Mihaela Maxim

am scris și eu în bătaia vântului, de-abia acum închid cercul, venind citind și corectând. Mai pun o diacritică, mai filez un vers ciuntit... care-așa s-a nimerit.
am cam vrut cu oi\'ul ăla, era pe buzele bunicilor când au închis ochii. Văd mai bine în imagini dacă mă adresez gândurilor cu vorbe așa cum sunt ele... Sper că nu zgârie prea tare, dacă\'i bai, mă execut! și\'l corectez.
mulțam de citire.

mulțumesc, Alina, de trecere. Credeam c-am făcut-o. Oricum, ți-am mai mulțumit și prin poeme, mai sus... Se vede treaba că nu mă prea înțeleg eu cu muza asta. Io-i zic una, ea mă lasă rece. pradă. Îmi pare rău că am încălcat una dintre legile nescrise, sper din tot sufletul să mă iertați. Dar nu pot scrie departe de... agonie.

Virgil, mi-ai înseninat ziua. Și dimineața îmi era senină,
dar... m-am mai mototolit între timp. păi... n-o mai modific. Poate fac alta. Sau poate mai bine face altcineva.
Poate chiar tu, într-o buna zi, peste un gând distanță, o metaforă cumva. Mi-ar face plăcere. Păi... dacă a venit la mine îmbrăcată așa, cu cuvintele astea, înseamnă că era o perioadă naivă din viața mea, care se chema cercetată. A curs ideea, n-am făcut-o eu. Așa mi-a venit. Tu faci poezii viguroase. Cu încheieturi, șolduri, mănuși și toate cele. Ale mele îs mai... acuțite, mai din topor. Vin cumva din trecut și din viitor și se ciocnesc cioburi în capul meu. Mulțam de trecere. Sper că n-ai așteptat prea mult, data viitoare când plec din poezii o să las un mesaj. Altfel, la tarabă, să trăiți. La tarabă
Prezent!

m-a chemat \"arhitectul\" cuvântului tău.
chiar astazi l-am folosit pe undeva.
dacă aș fi știut ce frumos ai scris despre el, l-aș fi pus și acolo în ghilimele!

Dacă nu le trimit, nu mai sunt...ele. Și eu le-aș modifica în mii de culori, până s-ar alege praful de rostul lor. Nu mă mai aleg cu nimica. Așa... vin și scriu, vin și citesc, vin ele să mă scrie, și treaba e gata. nu se pierd ălea bunele, sunt aici, cu toatele, îngrămădite. Măcar sunt și ele împreună și se țin de mână, mai chefuiesc și ele pe pagină, se mai strâng în brațe, mai pleacă să se culce, dar eu stau și din când în ele mă mai uit să văd cum se joacă cu viața mea.

cerceluș cu muchii tăioase, buzele groase, cărnoase, deloc zgomotoase. E ceva ca o lovitură de bici, ca un scurt șuierat de coadă pleznită. Punct ochit, punct lovit. Place!

vreau sa fac un buchețel pentru ziua de maine. să tac mirosind. scrijelesc și eu un semn pe scoarța de copac.

un gând de pace pentru tatal tau
o clipa de mulțumire pentru gândul tau
încolțind gestul de a ne spune cine esti
o lacrimă de speranță pentru copilaria ta
rodită târziu pe un trup mereu tanar.
toate acestea împartășite cu noi,
felii de carne și pâine
pe masa timpului

caldă, constantă, rezonând superior, răbdator în cuvinte.
e ca un mal dătător de speranță

mă-ntorc cu gândul înapoi în timp, printre amintirile tale, și mă bucur cu tine de emoția unei premiere.

ca de-așa bucurie, de a împărți cuvintele calde, marii nostri poeti, literari, arhitecți au fost lipsiți, și arunc o bucată înapoi, peste umărul timpului.

pe care le salvez dinainte de a le citi
în directorul SUPERBE. asta e una dintre ele
pe urmă stau și le citesc și mă bucur de una singură
apoi vin și împart bucuria în mesaje

și cred c-or să mai vină câteva.
numa\' când termini, să ne chemi și nouă
sufletele să se-adăpostească

hai c-am rezolvat cu șefu, mai stau pe-aici dacă-mi fac treaba. din mică mare, să nu râzi! fug să te citesc...

m-am mai răzgândit...
făcutărăm și jogging, every morning, two years day by day, prin parcul 23 August, pe vremea facultății, mai bine de 10 ani în urmă. da\'numai până răsărea soarele. Apoi au venit unii cu gropile, le-au lăsat acolo, au mai venit unii cu cîini, și alții cu indecență. și i-am lăsat acolo.
deja am pus un folder cu data, în pachetul Agonie, ramura Atelier, nu printre cele 100 cu toate numele voastre în care adunam la început, de teamă că \'n-am să am\' timp să le citesc toate. Dar acum știu. N-o să am timp să citesc tot. (Însă mă tem c-o să rămână solitar, mititelu\' cu data)
Caiețelul meu sunt plicuri, chitanțe, foi de hârtie de prin torpedou, traduceri uitate să le citesc băiețelului meu, povești pe care i le-am citit, desene de-o șchioapă.
Și bineînțeles, 5 foldere, fiecare în câte un alt calculator
atinse de weekend, numai 2 ale mele. Drumul meu artistic stă eșuat în pantă. Mi-e tare teamă că altfel iau căi la lumină pentru... înzestrați, pe undeva pe la Bălăceanca. Și nu pot. Nu viața asta, am un copil de crscut. Mai am -încă- un serviciu ușor neglijat în ultima lună (am obosit să-mi fac ore suplimentare ca să pot citi în liniște, să pot termina și ce mai am de făcut) Ai dreptate cu poienița. ar la poieniță cântăm și ne bucurăm, nu ne facem versuri, cel mult poze cu flori, când.psst. s-a întors șefu. ne vedem la noapte, pe mail

covorul tău pe langă visele mele. lacrimi dovedesc încriptat că mă bucură prezența ta, am descifrat textul.
presimt c-o să revin des în pagina asta, e un fel de mine ascuns și-ndreptat. nu mai știu dacă mă bucur că-ți place, pe-atunci ochii se întrupau cu lacrimi
Elena... cam da, păcat de ea, apă bună ce e, să se-mbete în prezența mea
Absența ei...

mulțumesc din inimă pentru ale tale...

o sa încerc...
Nicolae...nu te-am văzut pâna acum, iartă-mă. Da, dar m-am trezit până la urmă și carapacea mea surâdea dezinteresată... merci de vizită ...

Silvia, sufletul meu rostogolit la picioarele tale…încă mă mai citești
Ai o putere nețărmurită de a trece prin noi !
Silistene, …ce sa-i faci, nu toti suntem însemnați…
Muza nu prea știe unde să calce și mai dă și pe-alături
NU e vina ei, săraca, ,că-i răstalmăcim, unii, visele…
Vladimire merci, ești un draguț...acum sunt prapastie de doua ori prabușită în mine, căldura ta suportă adâncimea, sufletul meu dă mâna și merge cu tine un pic…
„De două ori” este al lui Sorescu, colindând prin ungherele ființei mele
O data pe gând…mulțumesc, Adriane
Nimic nu-mi aparține
Am învățat și eu de la voi, de la stele, de la tăceri… Poate n-am apucat
Să citesc tot, iertați-mă voi de neființă
De viață
De tot
Și-apoi…dacă vine cu mai multe deodată texte,
Pot eu s-o refuz ?
Nu.
Chiar dacă mă va ocoli frenetic câteva secole de-aici înainte.
Vă mulțumesc.

m-am emancipat. cum se incalzeste, am fugit din pat! ai dreptate, da\' cu linistea m-am tot jucat prin versuri si mi-a zis s-o las in pace, ca mai vrea sa doarma. Asa ca in pacea aia umblu acu\' dezvelita, ca un leu in cusca...
mercic, si
buna dimineata!
stii ca ma furnica? io acuma aflu, si parca autosugestia se plimba printre vene, soptindu-le cate ceva...