masha djinn (nepoata)

pe la șapte m-am trezit fără senzația aia am plecat și m-am întors abia seara. pe masă era o cratiță cu mâncare de cartofi o parte gălbuie, una, încă și mai mare, înnegrită. m-am gândit să o

de fiecare dată când izbucnesc și ochii mi se prăbușesc sub ei ca niște acoperișuri știu că mă vei privi cu dispreț, că te vei deșira că nimic nu te va mai opri să crezi ce crezi deja. dar eu mă

contesa din Dristor le îmbrățișează pe hilda și masha. Pe spatele mashei rămân urmele roșii ale degetelor contesei. nu-mi vine să cred cât de lung mă pot rostogoli pe bulevarde fără să îmi

pentru că oamenii din jur nu mă interesau pentru că mă întrebau cu ce notă am intrat la master și de ce am venit în bucurești am început să mă gândesc la lena și la cluj eram în hamacul

nu știu dacă îmi amintesc catifelată cum sunt și cu subțiorii rași aproape inhibată de propria mea piele. și dacă mintea mi se gâtuie, mâna mi se gâtuie atunci cum pot spune tot? când tot

sunt, de bună seamă sunt, într-un filmuleț japonez adaptare după kafka mă ajustez , în mod clar mă ajustez, la dimensiunile oglinzilor când râd, am timp să-mi măsor deschiderea buzelor când

II Sunt oameni care se definesc prin relația lor aparte cu obiectele-permanent sau la anumite ore De pildă, vânzatorul de lozuri. El rămăne vânzator de lozuri chiar dacă acum instalează centrale

firavă lună, dantelă de sutien victoria’s secret, buze dac-ai avea cur dac-ai avea ochi cu gene lungi dac-ai avea, rimelate au ba picioare dac-ai avea, chiar și șchioapă dac-altfel nu s-ar

de numai două zile în bucurești și am impresia că am stat nu într-o cameră obișnuită cât în mintea mea pe care o gânganie aducând a om o mănâncă pe pâine. două zile și nebunia prea strânsă la

nu mă pot abține, nu mă pot abține și singură singură dau mesaje și aștept singură și aștept să se taie în coaja de pâine să se taie de ce nu de ce aștept singură tramvai eu 23 tramvai el

atâtea prostii mi se îngrămădesc în cap ațe dentare prinse de movilițe din țesut moale și din tot ce fac, trebuie să mă opresc câte-un minut să-mi ușurez strânsoarea un mic extaz mă stăpânește

în ultima vreme masha are impresia că a crescut că s-a îndrăgostit că stă picior peste picior ca un om mare deși piciorul de sub îi amorțește aproape instantaneu. în ultima săptămână masha a băut

azi am ieșit din nou cu bărcuța la plimbare domnișoarele nici nu mă privesc de sub umbreluțele lor triunghiulare de sub rochiile lor lungi mirosind a cenușă, a cola, a nisip de ștrand, a

când am intrat în bucurești, i-am arătat un pescăruș ea nici nu-l observase avea ochi mici de pește și mirosea de departe a cafea îi era poftă de cafea de aici mirosul. Am făcut câțiva pași am

23.02 maică-mea doarme la mine în pat fuge de el și când îl visează îl strânge de gât să scape de el el se subțiază ca un fir de ață și o strânge de gât părinții mei

tot ce fac fac cu puterea strănutului cu melancolia dinaintea strănutului lumina puternică șerpuind prin gură ca un fir de rachiu tare. gura se desprinde gura meditează are un creier mic instalat

aș vrea ca lumea să nu mai fie o tabără de creație peste tot scene live de pulpe groase în papuci cu tălpi uriașe aș vrea să nu mai aruncați cu hălci de poezie în noi la piață, printre țâțe

mai multe persoane pe mai multe chaturi stând cocoțate pe taburete, uitând să se scarpine, lăfăiți și lăfăite în dureri de plictis, repetându-și în minte „viața e vis” acest egon schiele,

ce întâmplare mișto: la o masă rotundă, în cișmigiu, cu lungul, scurtul și latul. latul nu e gras, e doar lat după cum lungul nu e înalt, e doar lung. și din minut în minut o minge albastră de

sunt zile bune de când s-a dus dracului echilibrul fără nici un avertisment fie el pârâit, scârțâit, trosc-pleosc. Sunt atacată de bandaje, mă mumific. Și chiar azi, când mă trezisem cu un

pentru că nu am înșurubat bine dopul toată apa minerală s-a scurs în frigider damn! Roșiile, morcovii plutesc în cuvă bâzâit de telefon asculți Măr Verde sunt fericită, mi se umplu pupilele de

bună, laurențiu nu mai știu nimic despre tine de atâta vreme. nu mi-ai mai trimis nici mailuri din alea hiper-scurte și fără conținut . comunicăm ca doi autiști. eu vreau să învăț japoneza.

după mai multe zile de nemișcare pete negre, pete roz după aceste zile omizi cu degete mă ridică mă teleportează într-un salon de spital. Mama, unchiul, ochii bunicii Rotunzi și moi ca niște

lene aurie, lene solzoasă, lene mentolată lene occidentală, lene orientală la dreapta și la stânga trupului sus și jos ora la care mațele sforăie și eu, fericită, îmi imaginez că beau vin