Poezii

Încă plouă mărunt și e liniște-n casă, În juru-mi mocnește amintirea rămasă, Stau pierdută la geam, gându-i dus fără voie, De rutina de ieri acum am nevoie, În dulap, un tricou încă forma-ți

Rătăcesc neștiut prin păduri și prin noapte, Vântul mă-mpinge cu putere din spate, Gândesc că omul din mine-i fanatic Și pătrund printre munți într-un loc mai sălbatic... Am plecat la drum,

O ultimă scenetă îți cer să-mi joci în viață, I-o gingașă poveste ce-o născocesc în vis, Căci ultimei speranțe îi dau acum speranță, Să pot apoi în suflet să spun că te-am închis, Și-am să

Să nu-mi spui nimic, să lași timpul să treacă, Licăriri de idei în gând să se-ntreacă, Ce rost au cuvintele, sentimentul primează, Adormită voința-mi lasă dragostea trează, Fraze întregi rămânând

Fire de nisip în vânt Peste-a lacului oglindă, Libelule secerând Și-n vârtej voind să prindă, Boarea dinspre miazăzi Parc-aduce un nor de ploaie, Arșița de peste zi În sfârșit se mai

Sentimentul din mine, ca o limbă de foc, Mă mistuie lent și-mi ia toată puterea, Încet adun gânduri, le așez la un loc, Să caute-n suflet și să-mi afle durerea, Răscolind au găsit frânturi

Am plecat nicăieri făr\'să vreau, făr\'să știu Cineva îmi șoptea că aici va fi bine, Nici nu știu unde sunt iar în jur e pustiu Nu e nimeni să vadă sau să simtă ca mine, Gândul mi-adun, n-am

În ritmuri alerte trec ani peste noi Și nu ne dăm seama când viața apune, Dorim tot mai mult, suntem plini de nevoi, Visăm așteptând idei să ne-ndrume. Oricât am avea nu ne pare destul Când

Noaptea se lasă, Când ziua se stinge Tăcerea m-apasă, Visarea m-atinge, Încet număr stele Dusă de gânduri, Pătrund între ele N-au număr,n-au rânduri, Calea-i deschisă Prin nori și prin

Rătăcitor cu vise tulburi, Străbat trotuarele mizere E noapte afară, noapte-n gânduri, În juru-mi parcă simt himere Ce stau la pândă să m-atace... Mi-e frică, totuși rabd, Pustietatea parcă-mi

Eu am vrut să mă-ntorc și ce mult mi-am dorit, Să fiu numai eu, s-adun gândurile, Sunt singură iar, dar n-am regăsit Puterea să umplu în liniște rândurile... Lipsește ceva, o idee, un gând Sau

E miezul nopții, tainic a ta umbră Se redeșteaptă-n noapte, prinde viață, Pășind încet prin gândul ce alungă Realitatea, când se mai răsfață. Aceeași pași, înceți și calmi și siguri, E umbra

Din nori, soarele-și aruncă Razele pe fața mea, Și culcat pe-un colț de stâncă Aș vrea timpu-n loc să stea, Liniște-i preț de o clipă Primăvara vrea să vină, Împrejur multă risipă De căldură

Simt fiorii iubirii, e iubirea dintâi, S-apropie zorile și te rog să rămâi... Incerte-s culorile, subtil luna plină, Din negura nopții dispare-n lumină... Și picură roua, pământul

Ce gânduri oare te apasă? Și ce tristeți îți udă ochii? Ce amintire nu te lasă De mine să te mai apropii? Ce lume încă te reține, În lumea mea să nu ajungi? De sunt sau nu sunt lăngă

Am uitat să trăiesc? sau poate-i părere, Căci timpul ce trece la fel mi se scurge, Nimic nu mi-e nou ,nici gândul nu-mi cere O altă iubire să am de ce plânge. Trecutul e tot ce viața-mi

Printre crengi, spre înserare, Soarele încet se lasă Liniștit, discret, apare Noaptea deasă. Totul cade-n adormire, Chiot scurt din nori răzbate, Când o pasăre de pradă Întunericul

Noaptea-și dezvăluie infinitul cernit, Stele se văd tot mai clar, mai aprinse, Idei mi se nasc dintr-un gând obosit, Pe bancă in parc sunt doar eu și doar vise... Dar te simt, te aud și te văd

În graba lor anotimpurile, Lasă amprentele timpului peste mine,peste pământ, Uneori am impresia, C-am trăit cândva și acum nu mai sunt... Ca o epavă, departe, pe-un țărm, Uitată de mult de

Orologiul bate tainic miezul nopții, Trist ecou răsună peste-ntreg orașul, În unghere negre lângă un colț al porții Parcă umbre mișcă și-mi grăbesc iar pasul... Reveria însă mă ajunge

Ce amară-i acum toată linistea-n casă Și toate aceste negre gânduri ce-adun, Ce aspră-i durerea care încă m-apasă, Ce deșartă-i speranța ce-n visuri mai pun; Ce zadarnice-s toate iluziile

Căldura amiezii de vară Simt cum încet mă stârnește, Mi-e dor de-o plimbare prin țară, De munți și-aș urca iar pe creste... Să simt dulci miresme de fragi, Să beau ceai din bujorii de

Cade roua-i dimineață, Sau e numai o părere... Picături ce-n zori prind viață Sub a cerului tăcere; Gându-mi trece peste pleoape Dintr-un vis doar frânturi rupte, N-am dormit dar simt

Fluturi Ce ating tâmplele, Preschimbă sufletul Și-l coboară-n neant, O tornadă de gânduri Prinse în vijelii, Amprente de idei Pe hârtia împrăștiată... Furtuna trece, Norii se

Fluturi aripi își întind Și în dansul lor frenetic, Gândurile se întind Pe hârtii,cu șarm poetic. În neant încet cobori, Neguri negre te-nconjoară, Vijelii, furtuni și nori În tornadă,

Fruntea-mi lipesc de fereastră... Curg lacrimi pe-o parte,iar pe cealaltă ploi, Simt iar răceala firească A toamnei și-a destinului ce trece prin noi, M-apasă gândurile, Speranțe se pierd în

Sunt atâtea patimi ce le naște gândul Și în jarul propriu ele ard mocnind, Dragostea mă doare și urăsc cuvântul Totuși, câteodată, mă trezesc iubind... Îi detest puterea parcă-n nepăsare Chiar

Realitatea ce-o descopăr În tot ce fac și-n jurul meu, E crudă; mintea-n van mi-acopăr Cu dulci iluzii cum vreau eu: Că-n tot e totul numai bine, Căci crudul adevăr al vieții Mocnește-n jur,îl

Ce-i pasă lumii că aștern Tristeți adânci pe foi volante, Că-n clipe de singurătate Atâtea lacrimi ochii cern? Ce-i pasă lumii că târziu Când somnul bate la fereastră, Privesc o floare

Imi iau o clipa de ragaz Sa ma gandesc la tine, Sa-ti simt obrazul pe obraz Cu respiratii line; Ochi-inchid sa-mi amintesc Privirea-ti strengareasca, Te vad si totusi nu privesc I-o joaca

Iubiri se nasc,iubiri s-au dus In amintiri uitarea, Le sterge-ncet caci sunt si nu-s, E gandul, e visarea E reveria acestei vieti Ce da si ne ia totul Si fericire si tristeti Da-i facem totusi

Orasul vechi cu strazi inguste Imi poarta pasii la-ntamplare, Pe-alocuri baltile prind cruste E semn ca iarna-ncet apare. E noapte linistea-i deplina Doar cainii vagabonzi mai latra, Orasul