Poezie
Nimic nu ne desparte
2 min lectură·
Mediu
Nimic nu ne desparte
Visez cu propriul meu cuvânt
Către iubirea noastră,
Chiar dacă știu că-n cerul sfânt
E soarta mea nefastă.
Celeste roiuri de lumini
Se-ndreaptă către tine,
Când te privesc, să nu te-nchini:
Tu mă iubești pe mine!
Din câți au fost și câți vor fi,
Iubire nesperată,
De mine, știind a mă iubi,
Doar tu ești adulată.
Că nu găsesc nimic în om
Adeseori mă cerți;
Neobosit, eu vreau să dorm-
Încearcă să mă ierți.
Ce vină am când alții nu-s
În stare să gândească
Și că destinul meu apus
Vrea iarăși să renască?
Tu vrei să nu mai sufăr eu
Uitându-mă la alții?
Să nu mă simt precum un zeu
Peste infime nații?
Dar nu știi tu c-adevărat
Din tot ce azi se spune
E doar ce veșnic e blamat,
Părând a fi minune?
Tu crezi că eu aș suferi
Că oamenii n-au minte,
Că nu știu eu a mă feri
De ale lor cuvinte?
Știind că totuși dorul meu
Și visul meu din urmă
E să mă-ntorc, ca orice zeu,
În umbra ce mă-ndrumă,
Nu căuta să mă iubești
Ca pe ceva edenic;
Când viața-mi pare din povești,
Cuvântu-mi doar e veșnic.
Prezent sunt eu, dar muritor-
Etern pentru o clipă-
Cât eu mai sunt un visător,
Iubește-această clipă.
Și eu te voi iubi mereu
C-o dragoste arzândă:
Destinul cât mi-ar fi de greu,
Te vreau doar surâzândă.
De-aceea cât voi mai trăi
În lumea asta veche
O să îți scriu noi poezii
În clipele-mi de veghe.
Povestea nouă ce-o scriu azi
Este povestea noastră-
Nu-ți fie teamă să te scalzi
În dragoste cerească:
Tu mă iubești, spunând că eu
Sunt totul pentru tine;
Legându-mă de Dumnezeu,
Mai mult mă legi de mine…
Din lumea mea eu vreau să-ți dau
Iubirea mea de geniu,
Cu tine numai vreau să stau
Mai mult de un mileniu;
Cu mine-n lumea mea să vii
Să te sărut, și-n șoapte
Să ne iubim ca-n prima zi,
Învăluiți în noapte…
Tăcerea nopții, calmul viu,
Și tot ce e departe,
De azi, departe chiar să-l știu,
Nimic nu ne desparte.
001.313
0