Poezie
legile
1 min lectură·
Mediu
1.
ele ciripeau
nici mai bine, nici mai rău-eu
tăiam calea ferată, eu, a treia șină
ca perdelele, oamenii se dădeau într-o parte
și cealaltă, legați de mâini, ei-
eu-același chip schimonosit.
1.1.
Leoš Janáèek, cum îți împingi fantasmele din urechi afară,
ei se adună fără niciun discernământ
și când se împlinește legea,
deșartă ploaia.
mă tot rotesc în cornetul acesta
geamul e un cod secret
afară alte legături cu liniștea lor
cu exactitatea lor
cu marginea lor catrastrofală
prinsă numai la teve
ca o rochie de tul într-o portieră
ca o avalanșă în direct la teve
ca o moarte reală.
Leoš, nu se cuvine, sunt o sadhvi deprimată
ele țâșnesc promiscuu din tufele de soc
și nu e loc de lacrimi, și nu e loc de buci.
023751
0
e păcat, zic și eu. citit fără inserția finală (căci așa prefer să o receptez, ca pe o inserție voită, pe care s-a mizat, dar al cărei efect e scăpat de sub control), textul când afirmă desenat, când povestește, dar e articulat și transmite cu o anume luciditate și durere de luat în seamă.
păcat însă că la final se întâmplă dez-asumarea restului, prin bucile acelea. tot curajul de până acolo se face praf...
nu, nu ar fi fost un text moale fără ele. nu, nu ar fi fost \"sentimentaloid\", cum aud în jur că se tot folosește. dimpotrivă, ar fi fost un text oprit la timp.