Noaptea-și dezvăluie infinitul cernit,
Stele se văd tot mai clar, mai aprinse,
Idei mi se nasc dintr-un gând obosit,
Pe bancă in parc sunt doar eu și doar vise...
Dar te simt, te aud și te văd
Fluturi
Ce ating tâmplele,
Preschimbă sufletul
Și-l coboară-n neant,
O tornadă de gânduri
Prinse în vijelii,
Amprente de idei
Pe hârtia împrăștiată...
Furtuna trece,
Norii se
Simt fiorii iubirii, e iubirea dintâi,
S-apropie zorile și te rog să rămâi...
Incerte-s culorile, subtil luna plină,
Din negura nopții dispare-n lumină...
Și picură roua, pământul
În ritmuri alerte trec ani peste noi
Și nu ne dăm seama când viața apune,
Dorim tot mai mult, suntem plini de nevoi,
Visăm așteptând idei să ne-ndrume.
Oricât am avea nu ne pare destul
Când
Când nu voi mai fi,
Voi pătrunde in visul tău, să-ți veghez somnul,
Tu ai să ști cine sunt.
Vei ști,
Sunt aceea,
Care ți-a învelit frigul tristeții
Cu căldura din suflet,
Care ți-a mângâiat
Sentimentul din mine, ca o limbă de foc,
Mă mistuie lent și-mi ia toată puterea,
Încet adun gânduri, le așez la un loc,
Să caute-n suflet și să-mi afle durerea,
Răscolind au găsit frânturi
Am plecat nicăieri făr\'să vreau, făr\'să știu
Cineva îmi șoptea că aici va fi bine,
Nici nu știu unde sunt iar în jur e pustiu
Nu e nimeni să vadă sau să simtă ca mine,
Gândul mi-adun, n-am
Sunt atâtea patimi ce le naște gândul
Și în jarul propriu ele ard mocnind,
Dragostea mă doare și urăsc cuvântul
Totuși, câteodată, mă trezesc iubind...
Îi detest puterea parcă-n nepăsare
Chiar
Iubiri se nasc,iubiri s-au dus
In amintiri uitarea,
Le sterge-ncet caci sunt si nu-s,
E gandul, e visarea
E reveria acestei vieti
Ce da si ne ia totul
Si fericire si tristeti
Da-i facem totusi
Din nori, soarele-și aruncă
Razele pe fața mea,
Și culcat pe-un colț de stâncă
Aș vrea timpu-n loc să stea,
Liniște-i preț de o clipă
Primăvara vrea să vină,
Împrejur multă risipă
De căldură
E miezul nopții, tainic a ta umbră
Se redeșteaptă-n noapte, prinde viață,
Pășind încet prin gândul ce alungă
Realitatea, când se mai răsfață.
Aceeași pași, înceți și calmi și siguri,
E umbra
Să nu-mi spui nimic, să lași timpul să treacă,
Licăriri de idei în gând să se-ntreacă,
Ce rost au cuvintele, sentimentul primează,
Adormită voința-mi lasă dragostea trează,
Fraze întregi rămânând
Rătăcitor cu vise tulburi,
Străbat trotuarele mizere
E noapte afară, noapte-n gânduri,
În juru-mi parcă simt himere
Ce stau la pândă să m-atace...
Mi-e frică, totuși rabd,
Pustietatea parcă-mi
Fruntea-mi lipesc de fereastră...
Curg lacrimi pe-o parte,iar pe cealaltă ploi,
Simt iar răceala firească
A toamnei și-a destinului ce trece prin noi,
M-apasă gândurile,
Speranțe se pierd în
Căldura amiezii de vară
Simt cum încet mă stârnește,
Mi-e dor de-o plimbare prin țară,
De munți și-aș urca iar pe creste...
Să simt dulci miresme de fragi,
Să beau ceai din bujorii de
Ce-i pasă lumii că aștern
Tristeți adânci pe foi volante,
Că-n clipe de singurătate
Atâtea lacrimi ochii cern?
Ce-i pasă lumii că târziu
Când somnul bate la fereastră,
Privesc o floare
În seara asta aș vrea să te văd,
Trimit gândurile în așteptarea ta,
Vorbele le așez ghem,
Cu fir neântrerupt;
Nu aprind lumânări romantice,
Prefer stelele...
Prin casă,
Pașii mei prind
Printre crengi, spre înserare,
Soarele încet se lasă
Liniștit, discret, apare
Noaptea deasă.
Totul cade-n adormire,
Chiot scurt din nori răzbate,
Când o pasăre de pradă
Întunericul
În graba lor anotimpurile,
Lasă amprentele timpului peste mine,peste pământ,
Uneori am impresia,
C-am trăit cândva și acum nu mai sunt...
Ca o epavă, departe, pe-un țărm,
Uitată de mult de
Imi iau o clipa de ragaz
Sa ma gandesc la tine,
Sa-ti simt obrazul pe obraz
Cu respiratii line;
Ochi-inchid sa-mi amintesc
Privirea-ti strengareasca,
Te vad si totusi nu privesc
I-o joaca
O ultimă scenetă îți cer să-mi joci în viață,
I-o gingașă poveste ce-o născocesc în vis,
Căci ultimei speranțe îi dau acum speranță,
Să pot apoi în suflet să spun că te-am închis,
Și-am să
Noaptea se lasă,
Când ziua se stinge
Tăcerea m-apasă,
Visarea m-atinge,
Încet număr stele
Dusă de gânduri,
Pătrund între ele
N-au număr,n-au rânduri,
Calea-i deschisă
Prin nori și prin
Ce gânduri oare te apasă?
Și ce tristeți îți udă ochii?
Ce amintire nu te lasă
De mine să te mai apropii?
Ce lume încă te reține,
În lumea mea să nu ajungi?
De sunt sau nu sunt lăngă
Cade roua-i dimineață,
Sau e numai o părere...
Picături ce-n zori prind viață
Sub a cerului tăcere;
Gându-mi trece peste pleoape
Dintr-un vis doar frânturi rupte,
N-am dormit dar simt
