Mihai Robea

forță, ironie bine condusă, greu să te sustragi; și mai greu dacă nu ai săpat o tranșee

dar nu de tot în apă. Penultima strofă sugestivă. Suntem singurii care ne facem deservicii si nu ne oprim. Bădărănie jenantă si inutilă, o șmecherie insalubră care dezgustă și obosește o Uniune și așa obosită si plictisită. Numai român sa nu fi când ieși. Si când te gândești că suntem urmașii
uneia dintre cele mai puternice culturi ale Europei ultimului secol. O spun străinii, într-un acces de sinceritate. Si peste câteva decenii ce ar mai rămâne? Dar să nu devenim patetici si patriotarzi.

marcat de sinceritatea autorului și de revelația finalului. Inconștient sau nu, paradoxul se instalează aici - presupunând că este vorba de iubire ...\"ca un Dumnezeu în viețile voastre\", gura fericitului adevăr grăiește. Să ne păzească El ca iubirea asta, supusă capricilor noastre să fie tot una cu prezența Lui. Aici sunt o mulțime de invidioși, nu-i lua în seamă!

\"gardurile putrede
înflorite într-o singură noapte\"
...îmi scapă!?

pentru că este nehotărâtă dar devreme acasă încă nu-i mireasă; strunită, flambată si servită pane. Iar ultimele două versuri sunt apoteotice.

destul de reușită dar mai puțin credibilă. Filigramată de o imagine pe cât de interesantă pe atât de
paradoxală, drumul..\"o limbă ce se pierde-n gâtlejul misterului\". Apropiați un cuvânt aspru de unul suav, probabil de aici efectul. Inspirație. Un dumnezeu asemeni unui meșter olar, cumva înțelept, sigur pe sine dar și puțin obosit.\"Spre seară se-apropie cu ochii tăi în palmă\"... frumos; \"falsezi delicat la fereastră\", \"când nu are sfinți la-ndemână\", de asta spuneam că este mai puțin credibilă. Dar nu e obligatoriu sa fie credibilă. Ceea ce irită poate să surprindă; și invers. În cazul de față nu cred că este un lucru deranjant. O poezie totuși bună, sub semnul generozității. Nici gând de mistică pe aici, găsesc imagini luminoase, bucurie, un dumnezeu care își găsește locul și nu unul pe care îl iau de mână și îl agăț în cuier pentru ca îmi trebuiește, asta fără legătură cu Tamara. Părerea mea.

Cătălin,
e dar frugală între mese, cu virgula opțional

Mădălina,
m-am dat huța, n-am prins trenulețul

prima strofă mi-a plăcut, fără \"din cer\". Ultima m-a amuzat.
Celelalte au un aer ușor banal. Nu înseamnă ca sunt chiar
în plus. Cine sunt eu sa spun asta? Un om rău.

Într-o obscură odaie fumul țigărilor zdrelește gleznele cu păreri de mucava. E un joc răsturnat, fără invinși, fără învingători. Dar priveste, acolo este o fereastră, dincolo de ea este lumea. Acolo oamenii speră, oamenii cred, se pregătesc de sărbătoare.
cu prietenie, Mihai

o poezie care spune mult despre posibilitatea Tamarei de a aborda subiecte diferite cu mijloace diferite. Și cred că îi reușește.
Sărbători fericite!

Noi toți ne-am fi dorit să fie alt final. Mulțumesc pentru semn, prietenesc

în DEX apare cum apare. Ar suna mai bine forma pe care mi-ai propus-o, chiar dacă este mai puțin uzitată. Când o să fie cazul am să mă întorc la forma inițială, arhaică. Nu pentru că aș fi cabotin. Dar am unele argumente care pledează pentru ACEA formă. Mulțumesc pentru sugestie, în egală măsură pentru semnul lăsat.
prietenesc,

mă zgâiesc mucalit și văd și eu că ți-a ieșit tabloul. Cu atât mai mult cu cât n-ai folosit prea multe culori: destul gri, puțin sepia, ceva mușchi, cumva realitate... Aici, suficient pentru a ieși ceva sugestiv. Iar chestia cu chitanța de înțelepciune aproape înghețată în mâna bătrânului m-a făcut să zâmbesc, m-a dat gata
amical,

aparent simplu; dar gesturile, cuvintele, privirile sunt încărcate de sensuri. O imagine vie, rămâne, te însoțește.

poezie placuta. din toate cat trebuie. casele sunt cum trebuie, oamenii sunt cum trebuie, marea e unde trebuie, dumnezeu e cat trebuie. A inceput sa se bronzeze si El.

Surprinde o stare. Imagini percutante. Imi pare reusita. Pentru ca transmite dezgustul. Nu simt nevoia sa revin, imi provoaca o stare vascoasa, ceva neplacut. Finalul este abrupt, ar mai trebui sa existe acolo inca ceva, dar cred ca nu ti-a mai pasat.

un joc care cel mult pledeaza pentru inteligenta autorului; dar unde e poezia?

poezia asta este ca un joc de glezne. Pe alocuri stangace, interesul este deplasat spre gasirea rimelor - situatiile paradoxale pana la absurd (vezi \"caietele-n deriva\"). Abrud, care tie iti sugereaza...\"celebra vrajitoare\", \"piaza rea\"...ce sa zic, nu-mi place sa tulbur himerele cuiva. Dar cam pe unde sa se plimbe cu mercedesul?
amical,

ai viziuni sinistre. Dar, dacă vine vorba de o țigară, nu te mai cred. Nero fuma si el? Poemul, părerea mea, riscă să devina credibil tocmai datorita celei de a doua părți, prin distonanță.

Construiești măiastru. Se vede de aici. Acolo, pe malul Argeșului, unde se înalță turle.