burn.

ai regizat bine acest poem, mai ales finalul. parca as fi fost intr-un film cu jim carrey in care personajul controleaza sau abandoneaza totul.
* ai acest sentiment de sfarsit, de apocalipsa, de genune, in care nimic nu mai are sensul si obiectivul necesar. primele versuri mi-au adus aminte de o proza fantastica a lui anatol bakonski ( preferatul meu ) in care aceasta neputinta este exprimata astfel.
* ai aici un mecanism care functioneaza datorita miscarilor si reactiilor; e ca si cum, intr-un sketche lipsesc miscarile si reactiile.
De altfel miscarile si reactiile sunt conventiile si imaginile oferite.
* strofele care urmeaza pana la ultima sunt un soi de creare a unui context din nazuinte ( si iar ma duc cu gandul la anatol );crearea unui centru, as putea zice.
* sfaristul este strong, coios, este un sfarsit care, dupa parerea mea numai un regizor il poate construi in asa fel incat efectul sa cada la final.
* ceea ce e foarte important aci, este acest efect de uimire si suspans, demn de retinut; sa jucam putin portocala mecanica si sa ne plimbam pe langa tot ascultand beethoven la maxim cu...
felicitari,