masha djinn (nepoata)

la masa roșie sângele dă năvală miros metalic, dalia-metalic prinse cum ne aflăm în această umbră semiplană totuși deosebit de fierbinte. toc vinete, toc toc vinete ca și când aș toca o vână

am fost la țară și am văzut o nenorocire mai neagră decât orice ironie a unui căcăcios urban cu urme de iarbă de mare pe degete pe linia din deal, trei bâldăuțe pe linia din vale, numai

a venit blestemăția de sărăcie cu traista ei fuchsia, doldora cu firimituri proaspete mi-a întărâtat păsărelele prin care treceau furtunile-cuțit sfărâmicios în carnea ca săpunul- treceau mai

norii se alergau dimpreună, își batjocoreau hăitașii un fel de tării slabe sau prea mult ascuțite în marginea firii de sus. câtă vreme tu mă strângi de nas până se colorează mirosurile,

“Căci soarta omului și a dobitocului este aceeași; aceeași soartă au amândoi; cum moare unul, așa moare și celălalt, toți au aceeași suflare, și omul nu întrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este

Stau cu picioarele sub mine dinaintea Crăciunului, iată o poză în care Ceaușescu seamănă cu taică-miu să mor io http://www.muzeuldefotografie.ro/wp-content/uploads/2010/08/MG_2170.jpg în vremea

spațiul vital e infinit mai vast decât locul mortului și are mai multe avantaje: pentru cel dintâi trupul este opțional, căci, pentru o mai bună locuire sunt de ajuns câteva lecții de geografie

la Șalu’ Negru valurile se aud în ritmul broboanelor de pe frunte când se izbesc de podea și răsună piața, cu fofota ei de docuri iar ei când își încrucișează picioarele, zgomotul seamănă cu

mi-a spus că poate prindem o vară indiană împreună deși ar fi fost prea de tot, zicea umblam nesigură, de la nisipul pe care mi-l suflase în ureche Celălalt și cum schimbam direcția, mintea știa,

atunci ți se descătușează mintea- într-o fierbințeală uscată nu de corp, de mineral dacă mirosurile au muchii atunci cu atât mai mult e și mai grasă vaca plutitoare și mai confortabilă și

iei omul și faci loc în tine cu el. numai așa devine respirabil; iar când rămâi, în sfârșit, singur, îl răstorni ca pe-o mămăligă răscoaptă c-o ceapă moartă și cu rușine să îl

iar oamenii cască ritmic gurile dinapoia geamurilor sucul muzicilor printre dânșii în loc de aer sau de iubire scaune în poziții nefirești; seara dansantă ne ascute oasele, ne îngroașă

jumătatea zilei bune nu reușește să devore jumătatea moartă o coadă prelungă rămâne afară să se zbată până la asfințit. Cum sunt cutiile toracice ale animalelor proaspăt jupuite îngrozitor de

cineva pornește motorul făcând un ochi în pânza greierilor împingând degetul arătător spre biografia mea umflată sub cearșafuri. Fiindcă mă gândesc, domnule, mă tot gândesc dacă sirenele miros a

c-o limbă cincifurcată și rece îmi povestești lucruri pe care doar pielea strânsă ca un cornet în același loc, deși rând pe rând, ca și când le-ai da drumul pe un gât extrem de sensibil cele

șina se lăsa, apoi se ridica sub greutatea roților eram atât de aproape încât simțeam foarte limpede mirosul metalic, mirosul buruienilor și răcoarea iar de pe un culoar interior senzația pe

de o lună, lipită de o țeavă ruginită uitată de instalator pe balcon uitată, ne-montată pe care limba pisicului o atinge, o consolează/ cu nimic mai prejos preșul se lipește de ea la intervale

într-o fabrică oarecare lucrurile merg bine un alt contract cu americanii nu împiedică buruienile colțurile ticsite cu insecte mici cu perechi învolburate trecute bine de patruzeci- ritmul e o

1. ele ciripeau nici mai bine, nici mai rău-eu tăiam calea ferată, eu, a treia șină ca perdelele, oamenii se dădeau într-o parte și cealaltă, legați de mâini, ei- eu-același chip

și oamenii s-au făcut fărâme fărâmițe și grupurile de oameni-fărâme și națiile-fărâmițe oo, cât de mult am așteptat clipa decojind banane, uite cojile, ia-le, alege una pe care să aluneci mai

de când a născut natașa, trec din mijlocul unei femei în mijlocul altei femei un fel de ață cu noduri pentru mașinile de pe autostradă șirag fermecat. șirag fermecat, giumbușclucurile

ieri suferința ajunsese la mijlociu azi e la degetul mare. ioi, dana, șuieră gura din palmă trage-ți o palmă întreagă și fugi în vizuinile de sub plapumă. a intrat fluturele adevărat în

ziua 146. îmi vine să mor să mă arunc sub mașina unui jurnalist de la der Spiegel jurnalist nostalgic cu mașină de scris sub Präsidentschaftsanwärter Wulff ar fi perfect tânjesc după o formă de

Ziua 145. mi-am nenorocit pielea de pe față până la ochi&grimasă. asta e tot ce-a mai rămas. și cu materialul ăsta din nou la atac zdravăn cocoloș de spălat putina. ca în film, sunt o curvă