Poezie
sentimental
1 min lectură·
Mediu
toate rufele mele, agățate pe sârme, în șir nesfârșit
de-a lungul trotuarelor albe. ele îmi dau putere, ițesc gâturi lungi și nasuri de clovn și
mă-ndeamnă: „go, go!”
cum sar dintr-una în alta și mă îmbăt cu aromele detergenților
apoi expir cu putere, cât să-mi împing trupul înainte.
În mâneca asta, în pantalonul celălalt, fără să tropăi, mereu cu un cm deasupra pământului.
Apoi ziua următoare umflându-se sub bărbie ca o gușă, ca un maiou spre care îndrepți feonul, ca bășicile de porc din beciul bunicii etcetera
explodând, cât să-mi împingă trupul înainte.
Ooo, dar vacanțele cu aer concentrat de geamantan și levănțică
laolaltă cu feliuțele și plicurile și legăturicile
iar noi ținându-ne numai la soare, fugind de umbră ca de dracu
fugind de ploaie ca nu cumva să ne putrezească hainele.
Dar uită-te cum ne descos copiii, în scurtele noastre pauze și ne îndeasă paie pe gât
Cum ne umflă pe toți râsul și ne oprim din fâlfâire
Zăpada ne-a făcut duri ca niște carcase, la câțiva se ghicesc, ce mirare, vagi urme de coaste.
Vin oamenii cu sticlele de plastic să adăpostească lăstarii, strig și strig
Cineva se milostivește și-mi înșurubează
o scurtă-mbrățișare.
0128188
0
SD
