Mihaela Roxana Boboc

Nimeni nu m-a cunoscut până la tine. Deși, prima dată ai poposit între două gări și pe fugă ți-am furat primul sărut apoi, ții minte, a vuit locomotiva peste privirile vinovate de parcă ar fi

Nouăzeci de ani Amintirile vorbesc Bunicului meu. Între rai și iad Așteptându-și îngerii Ca melcul ploaia. Bunicul știe Anotimpurile trec Și renasc din lut. Chipul lui Adam Îmbătrânit

Străzile ascund umbre nocturne. Mânuțe de copil cer o îmbrățișare care nu mai vine. Bătrânul invocă o rugă către portalul de sfinți închis între două mâini. La colț de stradă o pălărie își

Oamenii de azi Au uitat drumul către rădăcini. Înstrăinarea multiplică omul Copii xerox, originalul stă la muzeu pentru colecție Homo sapiens nu-și mai caută perechea- stă aciuat în

Mâinile bunicului aveau mirosul casei bătrânești din vremea copilăriei mele. Miros de mere nuci și busuioc. Bunicul mi s-a părut bătrân dintotdeauna singur privindu-l cu ochi de

S-au irosit cuvintele ca firele de făină cernute prin sită de mâini bătătorite. Nu e nimic spectaculos Rezultatul e mereu același Nul. Mulțimea vidă îmbrățișează golul pe care ar fi trebuit

Copilașul întindea mânuțele spre cerul din care cădeau, măzgălind diagonale, stele. Pe rochița-i albă fără pată țeseau aripi doi păianjeni Se alintau doi fluturi dalbi pe creștet, printre

La vârsta la care foloseam întâia oară cerneala nu descoperisem încă tainele din spatele liniuțelor și bastonașelor schițate caligrafic cu teama de a nu depăși rândurile. Mai târziu condeiul

Risipesc stele Cerul ascunde taine Sub pisc de munte. Noaptea se taie La răscruce de drumuri Amuțesc cucii. Se ivesc zorii Cireșarii adună Taina pădurii.

Părul meu are nuanțele verzi cu care marea s-a colorat de vară am cireșe la urechi și gropiță în obraz- din verile copilăriei năstrușnice de odinioară. Ochii întunecă lacul creând tonuri

Peste amurgul de stele în mare unde clape de pian se-înmoaie în pastel și se scufundă cerul în tușe de cărbune zboar-o ciocârlie peste câmpuri mioritice deasupra gândurilor cotidiene în triluri

Floarea în glastră Tăcut așteaptă omul În tonuri de gri Miroase a lemn Cerul trage cortina Petale roșii.

Luna își trimite luciul peste lacul unde joacă nestingherite iele dansuri păgâne săgetând inimi nocturne. Artemis- cu săgeata încordată după pradă împreună cu Hecate- purtând negru pasul la

Am semănat versuri în locul inimii precum semănătorul din pilda citită duminica care a împrăștiat cuvântul printre pietre spini și buruieni sau în pământul bun. Am scrijelit pământul cu

Mereu un el și-o ea alunecând prin iubire către tărâmul interzis necredincioșilor. Spații înguste- timpul oprit la ora primului sărut ca o găselniță împotriva curentului. Condiții