O ultimă picătură de alb

Devastator:
\"nouă ne-au îmbătrânit streșinile
ne plâng adormirile pe la colțuri
iar copiii cer de pomană plângând
sătui de-atâta cald și de pâine\"

Iată de ce iubim noi poezia! Pentru că numai în poezie poți întâlni adevăruri atât de răscolitoare! Și atât de neobișnuite... Daniel, n-am să te mai scap din ochi de acum înainte!

\"nouă ne-au îmbătrânit streșinile
ne plâng adormirile pe la colțuri
iar copiii cer de pomană plângând
sătui de-atâta cald și de pâine\"

Deosebit. Acest poem-rugă în care omul deja cerne din anotimpuri ridurile. În acre albul are nuanțe deja și cel ce încă mai speră își roagă Crăiasa, Mama Cerească să îi promită și în zilele terne, în sufletul său:
\"că nu-ți vei pierde tot albul
printre oamenii toți prea de gheață să știe\"

Tu, Poetule, tu crezi în Om și de aceea la ceas de târziu ianuarie încă poți cuvânta dinspre auriu de lume.
Păstrez în mine versurile sus citate, mi-au redat o anume culoare de care aproape-aproape uitasem: alb incandescent nelumesc. Nu îmi cere să ți-l descriu în cuvinte, cred că îl cunoști, cumva.

Ela

erata la titlu comentariului anterior: promisiune.
chiar mă gândeam să îți propun ca titlu: promisiune de alb. sau cum dorești tu. \"dintre\" nu este la înălțimea poemului.

dintre atâtea culori tu ai ales albul
fără de culoare luminii din noi

Dintre toate, tu poetului, ai găsit lumină albului imaculat al iernii, pe câmpurile de verde lumina din tine, din noi, străbate luminând drumul spre case, zâna iarnă îmbătrânește streșinile adunând surâsul în țurțuri, ca apoi să îi prelingă în lacrimile unei primăveri. Peisaj de iarnă deosebit, cu pârtiile pline de colindătorii dealurilor, agățându-și speranța de talpa săniilor alergând după noi cuceriri. Realizări deosebite:

nouă ne-au îmbătrânit streșinile
îmbracă-ne și ne scoate dealurilor
în strigăt de pițărăi colindându-și pârtiile
vreodată semeți ai zăpezilor oameni

superb! surprinzi o lume (si ce lume!) bizara, trista ironica, numeste-o cum vrei... by the way: e lumea din care facem parte... trist, dar adevarat :( imi place insa ca pui accent pe vis, chiar si p acela al lucrurilor concrete, care nu au insa capcitatea de a rationa. cu riscul de a ma repeta: superb!

.....vai!