Încă plouă mărunt și e liniște-n casă,
În juru-mi mocnește amintirea rămasă,
Stau pierdută la geam, gându-i dus fără voie,
De rutina de ieri acum am nevoie,
În dulap, un tricou încă forma-ți
Rătăcesc neștiut prin păduri și prin noapte,
Vântul mă-mpinge cu putere din spate,
Gândesc că omul din mine-i fanatic
Și pătrund printre munți într-un loc mai sălbatic...
Am plecat la drum,
Aseară mă plimbam printre amintiri...
Veneau din toate colțurile minții,
Îmi dădeau târcoale,
Mă provocau.
La un moment dat,
O melodie m-a prins de braț.
O știam din liceu, aproape o
Ochii mei sunt acum un deșert slipitor,
Atât de des m-am gândit la tine.
Aș vrea,
Să adun toate ploile din această primăvară
Să aibă ochii ce lăcrima,o vreme,
Până ce gândurile vor hotărâ să
Când nu voi mai fi,
Voi pătrunde in visul tău, să-ți veghez somnul,
Tu ai să ști cine sunt.
Vei ști,
Sunt aceea,
Care ți-a învelit frigul tristeții
Cu căldura din suflet,
Care ți-a mângâiat
În seara asta aș vrea să te văd,
Trimit gândurile în așteptarea ta,
Vorbele le așez ghem,
Cu fir neântrerupt;
Nu aprind lumânări romantice,
Prefer stelele...
Prin casă,
Pașii mei prind
O ultimă scenetă îți cer să-mi joci în viață,
I-o gingașă poveste ce-o născocesc în vis,
Căci ultimei speranțe îi dau acum speranță,
Să pot apoi în suflet să spun că te-am închis,
Și-am să
Să nu-mi spui nimic, să lași timpul să treacă,
Licăriri de idei în gând să se-ntreacă,
Ce rost au cuvintele, sentimentul primează,
Adormită voința-mi lasă dragostea trează,
Fraze întregi rămânând
Fire de nisip în vânt
Peste-a lacului oglindă,
Libelule secerând
Și-n vârtej voind să prindă,
Boarea dinspre miazăzi
Parc-aduce un nor de ploaie,
Arșița de peste zi
În sfârșit se mai
Sentimentul din mine, ca o limbă de foc,
Mă mistuie lent și-mi ia toată puterea,
Încet adun gânduri, le așez la un loc,
Să caute-n suflet și să-mi afle durerea,
Răscolind au găsit frânturi
Am plecat nicăieri făr\'să vreau, făr\'să știu
Cineva îmi șoptea că aici va fi bine,
Nici nu știu unde sunt iar în jur e pustiu
Nu e nimeni să vadă sau să simtă ca mine,
Gândul mi-adun, n-am
În ritmuri alerte trec ani peste noi
Și nu ne dăm seama când viața apune,
Dorim tot mai mult, suntem plini de nevoi,
Visăm așteptând idei să ne-ndrume.
Oricât am avea nu ne pare destul
Când
Noaptea se lasă,
Când ziua se stinge
Tăcerea m-apasă,
Visarea m-atinge,
Încet număr stele
Dusă de gânduri,
Pătrund între ele
N-au număr,n-au rânduri,
Calea-i deschisă
Prin nori și prin
Rătăcitor cu vise tulburi,
Străbat trotuarele mizere
E noapte afară, noapte-n gânduri,
În juru-mi parcă simt himere
Ce stau la pândă să m-atace...
Mi-e frică, totuși rabd,
Pustietatea parcă-mi
Eu am vrut să mă-ntorc și ce mult mi-am dorit,
Să fiu numai eu, s-adun gândurile,
Sunt singură iar, dar n-am regăsit
Puterea să umplu în liniște rândurile...
Lipsește ceva, o idee, un gând
Sau
E miezul nopții, tainic a ta umbră
Se redeșteaptă-n noapte, prinde viață,
Pășind încet prin gândul ce alungă
Realitatea, când se mai răsfață.
Aceeași pași, înceți și calmi și siguri,
E umbra
Din nori, soarele-și aruncă
Razele pe fața mea,
Și culcat pe-un colț de stâncă
Aș vrea timpu-n loc să stea,
Liniște-i preț de o clipă
Primăvara vrea să vină,
Împrejur multă risipă
De căldură
Simt fiorii iubirii, e iubirea dintâi,
S-apropie zorile și te rog să rămâi...
Incerte-s culorile, subtil luna plină,
Din negura nopții dispare-n lumină...
Și picură roua, pământul
Ce gânduri oare te apasă?
Și ce tristeți îți udă ochii?
Ce amintire nu te lasă
De mine să te mai apropii?
Ce lume încă te reține,
În lumea mea să nu ajungi?
De sunt sau nu sunt lăngă
Am uitat să trăiesc? sau poate-i părere,
Căci timpul ce trece la fel mi se scurge,
Nimic nu mi-e nou ,nici gândul nu-mi cere
O altă iubire să am de ce plânge.
Trecutul e tot ce viața-mi
Printre crengi, spre înserare,
Soarele încet se lasă
Liniștit, discret, apare
Noaptea deasă.
Totul cade-n adormire,
Chiot scurt din nori răzbate,
Când o pasăre de pradă
Întunericul
Noaptea-și dezvăluie infinitul cernit,
Stele se văd tot mai clar, mai aprinse,
Idei mi se nasc dintr-un gând obosit,
Pe bancă in parc sunt doar eu și doar vise...
Dar te simt, te aud și te văd
În graba lor anotimpurile,
Lasă amprentele timpului peste mine,peste pământ,
Uneori am impresia,
C-am trăit cândva și acum nu mai sunt...
Ca o epavă, departe, pe-un țărm,
Uitată de mult de
Orologiul bate tainic miezul nopții,
Trist ecou răsună peste-ntreg orașul,
În unghere negre lângă un colț al porții
Parcă umbre mișcă și-mi grăbesc iar pasul...
Reveria însă mă ajunge
