final

urme fără de care nici om nici poet nu poate aduna lumea în ochiul său bun, în pumnul deschis spre dăruire. și cu smerenie, și cu penitență, și cu ispășire, cu iubirea din noi spre iubirea din celălalt trăim. și de-am putea negreși, și de-am putea neîndura, ori nu se poate, și tu adevăr grăiești și despre viață, și despre iubire, și despre greșelile omenești. nu, niciodată până acum ura. și nici de acum până la finalul finalului, eu nu o voi lăsa niciunde în mine.
un semn din cum m-au învățat să iubesc:

tata a fost mereu așezat
mi-a spus lucrurile firești
de exemplu
să nu înfrunt soarta
să îl iubesc pe fiecare om
așa cum iubește dumnezeu
și lumea și nelumea
să las fiecăruia după inimă
și după faptă

când simți cum se apropie frigul, respiră lumina. din Tot.

Ela

Eu stiu ca omul e cel ce-si pune sufletul pentru ceilalti, l-am intalnit, era nu prea departe de mine, dar nu-l stiam, eram la o margine de randuri, fiecare cu ale lui, eu femeia mereu ocupata, el, da el POETUL, dar mai ales, el OMUL, asa l-am cunoscut, barba lui iti insipra o vadita intelepciune, te opresti si il privesti din nou si te intrebi: sa fie el poetul?

Ce zi, sa fie azi? ca eu stiu doar o zi insemnata cu semnul crestinului… si totusi e ceva ce il face pe poet sa spuna ceva, si se aude FINAL- de cand astept sa ma chemi sa-mi spui ca ai terminat proiectul propus si ca esti pregatit de un alt drum…

…ti-as dedica versuri, dar mi se opresc la poala dealului, poate un singur poem, dar ai tu atatea, incat darul meu ar trece poate neobservat si cine stie poate m-ar durea, iti daruiesc toate anotimurile cu toamenle intoarse de bruma, cu primaveriile mereu intarziate, cu verile ce aduna omenii in livezi cu iernile imaculate de barba alba a lui Dumnezeu...

dacă ți-aș spune eu ce am și nu-ți dau sigur m-ai urî fără să ai dreptate, fără să te controlezi, fără să implori, prea mândru.

o pildă biblică. nu-i nimic nou în ceea ce spuneți. Însă are o savoare deosebită atunci când o spune un om trecut prin viață. E ca o barieră pusă împotriva tuturor gândurilor rele pe care le poate avea o ființă. Plăcut.

am trecut pe aici și am citit, finalul este deschis, întodeauna, domnule Leoveanu,

un poezist de aproape,

de cand poetul si omul sunt specii diferite?
asta ma intriga aici...orgoliul \"poetesc\" ;)

Adrian,
poetul este om, dar omul nu e întotdeauna poet

chiar nu ati urat niciodata? fantastic! inseamna ca sufletul e cu adevarat luminos, sincer nu credeam ca exista asemenea oameni...
prietenesc,
Andru

Ura e un sacrificiu poate mai mare decit dragostea,la ce bun sa urasti cind poti ignora? Oameni sintem.Ura e neaparat omeneasca, dar nu neaparat umana.pacat de efort, pacat de consum.Nimeni nu merita sa te urasti asa de tare incit sa te chinui urindu-l. iaca ca am terminat ora de intelepciune.

în artă nu există \'trebuie\'

textul tău se referă strict la tine.

ura, dragostea, frumosul, urâtul, ce-i bun și ce-i rău își au toate locul în poezie și în artă.

nu sunt de acord cu textul tău dacă îl vinzi ca universal valabil. e părerea ta doar, pare-mi-se