Poezie
oracol geometric
faraonul
1 min lectură·
Mediu
pătratul a fost locul tău filosofic
refugiul patriarhal în care verbele aveau forme perfecte
amprenta obeliscului în nisipul fierbinte
fiecare anotimp își prelinge saliva ploilor pe laturile lui nemișcate
în această matrice predictibilă vei fi îngropat
împăcare a coloanei cu vîrful
triunghiul era stigmatul iubirii tale
sub zei ți-a fost sortită ea
corturile pustiei își flutură steagurile războinice
în vîrfurile sulițelor tale mereu ascuțite
peste ținutul nopților despicate de fulgere
vei stăpîni un echilibru aproape vinovat
cercul îți va fi fost dat la naștere
era amintirea de dincolo de tine
te făcea să te simți nevrednic în nemurirea ta
nu l-ai putut iubi niciodată
doar zborul carelor tale se odihnește pe el
într-o zi vei înțelege că numărul lui este vîrsta zeilor
083.681
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Virgil Titarenco
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 122
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 18
- Actualizat
Cum sa citezi
Virgil Titarenco. “oracol geometric.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/virgil-titarenco/poezie/77623/oracol-geometricComentarii (8)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Virgile... gura uscata a omului desertului... simt atmosfera aceea in care semenii traiau in antecamera trecerii... cat despre simboluri... nu ma pronunt aici:)
0
Vladimir, eu propun să te pronunți la simboluri, să înțelegem și noi. Sau cer de la Virgil explicații. Vreau să fiu sigură că am înțeles. Sau în poezie nu e nimic sigur? ;)
Mi-au plăcut versurile:
cercul îți va fi fost dat la naștere
era amintirea de dincolo de tine.
Aștept explicații. :)
0
Distincție acordată
Prin geometria simtului fiinta se lasa purtata in cautare de noi sensuri.
Cam acesta e sentimentul care m-a incercat citindu-ti poezia.
Am remarcat doua versuri aparte:
\"fiecare anotimp își prelinge saliva ploilor \"
\"vei stăpîni un echilibru aproape vinovat\"
O poezie care isi merita din plin steaua desi vad ca nimeni nu s-a indurat
Asa ca am indraznit eu sa aduc lumina sub textul tau.
Felicitari !

Azrail, știu că te ispitește mediul acesta. E doar universul mirajelor tale, nu? Nu este oare oracol aici?
Alina, este și lumea ta. Nu este oare geometrie aici?
Anca, \"îndurare, îndurare\" strigau hetiții sub talpa sandalelor lui Ramses. Am zîmbit. Mulțumesc. Îmi pare însă rău să nu te mai regăsesc ca și editor. Dreptul meu la regret.

pe care le salvez dinainte de a le citi
în directorul SUPERBE. asta e una dintre ele
pe urmă stau și le citesc și mă bucur de una singură
apoi vin și împart bucuria în mesaje
în directorul SUPERBE. asta e una dintre ele
pe urmă stau și le citesc și mă bucur de una singură
apoi vin și împart bucuria în mesaje
0
ca de-așa bucurie, de a împărți cuvintele calde, marii nostri poeti, literari, arhitecți au fost lipsiți, și arunc o bucată înapoi, peste umărul timpului.
0
Să spunem că am înțeles simbolurile, deși ar fi fost interesant de citit explicațiile tale.
Am meditat asupra timpurilor verbale folosite în poem. Îmi pare că fiecare strofă mimează o aripă întinsă dinspre trecut spre viitor. Însă, în poemul tău, toate lumile sunt deja trecute. Fă să se înțeleagă asta, folosind viitorul anterior. Sau am greșit în surprinderea sensului?
0