poem

sunt, de bună seamă sunt, într-un filmuleț japonez

adaptare după kafka

mă ajustez , în mod clar mă ajustez, la dimensiunile oglinzilor

când râd, am timp să-mi măsor deschiderea buzelor

când merg, reușesc să-mi întind pasul în așa fel încât să împart distanța în porțiuni perfect egale

și fac aceste acrobații pentru că-mi place,

și mă răsucesc după linii abstracte pentru că astfel pot fi cu adevărat fericită

numai așa mă pot privi fără să urc pe vreun scaun

mă pot ruga fără să am în față vreo icoană

pot cumpăra un pachet de biscuiți fără să mă jenez

numai așa pot lua exact atâtea pastile câte spune rețeta

pot privi pe fereastră fără să duc o mână la gură și una la ochi

și toate astea

toate astea

până la spartul oglinzilor