Poezie

două poeme

2 min lectură·17 iulie 2010

Mediu

șina se lăsa, apoi se ridica sub greutatea roților

eram atât de aproape încât simțeam foarte limpede

mirosul metalic, mirosul buruienilor și răcoarea

iar de pe un culoar interior senzația pe care

numai atunci întreagă, acum doar o urmă a celei de atunci

voluptatea și groaza plăpumii reci înfășurate strâns pe cele două degete.

și chiar din pat aud cum trec podul

și privindu-le e ca și cum m-aș azvârli cu fața în jos

pe un câmp neverosimil, un implant cu iarbă neagră

pe un scalp imposibil de ascuns.

glasurile lor sunt un fel de vâjâit al tuturor vagoanelor

deși e primul lor tren, nicio inocență de vreo parte a liniei

din pieptul meu păienjenișul acesta le atinge mâinile

le ciupește nasurile și ne leagă

ca un prieten de sânge răsfirat în echilibru fragil printre noi.

și chiar în inima orașului noaptea are piciorul ei de fier

înfipt într-o apă peste care nu sunt tramvaie, doar trenuri

iscate dintr-o sălbăticie a unui altfel de vest.

iar pozițiile noastre atunci când dormim sunt atât de ciudate

încât ne e rușine să ni le amintim

și atunci când te oprești hipnotizat în fața unui trup amorțit astfel

aștepți să vezi mișcarea toracelui, să ghicești răsuflarea

și tot așteptând o vezi venind, relaxându-și brusc fața

ca o batistă acum desfăcându-se

acum închizându-se la loc.

002.786

masha djinn (nepoata). “două poeme.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/masha-djinn-nepoata/poezie/13947628/doua-poeme

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.