Mihail Valentin

Ceva inca nu este ok As vrea sa pot sa spun lumii Cat de mult te iubesc, Dar parca ceva inca nu este ok. As alerga mereu catre idealul Care poti fi, dar tu inca mergi Pe drumuri gresite. Ma

Pescarusul Stiti despre om? Printre multele definitii, El mai si zboara; Precum spunea Cehov, El mai este si spulberat... Dar declaratia acestui zbor, Mai ales cand e

Și, dacă noi nu vom fi… “Cât de repede trece Viața noastră, iubito”- Cât de rău îmi pare Că așa spuneam atunci Și că nu am greșit. Au trecut ani între noi, Au trecut ani și eu încă Mai

Răspuns Este din nou iarnă Și mai ales la noi, Pentru că voi nu știți A scrie. Da, totul e frumos Atunci când Îți place, Dar nu trebuie să mergi Doar înainte; Viziune îngustă E tot ce

Venit din altă lume Cândva lăsam iubirea să se transforme-n moarte, Înfrântă de durerea de-a pierde vechiu-mi vis; Acum doar spun că toate sunt amintiri deșarte, Că lumea fără îngeri

Tu ești înainte de moarte Te iubesc în stelele căzătoare, Te iubesc în cântecul sirenelor Te iubesc în amurgul soarelui, Te iubesc în tenebrele mării, Te iubesc în decăderea zeilor, Te

Vreau visul Am iubit cândva, Dar lumea Nu mai avea loc și pentru mine. Ca să-nving timpul, Am rămas cu visul. Poate că visul nu mai e nici vis, Poate că până acum Am pierdut Mai

Voi căuta mereu Voi căuta mereu Esența. Cineva mi-a spus Că sunt prea deștept Pentru ceea ce sunt, Dar eu nu caut Inteligență; Eu nu caut putere Sau bani; Eu Voi căuta mereu Adevăr.

Unde ești? Văd lumea ca pe-o scenă și mă-ngrozesc de ea, Mă-ntorc la tine, floare, unde ești?… S-a stins demult privirea mea, Îmi lipsesc azi fericitele povești Din timpurile-n care mai eram

Un ultim visător Tăcere... E frig și-un cer acoperit de nori. Privesc în jur- toți sunt absenți, Pierduți de realitate... Unde e timpul demult trecut? E frig, în soarele amiezii, E frig în

Un nou mileniu Un nou mileniu, Lacrimi ne-ntrecute Speram să-mi amintesc ca fiind trecut. Nici noi, nici Dumnezeu, Destinu-n cale nu l-am așternut. Păcat nu este ; Greșind cu trup și

Tu ai o cupă Unde e Roma din noi? Unde e călătorul mereu în căutare…? Pierdem pas cu pas, părând că mergem mereu înapoi, Rătăcim printre umbre, căutând lumina din noi… Opriți-vă puțin: Nu

Trecutul de vrea să m-absoarbă Mormântul de marmură albă: Un om s-a pierdut în pământ; Trecutul de vrea să m-absoarbă, Renunț și la rău și la sfânt.

Totul în lume se oprește aici... Știu acum că a fost o clipă Când totul putea să devină perfect- Norocul meu a dispărut atunci Când tu nu ai putut să vezi șansa De a fi, împreună,

Tot ce pierdut e printre ruine Deschide ochii, soare de vară Ce nu cuprinde rază amară… Nouă minune, caută-n mine Tot ce pierdut e printre ruine: Ani și destine, Timpul ce vine, Cetăți

Timpul e-n zadar Clipe de visare, Clipe trecătoare, Clipe de amar, Fără de hotar; Dacă nu se moare, Timpul e-n zadar.

Timp Caravană de nopți și de zile; Lumină și-ntuneric Nu a fost- Regăsești Unirea în toate, Chiar de treci Pe tărâmul anost.

Tenebre Privesc bolta înstelată Cu luciri de ametist; Făr-iubirea-mi adulată, Sufletu-mi e-atât de trist. Aura-mi de calde gânduri, Toate visurile-mi dulci, Regăsite între scânduri, Se

Te joci cu sufletul meu Oare te joci cu sufletul meu? Atâta iubire, atâtea aspirații… Pot să cred că le-am întâlnit în inima ta? Câtă fericire mi-a stârnit numai gândul Că m-ai putea

Tăcere Oscilez între sens și nonsens; Prin prisma timpului, Chipul răsare. Pași… Nălucă, iubire pierdută? Vis, ipostaze fictive Modelând o imaginație confuză Și iar tăcere… Abătut din

Sunt un om modern… Sunt un om modern… Pentru că vreau totul Pornind de la nimic, Pentu că dinamismul presupune Lipsa conștiinței Și a nu-nțelege Că sunt Un viitor cadavru, Deși mă simt