Poezie

Un nou mileniu

1 min lectură·4 decembrie 2003

Mediu

Un nou mileniu

Un nou mileniu,

Lacrimi ne-ntrecute

Speram să-mi amintesc ca fiind trecut.

Nici noi, nici Dumnezeu,

Destinu-n cale nu l-am așternut.

Păcat nu este ;

Greșind cu trup și suflet,

Râzând, plângând, ieșindu-ne din minți,

Convinși că viața nu e o poveste,

N-avem copii și nu suntem părinți.

“ Mai rău decât sălbatici”-

O aluzie mult prea fină

Ca să arate ce cruzime întrupăm,

Copii bătrâni, atâta de fanatici

Că libertatea neavută o strigăm…

Două milenii

Au trecut din timpul

Ce ne-a fost dat ca să ne mântuim;

Lăsând în urmă ani, pare că anii

Toți s-au pierdut, neștiind cum să-i trăim.

Azi, disperare…

Mâine, poate nu va fi nimic…

Nesiguranța ne-a limitat puterea:

Când poți fi tot, ești totuși mult prea mic-

Uitând să vrem, ne-am început căderea…

Un viitor…

Nebănuite începuturi

Rămân a-și arăta fațetele ascunse,

Și totuși, unic gând nemuritor,

E fața umbrei reci și nepătrunse…

Mileniul următor-

Nu vreau să îl apuc;

Prea târziu pentru mine, prea devreme pentru voi,

Copilul nemuririi e totuși muritor…

Eu vreau să mor- în recea piatră nu-i loc de nevoi…

003.019

Mihail Valentin. “Un nou mileniu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihail-valentin/poezie/57632/un-nou-mileniu

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.