Poezie
Prima iubire și ultima…
1 min lectură·
Mediu
Prima iubire și ultima…
Un bătrân spunea:
“Prima iubire
Și ultima…
Și azi mai cred în ea.”
L-am ascultat tăcut,
N-am luat în râs,
Citeam în ochii lui
Un dor nespus.
Găseam în el
O taină necuprinsă-
În ochi bătrâni
Era privire-aprinsă…
Timpul s-a scurs
Și i-am uitat povestea;
În calea vieții
Te-am găsit pe tine,
Dar ai trecut, ca efemeră ființă-
Iubirea mea de-acum e neputință.
De ce nu poți să crezi în mine?
Eu te iubesc atât de mult…
De ce nu vrei să ai un vis frumos?
Acolo unde visul meu s-a stins,
Se naște moartea…
Poți să trăiești și fără mine,
Mai bine chiar ca ieri,
Dar până când, căci nu e idealul?
Bătrân mă simt acum și eu;
Nu pot uita
Nicicând,
Iubirea ta…
Pierdut de frumusețea visului,
Îmi amintesc de clipa ce-a trecut
Și, tânăr,
Din iubire-mbătrânind,
Mai cred încă în ea:
Prima mea iubire
Și ultima…
Þi-aș da acum,
Oricând,
Dacă le-ai vrea,
Trupul și inima,
Visul și viața mea…
Ce-ar mai conta?
001332
0