Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Logodnica

Sonet 674

1 min lectură·
Mediu
Logodnică-n nepământene straie,
Pețită-n gândul ce ne-alină ceasul.
Pe umeri stau aripile-n impasul
Tăcerilor ce-nfricoșări înmoaie.
Veghezi scânteia învingând rămasul
Sub crengi fragile care trist se-ndoaie.
Curg stropi de rouă pe conduri, șiroaie
Și îți clătesc sub înstelări popasul.
Dar pragul s-a deschis să te cuprindă
În așteptarea deslușind fiori.
Aruncă-n spate-un duh, ca o oglindă
Și ia-mă-ncet și blând de subțiori,
Să ne topim în dans, ca să se-aprindă
O taină-n cer și-n brazii răbdători.
024.066
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
76
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Munteanu. “Logodnica.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/13945822/logodnica

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@maria-prochipiucMPMaria Prochipiuc
Am recitit cu placere un sonet rătăcit printre atâtea texte sub semnătura Adrian Munteanu. Au fost vremuri când sonetele tale îmi umpleau zilele de bucurie, apoi timpul s-a scurs printre noi, de cele mai multe ori peste cuvinte, și umbrele au acoperit nuanțele. Sonetul acesta îmi cântă parcă pe o muzică tristă: Logodnică-n nepământene straie, / Pețită-n gândul ce ne-alină ceasul. Substanța sonoră a sonetului dă expresiei consubstanțialitate, în primul rând datorită organizării substanței sonore a silabelor.

Substanța lirică este identificată prin sonorități vocalice specifice și este conturată și de semantismul cuvintelor care rimează.
0
@adrian-munteanuAMAdrian Munteanu
Până la urmă, Maria, rămânem între noi, cei dintodeauna. Câți mai suntem, în ce mod se ordonează trăirile noastre ? Nu știm sigur. Incert e totul în jur. Până cuvintele rămase și nuanțele de dincolo de umbre. Eu m-am logodit de mult cu sonetul și-mi este destul glasul atâtor ființe cărora adierile unui ritm în care se păstrează emoția dintru adânc de noi le este balsam, mirați că încă mai există o asemenea trăire. O, da, e mult, e destul. Trăim.
0