Am stat un timp cu ochii închiși

Am citit poemul tau trist, cald, adevarat si m-am intrebat daca nu cumva ai scris (mie, altora) o scrisoare in care spui si nu spui ce ti se intampla...Am ramas cu un fel de ingrijorare...
Altfel, mereu descopar la tine capacitatea neobisnuita si usurinta de a intra ireversibil in inimile oamenilor.

Silvia, oprirea ta aici mă bucură, deci nimic să nu te îngrijoreze, a stat poemul acesta la ,,macerat,, stările acum sunt altele, e poate starea neputinței din mine pe care oricât încerc să mi-o explic e greu să o înțeleg. Poate fi pentru oricine se regăsește aici, nu mai spun nimic. Aștept și alte opinii, mă interesează opiniile sincere, mă ajută!

Maria, e un text în care reușești să spui despre tristețe ceea ce am vrut să spun eu cu un text postat tot astăzi, o fi astenia de vină:)!

Remarc, din indispoziția de aprofundare a comentariului, imaginile vii din \"bărbile norilor, frunți încrețite, fulgii dezorientați și dansul ploii\". Parcă aș renunța la subtitlu, totuși, în rest e foarte foarte bun textul. Felicitări!

Cu drag,
Constantin

Constantin- încă nu ți-am citit poemul, dar sigur o voi face, în rest nu spun nimic. Asteniile nu au nici o influență asupra pshicului meu, dar nici a stării de a scrie. Îmi place mult iarna – textul e scris privind zbuciumul fulgilor, care se mula foarte bine pe zbuciumul din mine. Am vrut de fapt să scriu un poem al iernii, dar… renunț la subtitlu. Mulțumesc!

Maria, merci pentru subtitlu:). Cu astenia am glumit, era vorba mai degrabă de astenia sentimentală dacă vrei. Da și mie îmi place iarna, dar nu când se zbuciumă din creștet până în tălpi pentru a scoate niște fulgi...
Onorat de promisiune!

Cu drag,
Constantin

P.S. Alături de \"Barbie\" un alt text pe care l-am citit astăzi printre alte multele, cel de față e unul extraordinar, cel puțin din punctul meu de vedere...

Pacea aceea adâncă este totul.
Un poem al păcii.
O pace a vieții cu moartea.
Poate este cel mai frumos poem al tău.

Cu dragoste, Nicolae

frumoase imagini triste, poetice, placut

Idei bune, exprimare buna, dar mie mi se pare ca esti cam pe marginea prapastiei cand vine vorba de structura...nu e foarte important intr-adevar, dar parca mi-a zgariat retina versul 9 si 10.. :))) Oricum, e un text bun si mi-a placut. Cheers.

De data asta un poem adevarat,sobru,ca un moldovean sensibil si intelept,care-si numara intruna cuvintele asemenea copilului de pe pajiste -stelele noptii.\"oameni incaruntiti cu burnite\",\"eu port intre umeri moartea\" sunt diamantele din punga deschisa a poemului,

noaptea si singuratatea, doua momente - stari care te fac sa te gandesti la toate. un poem bun. ai inceput usor si ai terminat in forta. cu prietenie, bia

printre cuvinte.

Constantin – mulțumesc de revenire, e semn că ai dat importanță textului.

Nicolae – pacea se săvârșește în noi atunci când suntem dispuși să-i acceptăm condițiile. Poate e cel mai frumos, înseamnă că e de bine.Mulțumesc!

Anni - imaginile se descriu unori singure, totul e să le și poți exprima în cuvinte. Mulțumesc de trecere.

Alexandra – dacă există măcar două componente a unui poem și le-ai sesizat e bine, asupra structurii se mai poate interveni, nu am înțeles ce ți-a zgâriat retina, lucrurile concludente se pot face prin exemple, așa că nu-mi dau seama, probabil e vorba de forma, de structura cum spui tu.

Vasile- mulțumesc pentru urare, mai am mult până la ziua mea, dar e bine, probabil au mai fost ceva zile importante de a spune: la mulți ani și…dacă ai reușit să găsești măcar un ,,diamant’’ e bine.

Cristina - momentele sunt multe, noaptea și singurătatea se pot completa, dar nu în toate, sunt momente în viața unui om, când vezi că, oricât ai încerca nu poți face nimic. Un poem scris acolo unde moartea se luptă cu viața.

Silviu – e doar o părere că putem purta moartea cu demnitate, uneori ne conformăm, că nu există altă soluție, ne împăcam destul de greu cu acest sentiment. Oare ce ai descoperit printre cuvinte?

Mulțumesc tuturor!