Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

În alte sfere

1 min lectură·
Mediu
În alte sfere
Mi-aduc aminte că de mic
Visam la nemurire,
C-atunci speram să am un pic,
Măcar, de fericire...
Dar viața noastră e un val,
Urmat apoi de altul;
Pierdut cu timpul de astral,
Nu mai ating înaltul.
Eu până ieri simțeam că mor,
Gândind la ce-am pierdut-
Am fost o umbră, un decor,
Dar tot același lut.
Simțeam că soarele-mi apus
Dă-n mine întuneric,
Că eu de mine sunt ascuns,
Că totul e himeric.
De-aș fi primit o șansă-n plus,
Eram în alte sfere,
Dar timpul meu demult s-a scurs
Și nu mai am putere.
E cazul astăzi să mă-nclin,
Dar nu mai sunt umil:
Nu-s fără șansă și-n declin,
Am, astăzi...un copil!
001.090
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
115
Citire
1 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

Mihail Valentin. “În alte sfere.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihail-valentin/poezie/57573/in-alte-sfere

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.