Maria Prochipiuc

Liviu - îți mulțumesc, dacă tu ai reușit să ajungi la capăt e de bine, și iar zic că părerea ta contează foarte mult pentru mine. Interesant ce ai sesizat cu schimbarea versurilor și mai ales statornicia unui vers, și așa cum spui tu poate e bine sau nu, ce pot spune... e un text de suflet și restul mai vedem... te mai aștept și altă dată cu păreri critice, contează foarte mult pentru cel ce scrie.

Versurile sunt ale poetului Mihai Leoveanu

Cuvintele se sparg uneori înainte de a le rosti, te crezi puternic, te crezi mare, știi că tu ești cel ce poți a muta munții din loc, doar cu cuvântul, știi lucrul acesta, dar mai știi că în toate îți trebuie și credință…dacă ai credință omule, poți muta doar cu cuvântul munții! Asta îmi spun acum când fără voia mea mi se umple sufletul de ploi, mi se înzăpezește gândul, și văd că pe lângă credința mea, cuvântul nu mai poate rosti nimic, deci se pare, că doar credința trebuie să învingă…cuvântule, de ce ești atât de…de ce nu mă lași să te exprim? Da! E poate mai bine așa, fiindcă doar hohotul cuvântului ar mai putea vorbi, și atunci…

Mihai, îmi amintesc, parcă azi este… cănd trecusem pe la redacție să ne faci tu omule ( păreai mai mult de dincolo de Prut), ordine de deplasare pentru a putea trece Prutul, care nu mai avea nici pod de flori, ci doar granițe, trebuia să ajungem la Chișinău, acolo, unde am simțit că inima parcă îți bătea mai tare la lansarea de carte - Niciodată pe nume… Atunci i-am cunoscut sufletul marelui om Mihai, nu-ți trebuie ani să-l poți descoperii, ci modul cum te primește, cum te privește, și felul cum îți vorbește sunt suficiente…ții minte? Aveai în palmele tale mai multe cristale, era așa cum ți-ai fi desfăcut inima și ai vrut să ne-o dăruiești (cu Alina te cunoșteai, eu eram la prima întâlnire cu tine) și mi-ai spus: alege, alege unul…și am ales, este unul alb, are forma lacrimei, acum îl țin în palma făcută căuș, îl țin strâns să îi simt inima pulsînd, te simt pe tine, îți văd ochii, calzi, jucăuși…încerc să strâng cristalul, vreau să-l zdrobesc…cineva îmi zâmbește și îmi spune așa în public, doar pentru mine, dar să audă toți…hai Maria, acum tu trebuie să vorbești…nu, e prea repede, am emoții…dacă ați vedea cum mă strânge Maria de picior, uitați și acum e cu mâna pe piciorul meu… vorbea Mihai despre poezie.ro, despre cei ce eram adunați acolo, își luase rolul de moderator în serios…este serios Mihai, are un zâmbet ascuns, de care și-o adolescentă s-a îndrăgostit…și eu m-am îndrăgostit, e omul care ți se lipește de inimă…literele se pierd în prăpastia paginii albe…mă minunez de un zâmbet ca de brațele tale…deasupra boare de porumbei

Te rog: învață-mă
cum să dau la o parte pamantul și oceanul
algele și nisipul
care cresc
între
privirile
noastre

…și tu îmi răspunzi:

port sub haine un miros ciudat de migdală
mai am încă timp pentru simpla-ncercare
doar tăcerile mele se preling pe sub ușă
n-am plecat nici nu dorm - vi se pare

acolo în casa ați vopsit totu-n alb
prin ferestre nicicum să privesc se mai poate
rămân și în veghea-mi vă tulbur -
am zaruri - vor fi aruncate

nu vă temeți = după colț marea șansa pândește
puteți s-o priviți umbra mea vă ascunde
dar dați-mi vă rog o pereche de zaruri
potrivite
atât
ale mele-s rotunde

…nu mă lasa să aștept prea mult…nu-i stă bine unui domn… te las să mă strângi cât de tare se poate, mă voi lăsa cuvânt, pentru tine azi!

Am citit textul Feliciei, regăsesc o parte din sentimentul de acolo și aici, amica lui Chris trece aiurea nu are nici o treabă cu trecerile de pietoni, un mod de exprimare actual, prima strofă arată bine, a doua e cu șhiopături, poate trebuie reformulată, deceurile, își au rostul lor se pare și totuși…

Bogdan – semnul trecerii tale pe aici mă bucură, m-aș fi bucurat și mai mult dacă spuneai și ceva referitor la aceste cuvinte ale mele înșiruite unul după altul, de fapt e o scriere la patru mâini și la două inimii.

Ela Victoria- noi, trecători prin anotimuri, de fapt anotimpurile se perindă prin timpul nostru, iar noi, noi într-o continuă căutare, căutare a unor lucruri dincolo de noi, a regăsirii celuilalt, bine punctat- armonie de inimii.

Victor – rândurile se descriu și se scriu poveste, uneori devenim personajele acestei povești, dacă e un singur suflet care vibrează mă pot declara mulțumită. Mai aproape sau mai departe de cer stă doar în putința noastră, să alunecăm peste timp ascultând inimile celor care bat împreună cu noi, uneori devenind ispită, alteori drum, cîteodată lumină…

Gabriela – poveștile se țes în anotimpuri și duc cu ele alte anotimpuri, o poveste începută la căderea anotimpului alb, povestea e în noi, spun în noi, fiindcă am fost doi când am scris aceste versuri, meritul e doar al celui ce m-a primit să mă pot înfășura după cuvinte și să reușim să le dăm viață.

Ioane- Eu alunec cât o toamnă, schimb anotimp după anotimp, ți se potrivește de minune catrenul, te-ai transpus cu totul în el, cine schimbă toamnele cu doamnele? Epigramistul! Nu caut să văd daca există rimă în ce spui, las pe alții experimentați în ale catrenelor să-și spună cuvântul, eu doar mulțumesc de trecere și de semn.

Da, ne plimbăm prin palatele ironiei, ascundem în spatele unui rînjet o inimă care se vrea mereu jertfă, se vrea mereu dăruire…Interesant cum ai reușit atât de fin să descrii o stare existentă, o stare care pe unii îi demoralizează, nu e ceva ieșit din comun, e o stare de fapt, o stare pe care o poți întâlni în orice comunitate: uităm acasă un munte de spaime și spasme / și sufletul se visează alb plutind printre stele. Surprinzi tablouri, dar și oameni cu ,,virtuțiile,, lor: nu ne mai pasă câți sau pe cine rănim / dacă eu mă simt bine ce mai rămâne din lume, da, se poartă albul, de multe ori albastru răsfrîns peste umeri galeși a beznă, mai consumăm cîte o poezie scrisă pe unde putem, uneori scremută, alteori cu guturai, dar mergem înainte….

dintre atâtea culori tu ai ales albul
fără de culoare luminii din noi

Dintre toate, tu poetului, ai găsit lumină albului imaculat al iernii, pe câmpurile de verde lumina din tine, din noi, străbate luminând drumul spre case, zâna iarnă îmbătrânește streșinile adunând surâsul în țurțuri, ca apoi să îi prelingă în lacrimile unei primăveri. Peisaj de iarnă deosebit, cu pârtiile pline de colindătorii dealurilor, agățându-și speranța de talpa săniilor alergând după noi cuceriri. Realizări deosebite:

nouă ne-au îmbătrânit streșinile
îmbracă-ne și ne scoate dealurilor
în strigăt de pițărăi colindându-și pârtiile
vreodată semeți ai zăpezilor oameni

INTRAREA LIBERA! – o nouă lansare, nu de carte , dar tot o lanasare pot spune, a trupei care deja a devenit cunoscută nu numai pentru cei de pe poezie.ro, dar și în alte cercuri. Interesant este faptul că acești tineri inimoși, pun mai presus de orice în preocupările lor cultura, ce fac ei este un act de cultură. Toate acestea nu s-ar fi întîmplat dacă nu era și cel care le dăruiește din experiența sa nu numai ca regizor dar și ca actor - Dan Simion. Ei Bogdan nici chiar așa cu toți de la mic la mare și de la mare la mic se mai poate ( să înțeleg că restul e doar glumă și publicitate?!). Eminescu, oare ce texte ați pregătit voi, fiindcă într-un alt loc am sesizat că Eminescu este interzis minorilor, poate cei care vor ajunge în cele două puncte, vor putea veni cu vești despre Eminescu, incitante sunt amândouă… Mult Succes, o realizare deosebită și a afișului…

Pe moarte trăind, să calc și-apoi să cânt, să râd, călător mă bate-un nor, apoi râzând, să curg, să fug, să uit, șchioapă mă bate-o apă și iar cântând, să mor, să dor, să plâng, trecând , mă bate-un gînd…. Sau: cântând, mă bate-o apă și-un nor mă bate, trecând călător peste moarte, să uit trăind, să fug pe moarte, să uit cântând, mă bate-un gând…trecând să mor, râzând, și-apoi să calc, să fig , să dor…să curg

Desigur acest articol împlinește ceea ce s-a întâmplat la Cluj, un eveniment de mare popularitate în rândurile clujenilor și nu numai. Am văzut acolo oameni adunați din toate colțurile țării, unii veniți din alte țări, alți au trecut chiar Prutul, cred că înotând, că li se expirase viza de trecere spre Romînia : ))) au venit cu daruri de suflet- cartea, unii au fost chiar premiați, a fost specatacol mare, cu transmitere directă la radio Cluj… și nu s-au oprit numai la atât, au făcut din acest eveniment o bucurie și pentru cei care nu s-au aflat acolo, mă refer la Florin Rotaru, Dumitru Genuneanu și Laurentiu Ghita ( și la mulți alții din țara, care fac parte din alte comunități literare), care fac parte din comunitatea poezie.ro au fost antologați, au apărut pe hârtie. Felicitări organizatorilor, felicitări participanților de pe poezie.ro la acest eveniment important. Prezentare deosebită a evenimentului – apariția antologiei, mi-a promis cineva că o voi primi și eu chiar dacă nu am fost decât admiratoare a epigram(iștilor)ei. Prezentare pe măsura autorului, de multe ori mă gîndesc cum de reușește să mai scrie și ceva prea serios pentru figura lui de cârcotaș, dar, am glumit doar, știu că este deschis spre toate genurile, așa că, toate meritele pentru cel ce a scris și scrierile sale… încă un amănunt, tot de la Cluj am primit și un DV cu toți participanți la festival așa că: felicitări tuturor!!

Apariția unei cărți în format electronic e prima traptă modernă pe care urcă un autor, mai are doar un pas până la apariția pe hârtie. Prezentarea cărții cu o grafică realizată de o altă autoare de pe poezie.ro – Dana Ștefan, e un lucru minunat, frumusețea cuvântului se îmbină armonios cu o grafică bine realizată, cei doi tind fără să știe spre infinitul coloanei lui Brâncuși, toate acestea se prea poate să fi luat naștere la o masă a tăcerii unde cuvântul desena armonia culorilor, iar penelul desena cuvintele pe muzica unor metafore inedite. Vârsta poetului îmbinată cu cele patruzeci de poeme are o anumită semnificație, deasemeni titlul cărții e ales cu multă delicatețe. Într-o carte unde anotimpurile se contopesc pornind de la versuri albe spre simfonia sonetelor, unde amarul este transpus cu o notă ironică, unde amprenta poetului se simte pe orice vers, nu-ți rămâne decât curiozitatea să deschizi cartea și să te apuci de lectură. O prezentare la fel făcută cu delicatețe, e parcă o frică în atingerea cuvintelor, nu spune prea mult pentru a incita cititorul spre lectură, dă doar câteva repere, dar nu laudative, ci doar de prezentare, lăsând cititorului toată frumusețea descoperii.

De cate ori oare cerul nu a fost fără stele, te-ai întrebat? Doar bucuria din noi le vedea la locul lor. De căte ori când cerul era îmbuibat de stele nu nu ai vrut să le văzi? Era doar tristețea apăsătoare ce mărginea cerul la nivelul ochilor. În noaptea aceasta nu ai fost atentă, a mai răsărit una, era venită de undeva de aiurea, sau poate nu…desculți am venit din pîntecele celei ce ne-a dat viață, iar uneori plecăm cu toată dragostea pământului cuprinsă într-o inimă, o inimă ce duce povoara unei iubirii, ochiul meu prea plin de durerea unui an trecut a început să sîngereze, fiindcă el mereu va merge la stînga dar va ajunge la dreapta Tatălui. Tu, cea care știi a trage clopotul în tăcere, nu te întrista, sunetul lui cântă, cântă o poveste, e povestea veșnicilor îndrăgostiți, care vor auzi și ei semnalul de liberă trecere spre iubire. La fiecare vers gîndul meu se întristează, știu că nu este voie să spun ce simt, știu că vămile acele sunt libere pentru trecere, dar mai știu, că la fiecare din ele există sacrificiul, sacrificiul unei vieții, nu, nu uita, că e doar o trecere, o trecere cu parfumuri, care mai lasă din când în când, doruri neterminate, și eu am auzit și știi, că ți-am spus, că nu e bine să mai auzi cînd bate prima ninosoare, decît cântul albului peste glasul sufletului… o realizare deosebită, poate o scrisoare care nu va mai ajunge la destinatar, o scrisoare a sufletului, nu vreau să spun mai mult…

Versuri care mi-au fascinat simțirea:

stă lipit cerul fără stele în noaptea asta
doar tăcerea cu țurțuri în păr își face culcuș
între noi ori între mâinile noastre subțiate de dor
cu mustățile mânjite de lapte totul e vechi pe străzi
uitat la răspântii prima ninsoare va veni fără tine

Un pas mic pentru omenire, un pas mare pentru… autor” – aș spune, la apariția acestui al cincilea volum (al treilea de proză), născut chiar înaintea Crăciunului 2005. – da interesant este si modul în care îți prezinți cărțile, vorbești de propria carte detașat complet, parcă ai vorbi de cu totul altcineva sau altceva. Îmi închipui că prozele adunate într-o carte au altă valoare, sunt ca un mănunchi de spice adunate în urma secerătorilor. Cărțile reprezintă, așa cred eu o parte din noi, nu am trăit momentul pe pielea mea, dar am avut această senzație la lansarea cărților unor autori dragi mie. Dacă eu nu voi ajunge până la Timișoara, poate voi ruga o ,,agonistă,, din zona să pot avea și eu cartea ta. Oricum prezentarea e atat de incitantă, încât te îndeamnă s-o cauți și s-o citești. Da, e meritul în totalitate a autorului, care știe să se prezinte sub o formă autentică. Apreciez această formă de prezentare, a fost și o lansare sau…? Felicitări autorului, iar pentru carte viață lungă!

Pe aici pe la noi a nins a ploaie, sufletele își caută umbra printre urmele rămase pe zăpadă, iar tu navetistule te întrebi de unde vine și în ce parte se duce prutul. Da, mă opresc fiindcă fac din textul tău alt text și nu ăsta e rolul meu de cititor. Mă opresc la maluri, simt aici o înstrăinare, o înstrăinare de tot ce-a fost până acum, e ca poemul acela nescris. Uși deschise, Dumnezeu, speranța… O amestecătură de stări, încerc o stare dar e greu s-o pot descifra, dacă e vorba de încălcarea poruncilor…Știu că esti nonconformis, dar nici așa, dacă ai început cu semne de pounctuație cred că e bine să mergi până la capăt cu ele…

Începutul e ca un prolog la ce urmează? Așa pare a fi. E aici starea de tristețe sfâșietoare atunci când vezi că nici cel în care aveai atâta încredre nu te înțelege, se îndoiește de tine, de …sunt prea puțini cei ce iubesc / hai să nu fim cu unul mai puțin / tristețea te închide singurătate

Se pare că nici tu nu ești dispus să te implici, dacă la început e starea de incertitudine, iar apoi ești doar un spectator, un spectator care privește, dar nu mai dorește să se implice: al meu privește de pe margine / e ultimul spectator / și va muri o poezie

Și totuși finalul ne îndeamnă la altceva… Sugestie - cred că versul: ,,cu rimă spartă,, ar trebui să il urci la strofa trei, sau dacă vrei o ruptură îl poți lăsa așa…

Lucia – răspunsul meu vine destul de tărziu, a trecut atâta, dar mai ales timpul este necruțător, textul acesta are în el esența adevărului, e adevărul, dar mai ales cuprinde în el frământările celui care parcă este condamnat la viață. Cine citește cu sufletul această scriere, va descoperi aici lucruri și întrebări pe care ni le punem fiecare dintre noi. Din punctul meu de vedere mi se părea la un moment că textul e prea plin de lamentări, dar e adevărul transferat aici. Mulțumesc de înțelegerea stării!

Daniel – tu ești tot un cântec, nici nu mi te pot închipui altfel, de asta versurile curg uneori lin alteori zbucimate, alteori…da, ai suprins mesajul versurilor, într-u acea nașrtere a unui timp, a unei ființe dragi nouă.
Dana – suflete pereche, mă știi fără a mă cunoaște, mă cunoști fără a mă ști, dar când sunt amândouă sufletul meu se dezbracă în cuvinte pentru tine, chiar dacă e dedicat acest text, e acolo și o parte din mine, chiar dacă am vrut să mă dispersez total de mine și să intru doar… asta e!
Monica - versurile aceste mi-am dori mult să mângâie sufletul unei anumite persoane, faptul căa mai mângâiat și alte suflete, înseamnă că am reușit un picuț să mă fac înțeleasă, imaginile mele sunt uneori uzate, alteori prea alterate, dar știu mereu că acolo sunt eu și restul…


Ela – ei, ai trecut dincolo de cuvinte, tu cea care descifrezi sensurile, care dai noi valențe cuvântului, puse pe trăiri autentice sau doar visate în anotimpul scorpionul, a capricornului, dezlănțuindu-și pletele în semnul ostenelilor noastre, azi e doar miercuri, când mi s-a dat dezlegare la răspunsuri către sacru netulburat de omenesc.

Olga – textul acesta tocit, are în el multă dragoste, puteai eventul să spui că e patetic, dar faptul că e tocit, uzat, mi se pare cel mai potrivit, eu nu port blugi, iar în textul acesta nici măcar geacă, ci umblu așa goală, spre văzul tuturor, nu pentru a arăta ce gagică sunt, ci doar că la textul acesta nu se potrivesc blugii, mai ales că în ultimul timp sunt clonați…dată viitoare când vii poate mă găsește altfel, să vii fără profe, că ele și-au uzat niște ani printre texte și generații…


Carmen – La mulți ani și ție și toate cele frumoase în noul an care mai poartă în el esența sărbătorilor de început.

Madim – cine să știe că ți-am recitit eu la telefon? după cum bine ai observat mă bucur enorm că doar două persoane au descifrat că acest text ar fi pentru cineva anume, și e bine așa. Din partea mea toate cele frumoase ție, am căutat să te aduc aici la mine așa cum te văd eu, așa cum te simt eu…hai să culegem dârele de lumină!

Daniel, Dedalule, tu născutul în zorii anilor puși chezășie vremilor, început de ianuarie, anotimp al timpurilor, revărsate în sonete rimate și ritmate, transferate în palmele pâlnie, în care frumos te-a surprins Ela, aplecat sau plecat peste colinele în număr de șapte, urmaș al Romei, la braț cu Madona cea care inspiră și respiră prin sonete, arome de scorțișoară a unor iubiri visate dincolo de vremuri, a unor iubiri, ce doar poetul le poate cuprinde sub privire adunând frumosul, ne înfrumusețezi sufletul cu versurile tale. Desenezi cu litere încrustând piatra, transferând pulsația inimii în harul cuvântului, așezat pe umerii fecioarelor despletite în nopțile de sânziene. Mă aflu aici în acest text încercând să te descifrez din și de după cuvintele Danielei, vreau să cunosc omul de aici, știindu-l pe cel de dincolo. A venit ora plecărilor, dar și a venirilor, tu ești pământul rodirilor, al fulgilor jucăuși pe chipul celor ce știu a privi, pe chipul unor iubiri interzise, pe chipul timpului trăit uneori fals, alteori sincer, dar de cele mai multe ori în trinitate.

Textul tău Daniela are frumusețea albastrului de Voroneț, albastru ,,siniliu,, de cer revărsat peste pământuri în albastru privirilor. O îmbinare de vers și culoare, imitând zboruri de cocori, a cailor albi cu coamele la răscruce de timpuri. Un text clepsidră prin care versul se scurge literă cu literă spre inima cititorului. O frumoasă poveste de dragoste, a unui suflet așezat chezășie timpului.

Daniela – Victoria,

Tu închizi ochii anului, iar eu i-am deschis larg să pot privi anumite lucruri, mereu în aduceri aminte, nu cunosc zig-zagul animalelor mici, care merg pe trotuar, cine știe e posibil să fi mers și eu pe trotuar. Timpul pulsează mereu a treceri, viețile se repliază în noi și alții care vor veni.

Bună Daniela ! Ne putem naște în orice zi, nu e vorba doar de nașterea fizică, consider darul tău de Crăciun o naștere a spiritului, l-am primit ca trimis de cineva drag cu ochi albaștri și …poate fi o a doua naștere, dar orice naștere e totuși o bucurie, poate doar durerile nașterii aduc uneori nefericiri, dar trecătoare. Am primit darul tău de inimă.


Vasile - e moment deosebit pentru mine că te aflu în miez de noapte aici la petrecerea dată de Daniela, o consider petrecere, fiindcă …, dar știți voi ceva ce eu nu știu…

Adrian - Cineva care calculează anii și nostalgia lor ne îndeamnă la zâmbet, hai să zâmbim!

Ion Diviza – Anul începe și se sfărșeșete cu noaptea dintre ani, metaforic i-ai dat acelei nopți numele Maria, frumos, cine nu ar accepta acest lucru. Da, ea a rătăcit prin troiene, dar mai ales prin ploi, a trecut și Prutul, dar nu…ci pe la vama sculeni. Ei uite că nu am reușit să răsar la momentul potrivit, abia azi am reușit după o lungă agonie să răspund, acum în prag de an se dau colaci , nuci, mere, de la plăcinte au rămas doar poalele…

Dorin- te-am regăsit prin nămeții acestei zile, îți mulțumesc!

Vă mulțumesc vouă tuturor pentru dragostea voastră pentru semne și mai ales pentru ce aveți dincolo de cuvinte. Va iubesc oameni!

Vouă tuturor care m-ați născut din cuvinte, mi-ați așezat nașterea dincolo de fire, vă mulțumesc, mi se întâmplă lucruri minunate și e frumos!

Vali și Belladona – mulțumirile mele pentru urări, e minunat să afli că te-ai născut, minunat când oamenii te nasc, te nasc așa cum își doresc ei să fii, iar tu, tu trebuie să nu-i dezamăgești.

Maria- un nou an cu bucurii și ție, autoarea dăruiește din prea plinul ei și o face cu drag, e un om plin de energie, de energie aducatoare de bucurii, și pentru asta trebuie să-i mulțumim.

Carmen- da e atât de frumoasă poezia aceasta încât de fiecare dată de Crăciun citesc poezii ale unor autori dedicate Crăciunului și asta este una din ele, trebuie să le știu să pot învăța și nepoții. Mulțumim pentru aducerea colindului

Diana – Luiza – poemul e superb structurat, a căutat să se îmbine pe sufletul celor ce vor citi, iar dacă unele cuvinte zidesc , asta chiar e de bine

Lucia – Darurile uneori nu mai trebuie să caute date, de Craciun facem daruri, poate Daniela a vrut să ducă la derută să vada cum vor reacționa unii sau altii, eu am primit poemul acest ca darul moșului, și sunt plăcute darurile chiar dacă mie îmi place să fiu dăruitorul.

Nuța – Ela areuși să combine ca într-o săpirală versurile să le dea noi sensuri, să le imprime o nouă muzicalitate, totul e minunat!

Lucian și Ion – acest duet e poate dragostea exprimată altfel decât suntem noi învățați, iar dacă suntem pe aceeași lungime de undă e că uneori sufletele se caută în cuvinte și dincolo de ele, ei vezi Ioane Ela știe să facă daruri și de Crăciun și în alte zile, dar știi de ce ? fiindcă Decembrie e luna surprizelor!