Mariana Pancu

de fiecare dată ne descoperim altfel. eu vin din nord, înghețată, soarele e doar o amintire uitată magnoliile sunt viscolite în fiecare zi în care uit să zâmbesc tu vii din

Regretele au începu deja să-mi bată la ușa dinspre soare-răsare dezbrăcate, desculțe atât de murdare negru de fum acoperă totul acum neașteptat pe-nserat culorile tale toate sunt

Locuiesc într-un cerc Și mă simt în el ca-ntr-o cușcă. Cerberii nopții fruntea îmi mușcă, Gânduri către tine când incerc. Locuiesc într-un cerc. Lanțuri de-aramă îmi strâng piciorul, Focul

îți spui că nimic nu are sens începi să-ți însemni în calendar zilele de vineri, cele în care crezi că ai să poți vedea dincolo de realitatea în care nu sunteți împreună „atenție cad

între noi doi nu mai e nici un drum, nici o altă speranță e doar o ușă închisă, fără chei, între prezența și absența ta doar o bătaie de aripi către o lumină care te mistuie și-ți arde

în distanța dintre noi, tăcerile tale desenează mereu aceeași hartă cu lacuri glaciare, piscuri înzăpezite, cu mări fără valuri, râuri care-și doresc zadarnic să curgă înapoi, spre izvoarele unde

ești doar o gospodină care-ntinde vise la soare, le așezi apoi în camară, să doarmă cuminți, până la iarnă, dintr-un un zâmbet sau o mângâiere, faci provizii pentru mâine, alegi zilnic

Toamna... Tristetea printre gene alene mi se cerne In suflet Covor de frunze moarte mi se-asterne Din ochi Ape moarte mi se preling seara de seara Ciudat... Niciodata-n mine n-a fost vara!!!

Mai ia o inghititura. O sa fie in ordine, ce e interzis o sa para permis. Mai ia o sorbitura las-o sa-ti sarute buzele si cateva picaturi sa-ti alunece pe gat. Am sa-ti desfac inima si am sa-mi

N-am știut să ne despărțim pentru că nu ne-am întâlnit niciodată. Ne-am privit doar atât. Ce crud destin chiar și-n despărțire ni se arată: chiar de vom încerca, nu vom fi fericiți vreodată!

Cine sunt eu? Nu mai stiu! Trupul meu e pustiu! Oglinda mi-e întoarsă spre peretele de șoapte, absență e tot ce văd, ce aud ce simt și ce gust departe în noapte! Cine sunt eu? Întrebă-mi

O ursitoare zăludă ne-a ursit nenoroc, eu sa-ți fiu apă adâncă tu mie foc! Unul sa strige ecou fără nume, celălalt să cheme mereu, unul pământean să fie, celălalt zeu! Siamezi să fim legați

suntem ireali în iarna asta care a uitat să vină peste oraș dacă nu ninge nu se nasc îngeri și demonii umblă dezlegați prin sufletul meu e atât de puțin noi când vine seara și eu sunt

Un gand nastrusnic in forma de fluture, a iesit din crisalida printr-o firida uitata in mine deschisa, asa, in amintire ca o usa. Rogvaiv si putin cam naiv, neasteptat, a-nceput sa

cu fiecare zi împreună am murit puțin câte puțin, orice pas către tine era unul spre uitarea care avea să vină, oricum asta e o lege a firii, iar noi nu am fost zei: m-am hrănit cu visele tale,

Lui Filip Până acum câteva zile mi se părea că sunt cea mai tristă, cea mai nefericită, cea mai neînțeleasă, cea mai ne... , ne... , ființă de pe pământ. Ajunsese chiar să-mi placă

Imi cereai imperios, bătăios, să-ți scriu o poezie cu cai, îți doreai cai măiaștri înaripați și mustangi albaștri vărgați! Aveai la tine zâmbetul acela fierbinte de femeie care

Noaptea isi picura lacrimile negre tumult. Undeva, pe o masa, printre carti prafuite clepsidra a ramas neintoarsa prea mult. Fluturii, inveliti in nisipul tacut prelins dintr-o clipa, au

Numai când ți-am auzit glasul ce-și cânta ardoarea în urechea și în inima mea, am uitat cine sunt și m-am trădat pentru o altă lumină. M-am pierdut în tine atât de mult, încât am rămas, ai

“... o mică schimbare într-un loc dintr-un sistem neliniar determinist poate duce la diferențe mari într-o stare târzie.” cândva aveam un dar fermecat era suficient să-mi doresc ceva și lumea

trăiesc într-o relație rămasă fără cuvinte, o casă pustie, cu ferestrele sparte. pereții sunt împodobiți cu umbrele noastre, două siluete dansând blue moon, îmbrățișate-n