Poezie

Luciditate

1 min lectură·4 decembrie 2003

Mediu

Luciditate

Mă vei întreba cândva:

„Ce cauți aici?”

„Ce vrei?”-

Frica de adevăr

Va izbucni până la urmă

Din tine-

„Ochii tăi;

Lumina nopții,

Foșnetul vântului,

Zgomotul picăturii de ploaie,

Frigul, ecoul șoaptei,

Luna, și căldura brațelor tale

Atunci când gândul tău se-ndreaptă

Spre universul meu...”

Absurdă realitate:

Nu crede că tot ceea ce simt

E perfect-

Când te-am iubit atât de mult,

Dacă pot să te uit,

Înseamnă că voi întoarce spatele

Eternității.

După himere,

După imaginația debordantă a infinitului

În care călcăm,

Mie îmi rămâne puterea

De a fi efemer,

Îmi rămâne simbolul

Sacrificiului.

Lucru ciudat, dar...pentru câți oameni să mor?

Așa că atunci

Umbra ființei mele

S-ar putea spulbera:

Efemerul

Nu se poate împărți

Între un geniu

Și mulți nebuni...

001.491

Mihail Valentin. “Luciditate.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihail-valentin/poezie/57576/luciditate

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.