Marina Nicolaev

este un arhitect la marginea sufletului meu cu o inimă roșie în care pulsează orașul construit de el cu fiecare stradă în plus, intersecție, decibelii aritmiei își cască ireversibil

deja mă pândesc în somn lacustre drumuri sandaua de nisip a mării își cască talpa udă și mă devoră ronțăind stridii albastre fosforescente genunchii neliniștiți ai fluturilor obosiți,

câteodată mi se desface în dreptul inimii o umbră de înger robită de spaimă de–atât zadarnic umblet prin nocturnă ce piatră din lună înflorește amarnic în carnea-mi vie, nebună va fi

Motto: Eu cred ca undeva există o lume în care te țin de mână. Radu Tudor Ciornei lumea despre care-mi scrii ideograme vechi pe podul palmei începe la marginea ta excrescență

vorbeam deseori despre îngeri din cărțile altora sau poate din semne dar nu simțeam decât tremurul umbrei proiectat de-a lungul urmelor ca și cum o vietate stranie, desfigurată s-ar târâ

cresc apele străpunse de ploi devorând dimineți despletite nu mai eram noi cei dinainte îngeri de iarbă, prin lună goi mă doare uitarea, răul e-n grindă chipul își țese prin ziduri de

...și cerul se umezea vremelnic de îngeri pluteau în derivă pierduți tu mai șopteai, iubite, prin goana tardivă, numele pruncilor mei nenăscuți ascultă prin ceața lăptoasă și dulce scâncetul

am și zile înguste din care nu adun nimic în dreptul umerilor mi-a rodit arborele lumii fructe de sânge și piatră al celui din urmă lovit tu-mi spui că îngerii și-au lăsat în

cum am lăsat iubite-n urmă rotundele grădini secrete de ne-am închis durerile în urnă și-n văzul lumii ne-am lovit cu pietre? grădini ascunse-n acul de albină în zumzetul flămând al

Motto: \"firule, tu, fir de iarbă pe tine cine te-ntreabă când te calcă, de te doare, când ești călcat în picioare?\" Dintr-un cântec popular fir de iarbă fir de iarbă cin’ te plânge, cin’

nici o umbră nu mai sălășluia între noi. îngeri cărunți îmi străjuiau pe-ascuns neprimăverile. din când în când primeam silabe de piatră colțuroase la răspântii ce numai orbilor

Motto: \"treceam peste buzele inchise asa cum trec degetele peste femeile umbrei\" Radu Tudor Ciornei cuvintele ți le desenam în dreptul gurii dar nu le mai aud gesturile vechi le agăț de cioturile

mâinile mele se prelungesc cu umerii tăi respirația-nflorește în inima ta ca un pântec de păpădie din care încolțește o stea. gândurile mele înmuguresc din tine îți arcuiesc

asa este ea jumatate de-ocean scris de-o mână firavă alaltăieri pe-un ciob de porțelan cetate-poveste-nvelită într-un ultim amurg așa o port lipită de ziua pierdută-nvechită

la capătul zilei vom cere memoria-napoi amare zale de brumă ard inofensivii cocori sălbăticiți prin iarna-mi nebună ne-om recunoaște, iubite prin Clipa de-Apoi sau numai trupuri gravate