Maria Prochipiuc

Constantin – mulțumesc de revenire, e semn că ai dat importanță textului.

Nicolae – pacea se săvârșește în noi atunci când suntem dispuși să-i acceptăm condițiile. Poate e cel mai frumos, înseamnă că e de bine.Mulțumesc!

Anni - imaginile se descriu unori singure, totul e să le și poți exprima în cuvinte. Mulțumesc de trecere.

Alexandra – dacă există măcar două componente a unui poem și le-ai sesizat e bine, asupra structurii se mai poate interveni, nu am înțeles ce ți-a zgâriat retina, lucrurile concludente se pot face prin exemple, așa că nu-mi dau seama, probabil e vorba de forma, de structura cum spui tu.

Vasile- mulțumesc pentru urare, mai am mult până la ziua mea, dar e bine, probabil au mai fost ceva zile importante de a spune: la mulți ani și…dacă ai reușit să găsești măcar un ,,diamant’’ e bine.

Cristina - momentele sunt multe, noaptea și singurătatea se pot completa, dar nu în toate, sunt momente în viața unui om, când vezi că, oricât ai încerca nu poți face nimic. Un poem scris acolo unde moartea se luptă cu viața.

Silviu – e doar o părere că putem purta moartea cu demnitate, uneori ne conformăm, că nu există altă soluție, ne împăcam destul de greu cu acest sentiment. Oare ce ai descoperit printre cuvinte?

Mulțumesc tuturor!

rostogolite-n tăcerea iernii
înveșmântate-n gheață
lacrimi de cristal

Semn ca am trecut pe aici-un minipoem

Poemul pare o dezlegare la drumuri, secvente din viata, ce-si poarta pasul peste imagini si fapte: eu arunc monotonia ca pe un bănuț. Simplitatea poemului tulbura metaforele, poeta e ca o jucatoare de carti , intinde versurile si lasa liberatea cititorului sa-si aleaga prima carte: în buzunarul inimii aceleași secunde roșii, de aceea poemul are o mare miza, dar aici se si triseaza:
pe ambele fețe inima mea
cu praful gros de un deget
Un poem deosebit!

Un poem deosebit, il pot numi un poem ,,filozofic\'\', poate din aceasta cauza este atat de descripriv, dar contine in el adevarul vietii, adevarul cunoasterii, si ce e mai important adevarul dragostei, de exemplu eu nu as folosi cuvantul: iubito, fiindca acest poem nu are nici o legatura cu o anumita persoana, iar cele trei versuri de final le-as prelucra as intoarce totul spre Creator. In centrul acestui poem se afla omul, care tinde mereu spre cunoastere, vrea mereu sa afle adevarul. Cunoasterea si descoperirea adevarului despre toate are loc atunci cand fiinta umana intra in unire cu harul si atunci totul este patruns de lumina, de asta spun de cele trei versuri de final, findca ceea ce se spune aici: pentru că numa-n clipa ultimă îl voi întrezări, / dar nu-l voi cunoaște, neaga tot ce se spune in trei sferturi din poem, e poate doar parerea mea.

Poemul acesta cuprinde in el intreaga creatie, daca ar fi sa il iau sub forma aceasta pe care o doresc eu, cu toate ca autorul se indreapta spre cu totul altceva, prin acel 1 poate fi exprimata - singuratatea. Dar privit din alt unghi 1 reprezinta semnificatia unitatii, si as putea merge pana la faptul ca 1 e o cifra foarte importanta, in prima zi a facut Dumnezeu lumina, uite cum pot asocia eu acest 1- sa te vezi de multe ori in acel 1 sau 1, poate era mult mai semnificativ scris cu llitere si primul vers ma duce cu gandul la asa ceva - miracolul! Un poem al luminii! Iubirea dintre doua fiinte se concretizeaza in acea legatura care formeaza un tot unitar, adica 1+1=UNU. Versul 4 si 5 mi se par in plus sau poate autorul incearca o derutare a cititorului, din punctul meu as renunta la ele fara nici un fel de regret

e un miracol
să te vezi de multe ori
1

cântând
iluziile unora
spre ceilalți
1

Uite ca poti scrie poeme fara capat, te cunosteam din poeme scurte si uneori concise, dar azi descopar un poem ce vrea sa curprinda in el cam doua poeme si jumatate, sunt imagini frumoase, ideile se dezbat unele pe altele, mesajul? Da, despre iubire ca doar e un paispe pe undeva strecurat... dupa parerea mea cred ca mai poti restrange putin poemul chiar prin versuri mai lungi, stiu ca tu esti adeptul versurilor scurte, dar... e doar o parere.

Uite ca ma aflu pentru prima data la un poem de-al tau, sunt surprinsa de modul de abordare a poezie si mai ales de faptul ca ,,poeziei\'\' i se dedica poezii. Din fiecare vers se poate desprinde un mesaj. Dupa mine cred ca versul al treilea din prima strofa ar mai trebui prelucrat, ma poticnesc cand citesc, exista si muzicalitate, in rest nu fac tehnica versului eu doar il ascult cum imi canta.

PS poate si titlului ar trebui sa-i dai alta nunata

Sunt multe lucruri pe care poate un cititor ar trebuie sa le cunoasca, poemele tale au o structura anume, merg foarte mult pe idei si mai putin pe sentiment, de fapt e un sentiment al imaginii, trimiterile pot fi multiple, de ce tocmai crocodilul? probabil exista o explicatie sau daca stau bine sa ma gandesc poate intruchipa ceea ce nu se poate exprima altfel, versurile de final prinse in imbratisarea apelor dau toata frumusetea poemului

Un eveniment deosebit pentru cultura romaneasca, este interesant faptul ca acolo participa o editura importanta ,,Vinea\'\' si mai ales ca va avea loc si lansare de carte. Pentru faptul ca articolul cuprinde redarea cu lux de amanunte a ceea ce se va intampla la Ierusalim, dar si pentru modul de prezentare a evenimentului autoarea merita toate felicitarile. Asteptam vesti si de dupa.

Sunt pentru prima data la textele tale, cel pe care l-am citit aici are in el o consistenta destul de compacta, poate ar fi mai bine sa dai mai multa libertate versului, mi se pare ca il tii incorsetat, are melodicitate poemul, iar mesajul pentru mine este foarte clar. Voi mai reveni si la altele cand voi fi prin preajma. Interesant!

depărtare, despărțire, muntele a rămas la locul lui, acesta e lucrul cel mai important, parcă nu te regăsesc în acest poem, e așa cum spui, e un fel de iureș al apei ce nu mai lasă nimic în cale, cred că trebuie să te aduni, poemele tale sunt pline de denistatea trăirilor, fermitate a cuvântului, aici e cu totul altceva, desigur, dacă vreau pot căuta printre cuvinte, e un fel de aducere aminte a unui timp, e ca amintirea unui copil pln de gingășia timpului său, iamginile sunt grăitoare, azi am avut ceva cu sfârșitul poemelor și pe al tău il pot considera un micropoem:

am rămas orfani
prin lume
căutînd un pod

chiar dacă toate războaiele noastre au culoarea păcii
îți dau onorul dintre picioare pentru ultima dată
și renunț să mai arcuiesc curcubee prin tine – cred că pentru un poem era suficientă strofa aceasta cu versul din mijloc considerat bombă, cred că voi încerca doar comentari asupra acestei părți a poemului, nici măcar nu știu dacă sunt comentarii( nu citesc niciodată comentariile, ci doar poemul, dacă îmi spune ceva îl comentez, dacă nu merg mai departe) le citesc abia după ce comentez eu. Așa că : se vrea cred, un poem de dragoste, dar încearcă să trimită spre alte lucruri, tocmai pentru a devia esențialul, fiindcă dacă trecem prin firul roșu al fiecărui vers vom descoperii că aceasta ar fi starea după o noapte de dragoste, de fapt așa se termină toate războaiele: sfulecând sufletul, cu transpirație la spate ( aș spune pe spate) și mâinile pe (spune eu) piept, gata din nou… celelalte trei strofe, nu știu le-aș pune o steluță, două ** ca un fel de despărțire între prima și ultima parte și atunci fiecare își alege ce vrea. Sunt doar părere pe care le încerc acum recitind textul de la coadă spre cap. Cu toate că tu simți foarte bine pulsul sentimental al altor versuri ( ma refer la alți autori), aici sentimentul e lăsat la întrarea în poem, e mai mult o construcție de stări în devenire, visezi și atunci construiești legând în mod tainic starea sufletească cu ceea ce ai dori să se întâmple. Mai există un vers aici: după ce voi fi rupt de unul singur ultimul front al cărnii, care pare aruncat așa la întâmplare, el poate fi legat de prima parte ce zici de:

chiar dacă toate războaiele noastre au culoarea păcii
îți dau onorul dintre picioare pentru ultima dată
și renunț să mai arcuiesc curcubee prin tine
după ce voi fi rupt de unul singur ultimul front al cărnii

front al cărnii- poate aici ar trebui să stea esența poemului, eu aș zice doar: după ce voi fi rupt de unul singur frontul cărnii, dar nu vreau să-l comentez, dacă aș avea posibilitatea ți-aș spune dar nu aici, mă opresc!

Constantin- încă nu ți-am citit poemul, dar sigur o voi face, în rest nu spun nimic. Asteniile nu au nici o influență asupra pshicului meu, dar nici a stării de a scrie. Îmi place mult iarna – textul e scris privind zbuciumul fulgilor, care se mula foarte bine pe zbuciumul din mine. Am vrut de fapt să scriu un poem al iernii, dar… renunț la subtitlu. Mulțumesc!

Silvia, oprirea ta aici mă bucură, deci nimic să nu te îngrijoreze, a stat poemul acesta la ,,macerat,, stările acum sunt altele, e poate starea neputinței din mine pe care oricât încerc să mi-o explic e greu să o înțeleg. Poate fi pentru oricine se regăsește aici, nu mai spun nimic. Aștept și alte opinii, mă interesează opiniile sincere, mă ajută!

Un poem ca o strigare, mai mult decât atât, te citesc mereu, dar nu toate poemele mi se poterivesc și atunci trec mai departe, dar, uite că azi m-am oprit. Poemul tău cuprinde în el sentimenul unui întreg univers. O imagine extraordinară din versul: urma ta o surp cu genunchii. Tăcerea urlă uneori în noi, încât nu ne putem exprima altfel decât scriind. Prea multe nu aș spune despre acest poem, fiindcă e atât de gingaș și cuprinde în el atâta tristețe... Las semnul meu de apreciere...

Nu e chiar așa Adriane, știu că sunt momente în care simțim că suntrm mult prea departe, sunt vremuri și vremuri, timpul tău nu se oprește aici, e bine de luat o pauză, e bine ca timpul să-ți poată vorbi că mulți nu au alte posibilități să te citească și te caută tot aici. E decizia ta, dar cel mai corect e să nu dispari, să știi că mulți au învățat din versul tău, chiar dacă nu vin aici să-ți spună. Am citit și acest sonet, e în tonul stărilor pe care le percep , uneori de la distanță, adică departe de mine, alteori le retrăiesc așa ca un dat. Am cărțile tale, un secret: am citit de acolo doar la unele întâlniri poetice, aici ți-am citit toate sonetele și totuși sunt destule, nu? Dacă asta îți spune ceva, atunci...

Mi-e foame= Mi-e foame
Sunt obosit= Sunt obosit
Ce rochie frumoasă!= Ce sâni frumoși!
Da, îmi place noua ta coafură= O grămadă de bani la coafor și uite ce iese!
Am putea ieși la un restaurant?= Vreau să facem sex.
Vrei să dansăm= Vreau să facem sex.
Mă cam plictisesc aici…= Vreau să facem sex.
Te iubesc= Vreau să facem sex.
Te ador= Știu ca am spus deja, dar… vreau să facem sex.

preluat dintr-o revistă de specialitate pentru bărbaț

P-S. îmi pare rău că nu ai găsit poanta, păi cum s-o mai găsești dacă a opturat-o anii?

un poem al deșertului, un peisaj aparent monoton, dar plin de reflexii interioare, de o muzică launtrică ce trebuie ascultată cu inima. Ce mă deranjează dacă pot spune așa e carapacea, parcă mă dezarmează, limba română ca exprimare poetică, e poate mult mai grea de înțeles( cred că știi la ce mă refer), e aici atâta profunzime și limpezime… ce mi-a dat impresia de deșert e imaginea: iar pașii tăi tăcuți se topesc în ape
curgând către ecourile lor- poate e doar impresia mea, dar e acea imagine pe care o percepi la vederea unei imagini din deșert, abstractul destul de dur se împletește frumos și deosebit cu imaginile vizuale: zimții metalului se rotesc îmbrățișând spuma, e ca într-o pictură abstractă

E un început frumos, de fapt un fel de revenire în forță cu aceste epigrame, pe măsura înălțimii tale poetice, într-un moment când lumea de aici și probabil de dincolo de Prut se înstrăinează de datini și obiceiuri și sărbătoresc alte sărbătorii, tocmai că sunt mai americanizate. Dar trecând peste toate, considerăm că e un moment fericit în care indiferent de vârstă oamenii își arată dragostea unul față de altul. Revin la ce-ai scris aici, ce pot eu spune, e doar: chiar de vei sta aproape / nici gând să te pârlești /doar gândul ți-l petreci/ în vis erotic… fiindcă cornul tău de cerb a suferit ceva transformări, mai mult nu știu a spune...

Epigramele tale de aici au o frumusețe deosebită, să le încep a analiza mi se pare că voi strica ceea ce vor face cei ce vor veni după mine, cei ce se vor lupta (după un anumit cod și cu an umite arme) în prezența unor martori care vor fi cittorii,să-ți demonstreze și multe alte lucruri referitoare la femei, dar și la barbati. Felicitări! Desigur că epigramele au ceea ce le dă consistență- poanta de final și consistență

Lucretia – mulțumesc pentru apreciere, pentru modul cum ai simțit acest poem, acele cifre reprezentau ceva, desigur că atunci când textul va fi selectat, nu vor mai exista, era o dedicație, dar eu încerc mereu să fie poemul de sine stătător chiar dacă îl dedic, doar câteva însemne, citesc ce scrie autorul respectiv ca să-mi dau seama de stil și să mă pot și eu spirala pe versuri lui.

Mahmoud- tu ești mereu la obiect, gestul meu eu un fel de apreciere pentru cel ce scrie, pentru cel ce se joacă atât de frumos cu începutul – Cuvântul.

Mircea- așa să fie cum tu proorocești, mi-ar place și invers, dar când plecăm dincolo cine știe poate…

Florin – mă bucur că mi-ai citit poemul dincolo de dedicație, a fructului care abia așteaptă să fie cules, hai să vibrăm în poeme să dăm cuvântului noi sensuri. Mulțumesc!