Poezie
In memoriam
lui Sergiu Săndulescu
1 min lectură·
Mediu
este un arhitect
la marginea sufletului meu
cu o inimă roșie în care pulsează
orașul construit de el
cu fiecare stradă în plus, intersecție,
decibelii aritmiei
își cască ireversibil craterele
atunci inima lui înflorește
ca o flacără din piept
și tulbură vămile Cerului
– unii mai vorbesc pe la colțuri
de ritualuri vechi
ascunse profanilor
ce decorează penumbra memoriei –
dar el obișnuia să se îmbete
îndărătnic cu viață
între două călătorii dus-întors
mulți spun c-a plecat
fără bagaje, temporar,
doar cu visele
pe el,
într-o zi de toamnă...
din loc în loc
Dumnezeu zidește
catedrale din sare și cenușă
semn că un pelerin
se pierde-n lume
fără să-și plece privirile
un arhitect plânge
la marginea sufletului meu...
034115
0
chiar astazi l-am folosit pe undeva.
dacă aș fi știut ce frumos ai scris despre el, l-aș fi pus și acolo în ghilimele!