Maria Prochipiuc

Am recitit cu placere un sonet rătăcit printre atâtea texte sub semnătura Adrian Munteanu. Au fost vremuri când sonetele tale îmi umpleau zilele de bucurie, apoi timpul s-a scurs printre noi, de cele mai multe ori peste cuvinte, și umbrele au acoperit nuanțele. Sonetul acesta îmi cântă parcă pe o muzică tristă: Logodnică-n nepământene straie, / Pețită-n gândul ce ne-alină ceasul. Substanța sonoră a sonetului dă expresiei consubstanțialitate, în primul rând datorită organizării substanței sonore a silabelor.

Substanța lirică este identificată prin sonorități vocalice specifice și este conturată și de semantismul cuvintelor care rimează.

Felicitări! Dacă printre ace ai reușit să scoți această bijuterie, înseamnă că ceva mai presus de fire transformă umbrele cufnerelor în raze de lumină, dacă daila cu absențele sale nu apare la zânirea înserări e semn că luna nu își are rodul de stele în fiecare noapte. Tălpile lasă urme adînci pe caldarâmul bătătorit ca de minutar pe ovalul ceasornicului, dar din toate acestea rămâne parfumul de răuruscă ce boltește peste casele vizit-(iuuu)-ate, pe la porți ce nu mai au intrare. Parfum și arome topesc ceasurile sub arșița acestei veri!

corectare: și au rolul..

adevărul dintre cuvinte este mereu cu nasul pe sus
nu-l poți privi gol goluț
de fiecare dată se ascunde după umbre
desenează cercuri în deplinătatea facultăților

iubirea
un adevăr irosit în vechimea cuvintelor
rândurile poemului se deșiră
în puncte linii șerpuite

frumusețea mărului
dispare
când s-au atins
buzele
de nesațul privirii
ce acoperă trupul
cu asprimea cămășii de in


Expresii autentice, ce se modelază odată cu intenționalitatea poetică și are rolul de-a atrage atenția cititorului.

La primul vers aș schimba acel ,,o,, cu ,,am,, să cobor, în rest un poem rotund, bine dozat cu imagini interesante, am remarcat: ultima suflare le aprinde trandafiri purpurii
în colțul buzelor se sting misterioase

Ambiguitatea cuvintelor dă acea notă de mister imaginilor: în pântecele maicii sale până la naștere
se pregătește să înfrunte lumina țipând

Întregul poem pentru mine este o metaforă ambiguă, cu semnificații imprecise, lăsînd cititorului rolul de interpretare. Valoarea poetică trebuie luată pe global.

Cătălina Chelaru, o poetă ce știe să-și dozeze poemele cu momente deosebite, imagini parcă decupate din lumea fantasticului, aduce apoi în realitatea imediată.
Citind poemele Cătălinei îți dai seama că fiecare are un coeficient de particularitate, care nu poate fi altceva decât o formă de feed-back manifestată în procesul receptării poetice dintre real și imaginar.

Un articol scris bine, nuanțând versurile aiutoarei, dar caracterizând-o ca pe o poetă deosebită!

Ioana – e posibil să fie numele unui personaj fictiv sau poate real sau poate… dar nu contează, cel mai important e faptul că poemul curge atît de lin pe alocuri, zglobiu pe la capătul versurilor, ca un izvor de munte. Versurile prefigurează imaginea Ioanei, închipuită de poetă, așa cum pictorul își închipuie culorile cu sensibilitate, capacitate asociativă, imaginație, intuiție creatoare, constituindu-și el însuși, dintr-o paletă de culori, doar cele ce pot defini întregul

Un poem deosebit!

Se pare că e o întoarcere în timp, parcă pe undeva recunosc un personaj, un personaj născut undeva într-o zi de copil, momente ce uneori se dau uitării, momente ce parcă trec dioncolo de noi și atunci când copilul acela ne trege de mânecă și vrea să ne spună ceva, ne uităm mirați, uităm că zilele trec, uităm că unii devin bărbații, alții rămân doar copii în nevinovăția lor, cine să-și mai aducă aminte de noi?

Poemul acesta a fost ca un fel de doi iunie, spus altfel, vorbit într-o limbă recunoscută doar de cei ce au descoperit codul:

unii oameni desenează cu degetele
și e albastru peste tot
alții nu fac nimic
trag umerii
saltă țâțele
au pata aia de dragoste pe bluză
și în numele a tot ce n-au făcut până acum
mi-e bine așa

Un poem plin ca un cerc, un poem ce merită să fie împlinit de anii ce vor urma, nu voi face comentariu pe text, voi puncta acest poem cu o steluță în care voi așeza toate împlinirile noastre în acești ani și nu numai dar și dezamăgirile, fiindcă nu putem spune că nu au fost și din acestea.

Opt înseamnă infinitul, deci drumul spre eternitatea poeziei este deschis, un poem deosebit, un inifint parcurs de-a lungul celor 8 ani, amintiri frumoase.

Eu sunt cu un an mai mica când am pășit pragul poezie.ro am fost întâmpinată într-un martie 2003 pe când eram doar Decembrie de CALY, nu mai știu dacă îți spune ceva, tot pe atunci era Trubadurul alias Gavril Kostachis, Dominique- anca anghel novac, Nicolae Tudor, care îmi dădea lecții de cum să scriu și… GAP,Filip, Florina Daniela Bordeianu și cam la o distanta destul de mica ai aparut si tu cu comentariul: serverul din inima - Alina Manole
[26.May.03 20:21] Textul tau mi-a adus aminte de sute de mailuri de demult, salvate intr-un folder numit \'*el\'. PS: Completeaza numele intreg. te invit sa participi la cenaclurile saptamanale din Iasi. ..apoi Floris- Felicia Baltag și cred că lista ar putea comtinua, dar să nu-l uit așa cum nici tu nu l-ai uitat pe Nexus: Ai nivel 100 de azi- Radu Tudor Ciornei [02.Jul.03 00:14] și, da, pe atunci era ceva extraordinar ca din putinii autorii de pe poezie.ro să primești o steluță, prima steluță de la Nexus, apoi au urmat: Bogdan Groza, Mircea cel bland a lui Iosub(filosoful), Dana Popa, Ioan Ravel, Camelia Petre, Tosa Claudiu, Daniel Bratu, Codrina Verdeș și să nu-l uit pe Mihai, un om de o sensibilitate neobișnuită, un om pentru care aș dărui o parte din mine să-l știu că îi este bine! Cei dintru început unii au plecat pe alte căii, alții sunt încă aici! Le doresc tuturor momente cât mai frumoase pe acest tărâm al iubirii de cuvînt!

Contemplarea unui timp, trecut prin urechea ceasornicului, navigând pe marea vieții, un fel de viziune a timpul ce ar urma să fie parcurs în nemurire, cuvinte ce poartă în măduva lor esențe ale cunoașterii. Un poem liniștit, modelarea poetică a unei stări ca intuiție a efemerității omului!

Am citit cu plăcere acest poem și m-am bucurat să te regăsesc din nou printre cuvinte. Secunda lasă semne de nu mă lăsa, iar semnele pot fi puse oriunde, doar semnul de întrebare te poate caracteriza, așa te-am văzut mereu - un semn de întrebare!

Voi începe cu ceea ce așteptam la finalul poemului: două, trei versuri șoc! Nu-mi vine acum să spun ce și cum dar poate te mai gândești, ceva care să fie ca un duș cu apă rece.

Poemul în întregul lui e bine dozat, flashurile curg unul după altul cinematografic chiar, bine concentrate pe o anumită imagine, descrierea fiecărui moment în puține cuvinte și chiar versurile care se termină cu începutul celuilalat dă o senzație de suspans.

De remarcat: prima strofă excepțional redată, toate cele patru versuri merită să formeze un poem, la fel si partea a treia, dacă ar fi să dau exemple de versuri ar fi de remarcat totul, imaginile sunt expresive, limbajul simplu dar concentrat. E o artă să poți imagina scene și să le poți reda poetic.

Alex - Nu uita că sursa acestor așa zise versuri sunt altele, mi se întâmplă uneori că mă transpun atât de mult în poemul altuia încât mi se pare că face parte din mine, din sufletul meu și atunci, vreau ceva asemenea, sper că nu am folosit nimic care să ducă spre altceva...îmi place enorm să văd lucrurile prin ochiul celuilalt, în acest caz prin ochiul bărbatului de lângă tine.

Mi-ai înțeles cuvintele și sfârșitul mi l-aș fi dorit să dea de gândit, nu am găsit altceva mai puternic decât acel ,,eu,,
Eu pot fi eu, eu poate fi el, poți fi tu și invers la fel. Mulțumesc de comentariu.

Am citit cu nesaț cuvintele tale, ce pot spune și o pot și striga în gura mare, dar poate nu mă aude nimeni, aici măcar rămîne scris, că sunt în stare să ies cu toți cei ce vor să demonstreze că nu mai pot suporta, la Iași au fost: pensionarii, cei care au muncit unii câte 40 de ani și chiar foarte greu, acum au uitat acele greutăți, fiindcă la rândul lor atunci aveau copii și le doreau o viață mai bună, acei copii de atunci sunt părinții de azi care au acceptat toate partidele de la putere ca pe ,,niște colaci de salvare,, să fi viața copiilor lor mai bună, acești părinți tinerii de azi erau ajutați de părinții lor de ieri care, cu pensioara lor (nu vorbesc de pensiile care nu au măsură)îi ajutau ba la întreținere , ba la lumină, ba lalalala...apoi mămicile care și-au mutat locul de alăptare în fața prefecturii, mai nou a ieșit și poliția, doar cu ei nu am participat că nu le știiam intenția, da, îmi era frică, că îmi pot rămâne datoriile neplătite, dacă cineva le spune că nu ei sunt vinovații, ci tot noi și că pot trage fără milă că vor primi ceva la sută. Da e dureros! Probabil se vrea ca România dintr-o țară care a dat atâtea nume cu care nici măcar nu știu să se mândrească politicieni nostri vor să ne bage sub vreo cizmă cu talpă metalică să ne strivească și ultima suflare.

Mă iartă că în loc să comentez ceea ce ai scris, m-am aprins și mi-am spus aici durerea.Dar consideră că ceea ce am scris e un adaos la eseul tău. Mulțumesc pentru curajul scrierii!

să ne convertim emoțiile chiar dacă vom fi prigoniți
sălbăticia ca un dușman nevrednic
va înfinge ura așteptării către noapte

din ghemul vieții fecioarele își țes cămăși de borangic
din când în când firele se încâlcesc în iadul lumii acesteia
cineva mai demult îmi spunea: viața e ca o ceapă degerată
anii trag câte o linie ba pe la colțul gurii ba pe la coada ochiului
te trezești cu sufletul devastat pe o mare în care nu știi să înoți
și cu un cap plin de idei din care nimeni nu mai vrea să ia

doar tu femeie ești ecoul tuturor durerilor mele
fericirea dezastru și echilibru lumii
doar tu fmeie trăiești viețile noastre
te așezi între cuvinte le dai sensuri înțelesuri
îți schimbi chipul în fiecare poveste
doar tu femeie cu mîinile tale plămădești
istoria unui neam

tu femeie
în veselia florilor
deschizi intrarea paradisului
nu-ți trebuie o viață
ci doar...? minute!!!

Te rog să iei aceasta ,,inspirație,, ca un comentariu la poemul tău, mi-a plăcut foarte mult, ai o steluță, dar o păstrez pentru următorul poem.

Alex – Ohoo, mă bucură nespus că fiecare dintre voi aveți altceva de spus la acest poem, eu încă nu spun nimic, îmi place asocierea ta, acest delir pe care l-ai sesizat pornește de la un adevăr, uneori delirăm încercând să ne retragem de lume, crezând că în felul acesta putem câștiga, o stare, un om...nu mai spun chiar nimic, doar: Mulțumesc!

Anni-Lorei,

abia acum am observat ca ai un text în care apare cuvîntul rodii, m-a surprins acest lucru, dar nu am avut nici o influență...barca fără vâslaș tu i-ai dat o nouă interpretare (poate fi și fără vâslitor, e chiar interesant, dar nu mă miră, chiar ar trebui să mă bucure interpretarea ta. Mulțumesc!

Teodor și Bia - mulțumesc de popasul vostru întru slava acestei zile, din prea mult ... am lăsat fără voie desigur să se strecoare un cuvânt scris greșit din măduva lui până la piele. Teodor a trecut cu vederea acest lucru, am corectat și am si schimbat un pic ultimul vers. Ceea ce am scris a fost așa un moment de respiro după ziua liturgică. Mulțumesc vouă și vă răspund și eu cu: Adevărat s-a Înălțat!

Poate numai imaginea și ar fi fost suficient să intuim acel 15%, ai surprins cel mai bine în imagine dacă pot spune așa imaginea noastră de astăzi, să nu uităm că cei de 40 ani azi mîine vor fi și ei bunici. Incearcă după imagine și alte variante.

Poezia luminează de cele mai multe ori cuvintele ca într-o străfulgerare dându-le diverse nuanțe: sunt o ușă deschisă / n-o vedeți și / intrați

Poezia se lasă privită din toate unghiurile, din toate trăsăturile chipului ei, cititorul trebuie doar s-o privească de-a-ntregul, alteori trebuie să se oprească doar asupra unora: nu vă descălțați / doar năvăliți / vă faceți visele ghem le rotiți între palme ca pe / un burduf / și dormiți / nici nu dați vina pe invizibil

Din toate acestea doar poetul are de câștigat, fiindcă el rămâne cu cuvintele lui luminoase, dar și cu cele opace, care așteaptă și invocă raza care să le lumineze. Versurile de aici susțin poemul în toate ale lui, sunt ca niște coloane solide: da sunt o ușă deschisă / voi n-o vedeți / vă închinați îngenuncheați / vă închinați din nou / treceți mai departe

Uneori ca să privești un poem în adâncimea lui, nu trebuie să o luăm de la un capăt, ci trebuie să intrăm direct în centrul poemului:da sunt o ușă deschisă / vă privesc intrând / reci ca zăpada din clonțul brazilor / vă ascult bătăile inimii sau clopotul din piept; Desigur că se mai întâlnesc și imperfecțiuni dar de cele mai multe ori se pot repara în cursul travaliului și în reluarile momentului creator. Nu-mi place de exemplu acest: vă sortez, se poate găsi altă exprimare