta Nemuririi inima-mi caldă încă începu brusc să bată,
Sufletu-mi avid de îngeri plecase parcă demult de pe pământ,
Zile după zile, nopți după nopți, străbătând, într-un
Luciditate
Mă vei întreba cândva:
„Ce cauți aici?”
„Ce vrei?”-
Frica de adevăr
Va izbucni până la urmă
Din tine-
„Ochii tăi;
Lumina nopții,
Foșnetul vântului,
Zgomotul picăturii de
La mine va veni…
Eu sunt cel care stă,
Cel despre care se spune
Că nu are voință-
Voință a fost și voință va fi,
Dar vine un timp
Când nu mai poți iubi,
Iar eu, ca savantul
Ce nu știe decât
În fosta-mi cale oarbă
Aș vrea să am un copil
Cu ochii mei,
Cu zâmbetul meu…
Să-mi amintesc, privindu-l,
Ce-am fost și eu cândva.
Aș vrea să-l strâng în brațe,
Să-l mângâi ne-ncetat…
Un
În alte sfere
Mi-aduc aminte că de mic
Visam la nemurire,
C-atunci speram să am un pic,
Măcar, de fericire...
Dar viața noastră e un val,
Urmat apoi de altul;
Pierdut cu timpul de
MV