Mihaela Roxana Boboc

Ploaie de vară Ochii întorși spre pământ Cad lacrimi mărunt. Umbre se joacă Bacovia privește Lacul în ceață Copaci se pleacă Sub roua cea păgână Lacrimi adună.

Pasărea zboară Rotocoale gri de fum Cuib sângerează.

Apele tulburi Risipesc gândurile Pe tonuri de gri. Cerul veghează Somnul macilor roșii Plânge cicoarea Suspină trestii Recviemul naturii Adună îngeri.

Mingea rotundă Ochii negri de copil Creând o lume Dansul pietrelor Alcătuirea frunzei Universul tău Forme, obiecte Mistere rezolvate Licărirea ta.

Transpiră frunza Emoție de rouă Lumina nopții Respiră greieri Simfonia naturii Pe-o petală mov Cireșe se coc Mirosul de rășină Cheamă îngerii.

Soare sângeriu În luna lui cireșar Peste tălpi goale Malul dintre cer Și mare- portocaliu Ascunde îngeri Pictam apusul În iubire diluat Esență tare.

Ciupesc zorile Trezirea, păsărilor! Ciocuri albastre Dansează norii Ciocârlia lui Zamfir Respiră naiul Clipesc ploile Pământul adulmecă Roșesc maci timizi.

Amurg tomnatic Liniște în cimitir Alei par strâmte Cruci plângătoare Scrijelesc mormintele Păsări de pradă Vin sângerează Colivele se taie În cruci ruginii Pașii freamătă Dorul se

Ar încăpea în buzunarele sparte Prin care cern cuvintele ca nisipul Te-aș plăsmui din lut și te-aș așeza în lumină Ca vitraliu în liniștea catedralei vieneze În care chemam îngerii cu inocența

O pisică neagră. Plictis de iunie. Râset de copii zglobii în depărtare. Se strâng pereții la o sfadă despre vreme Copilul meu zburdă vesel printre vise I-au crescut aripi de zâne printre

Pe-nserat. Copii la joacă- fiii satului Cireșul bătrân din curtea bunicului ascultă povești despre zâne zâmbind printre noduri Între două cireșe amare- copiii făuresc o lume.

Seară. Joc de bile Alba domină culorile împingându-le cu dibăcie în colțuri. Miros de praf de cretă și tutun. Mâinile se alungesc pe tac contopindu-se solidar. Degetele tale simțind

Lumea, în forfota de nedescris a cugetelor încătușate de prea firescul banal întinde mâinile grele spre Cer să găsească libertatea pierdută. Răspunsul Cerului este tăcerea Spune multe, e

Noaptea-și cheamă iar strigoii Umbra ți se-ascunde după copaci tremurând în timp ce mergi înainte neînfricat pe drumul către nicăieri. Nici vântul nu-ți mângâie părul Nici luna nu-ți mai

Mamă, iartă copilul ce te privea rebel neînțelegând dojana, dar vezi în lumea copilăriei mele nu era loc de adulți doar de povești, păpuși și de-ai mei camarazi. Nu știu când fire albe de păr

În noaptea asta o să defilez pe pereți Cu toate gândurile pline de griuri O să le-arunc în lumină Și-o să le-nmoi în tonuri de pastel. În noaptea asta nici îngerii nu dorm Veghează. O să mă

La țară timpul curge altfel printre poveștile depănate de oameni vechi cu riduri săpate ca șanțuri pe chipuri fără nume- nenea, tanti, moșul sau țața din deal... Oameni mici și ne-nsemnați, femei

Mă urmărești printre poteci tăcută Risipă neagră a formei fără chip Te-ascunzi după mine, te joci cu iarba Gâdili floarea roșie până devine purpurie Te-nghit în mine ca te scuip după