Maria Prochipiuc

Poezia e un demers al cuvintelor pictând imagini: să ridici mâna și să te ții de aer, toate se întâmplă sub impulsul frenetic al închipuirii. Cuvintele penterează energii: ar trebui să deschizi toate ușile / și să faci curent cu sine / ca să vezi cât de sincer poate fi cineva /care spune că te iubește. Până la ultimul vers toată aprecierea mea, dar la ultimul vers citește cu voce : împăca cu cuvântul

Elena – de fapt toate acestea se spunea că nu ar fi urmat dacă nu fi făcut tu primul pas spre acest om numit Valeriu Barbu. Numele tău a fost pomenit acolo la Galați, așa cum bine ai spus în emiunea dedicată poetului, prezența ta a fost acolo. Toată lumea a folosit cuvântul libertate, libertatea este pe deplin acolo în sufletul lui Valeriu.

Dana – Adevărul cum bine spunea domnul Lămureanu se află în noi, totul e să fim răspunzători de acest lucru. Cred că din imaginile ce îl reprezintă pe Valeriu e clar că poezia îl eliberează, altceva decât emoție nu am descoperit. Mulțumesc pentru popas, totul se datorează oamenilor ce înainte de toate chiar dacă nu îți sunt prieteni, suntem oameni.

Ionuț - Referitor la faptul că nu atrăgea atenția, te pot contrazice, cu o bucată de vreme înainte, chiar era în centrul multor discuții cu cei ce ,,frecventau,, la acea vreme siteul agonia. Chiar dacă atunci nu era poet, el nici acum nu se consideră, totuși sunt oameni care i-au apreciat versul, nu toate au îndeplinit standardul numit poezie, dar sunt foarte multe care îl caracterizează pe Valeriu Barbu ca poet. E posibil după ce iese în libertate să aibă alte preocupări, fiindcă i-au rămas multe lucruri nefăcute. Ceea ce subliniezi e un adevăr, dar vezi tu, uneori ne adaptăm situației, iar Valeriu a reuși acest lucru. Desigur că Valeriu ca și mulți alți este privilegiat, acest lucru depinde până la urmă de locul unde te afli! Mulțumesc și pentru comentariu, dar în mod deosebit pentru observarea greșelilor typo, acum nu vreau să mă scuz dar îți închipui că nu se putea fără, fiindcă e în starea mea de a inversa literele, ei , și altele... Mulțumesc!

PP - asta e, eu nu scriu sonete, adevărul e că nici nu am încercat, nu-mi place să fiu încorsetată de reguli, dar îmi place să mă îndulcesc cu frumusețea ritmului și a rimei sonetului. Poemul acesta aș vrea să aibă aroma florii de salcâm, dar tu bine ai spus a florii de mai. Mulțumesc, semnul tău mi-a adus zâmbetul!

În prima strofă descifrez acea stare în care te afli dimineața chiar înainte de a bea cafeaua, acea stare care te ține ancorat în starea dintre visare și realitate: încercând să prinzi de coadă o maimuță / nu trece de o cifră până-n cinci…

Poemul se desfășoară pe registre , toate au o anumită ordine chiar dacă sunt automatisme, te scoli, bei cafeaua, între timp deschizi geamul nu să vezi lumea desigur, ci doar dacă a ișit sau nu soarele, fiindcă: oamenii sunt la fel ca și tine. / uneori ar trebui să-ți pară rău

În a treia strofă e o stare de plictiseală, ca și cum ai spune, nimic important ce-a fost ieri este și azi: diminețile încep mereu la fel, / fie că plouă sau fie că nu, / impresia e mereu aceeași

În ultima strofă ai încercat să-i dai un pic de forță, dar nu atât încât să poată ridica tot poemul, ci doar sfârșitul: până atunci, deschid geamul / și-mi aduc aminte de ce spunea cineva / nu tot ce zboară se mănâncă, / dar merită să-ncerci,

Poemul tău încearcă să construiască în jurul unui vers, am spus corect, construiești, așa cum am mai spus și la alt pom, ar trebui să nu te mai constrângi și să lași librtatea gândului să se destăinuie. E doar o părere poți să nu o iei în considerare

Interesantă compararea locului de unde a fost mușcat mărul, cu organul în sine, dar ce mi se pare și mai interesant e faptul că după ce s-a întâmplat ceea ce se întâmplase, fiindcă eu merg mai departe spre acel măr al izgonirii, aici nu e fuga, ci mai mult întoarcerea spre locul de unde ar veni mângâierea, nu apare deznădejdea...

Imaginile au o frumusețe aparte, poate datorită simplității versului, imaginea cearcănelor, duce spre acea stare de neliniște. Poziția omului pe verticală are o simbolistică putenică spre viață. Îmi place și versul de final: numai să mor…/ odată, cred că acel ,, dracului,, e un fel de răzvrătirea a faptului că trebuuie să se întâmple ceva, dar fără moarte nu poți să învi și atunci folosești acel cuvânt, pentru a întări. E doar o părere de cititor!

Cei ce ce înțeleg cuvintele de cele mai multe ori le trec prin filtrul minții lor poate neștiind niciodată ce a vrut de fapt să spună poetul. Interesant este faptul că la un poem pot fi mai multe interpretări, cred că asta e cea mai mare bucurie pentru poet.

Poezia trebuie să se transmită și să se transfigureze într-o nouă expresie:de aceea nu voi intra în detalii, poetul încearcă să fie el așa cum cocoșul ancestral îmi cîntă în fiecare dimineață, încearcă să convingă prin expresie privind spre interior cu ochii întredeschiși. În orice poem trebuie să existe o intimitatea, ce ar trebui să se multiplice în sufletul cititorului: melodia ce o fredonez pînă spre seară / ziua mea se petrece asemeni zilelor

Un poem construit pe o anumită structură, poate i-ar trebui mai mult nerv liric, în rest mai citim!

Volumul poartă un nume bine definit, există o simbioză perfectă între imagine și numele volumului. De când am văzutimaginea m-a incitat să pătrund dincolo de copertă, dar cum suntem mult prea departe, m-am mulțumit doar cu ceea ce știu despre poezia poetului. Un articol bine regizat, pornind de la prezentarea cărții, a poemelor și desigur, vorbind despre volum, implicit spui totul și despre autor: ,,Ionuț Caragea este un constructor de esențe care asemenea unui zidar priceput, folosește cofrajul la îmbrăcarea pereților iar conținutul pereților se constituie într-un cofraj pentru alți pereți, așa se înalță edificiu poeziei acestei cărți… Poezia lui Ionuț Caragea este una cu volum care se susține în toate cele trei dimensiuni ale unei creații de artă: conștiința, sublimul și transcendentul… Ionuț Caragea ne învață că totul este o creare de pretexte și că suntem siliți permanent să pretextăm existența noastră prin tot ce facem, iar pretextele noastre să fie puternic întemeiate,,

Pentru realizarea acestui articol, dar și pentru faptul că poezia lui Ionuț Caragea are consistență poate fi trecută prin ochiul criticului, toată aprecierea mea.

visuri, visuri ar spune unii…visuri, visuri, spun eu, văd unele rupturi în vers tocmai pentru a reda acea stare de neliniște a visului, un fel de înlănțuire a imaginilor, greu de redat când realitatea își intră în drepturi. Concluzia visului ar fi cele două versuri de final. Începutul poemului și cu finalul sunt într-o discordanță totală. Mă voi opri în mod deosebi la strofa a doua, împreunarea palmelor, unde sunt adunate toate grijile îmi dă o imagine deosebită…în palemle poetului se pot aduna grijile sau de ce nu aceste griji capătă altă dimensiune atunci când palmle se împreunează într-o îmbrățișare. În coșmarul visului sunt introduse multe elemente: moartea, palmele, ritmul bătăilor de ceas, camera în gri, ziare vechi, sârma ghimpată, păiangen, toate intrate în mișcare dă acea stare, care se termină cu totul altfel… de afară mă privea orizontal soarele

văd un nou aranjament:

atunci
când vei crede
că nu te mai iubesc
voi lăsa
o floare
sădită în pământ
spunându-ți că
te aștept
la celălalt
capăt

George – Poezia lui Valeriu e cu adevărat valoroasă, chiar dacă în curprinsul unui volum mai este câte una care sare de pe treptele poeziei, dar în general, e o poezie buna. Valeriu pe parcursul a 10 anotimpuri s-a perfecționat, așa i-a fost statutul acolo unde este, de perfecționer. Nu știu cărui motiv au fost șterse textele, am cerut prin email repunerea lor in pagina lui Valeriu, dar nu am primit decat confirmarea primirii. Am propus si alta dată ca a textele
rferitoare la lansari sa aiba in pagina un loc aparte, am vazut un simplu anunt care… dar nu are importanță, articolul acesta a fost pus pentru cei care incă îl mai știu pe Valeriu și pentru un motiv sau altul doresc să-i fie părtaș întru această sărbatoare a cuvântului. Nu pot spune că Valeriu e poetul meu de suflet, ci doar faptul că îl apreciez pentru ceea ce a fost, este și va fi!

Ștefan – mulțumim pentru aprecierea poeziei lui Valeriu și pentru faptul că ai contribuit în felul acesta la menținerea pe prima pagină a articolului. Drumul poeziei nu este nici ușor dar nici greu, dar cine se înhamă trebuie să meargă până la capăt și Valeriu face acest lucru!

Teodor- e cu adevărat o reușită. Nici locul, nici timpul nu l-a oprit din ceea ce îi stă în suflet. Valeriu a fost un membru activ al agoniei, era chiar steluțar, dar știi cum e cu ochii care nu se văd….

Marius- Eu nu am fost decât la prima lansare, dar din câte am citit, toate au fost pregătite cu bun gust și un merit deosebit îl are Constantin Lămureanu care înainte de a fi scriitor, poet, sociolog, e OM. Valeriu vă așteaptă pe toți la acest eveniment, vă închipuiți că fiecare participant îi înmiiește bucuria că ne poate avea aproape. Mulțumesc în numele lui Valeriu pentru apreciere.

Dana- îți mulțumesc în mod deosebit pentru contribuția ta apreciind nu numai evnimentul literar ce va avea loc, dar înainte de toate pe poetul Valeriu Dandeș Ganea. Refritor la așezarea pe prima pagină, fiecare cu locul lui, mă dor aceste lucruri, dar chiar nu poți face nimic, dacă nu există inițiativă. Orice eveniment de aces gen trebuie să aibă locul lui în pagina, poate se va face ceva de genul acesta. Semnul tău a contribuit din plin la acest lucru.

Florin- ce ar fi să faci un efort și să vii la Galați, nu e mai departe decat alte orașe, să fii aproape de noi nu numai cu gândul, dar și cu ființa. Mulțumim!

Iti urez mult succes , văd cu ai reușit să treci de Atelier cu această lansare de carte. E minunat locul unde lansezi, să îi ai pe cei dragi lângă tine. Cuvântul așezat între coperțile unei cărți prinde viață!

Mult suces trupei! Sunt prea departe de voi și totuși atât de aproape. Am un CD de la Ștefan dăruit undeva la Roșiorii lui Nanu. MUlțumesc! Să știți că pe undeva voi fi și eu acolo!

Liviu- chiar dacă acest poem nu are rezonanțe poetice, în el e o stare a zilei ce va continua pentru cei ce cred. Rezonând cu momentul, am dat libertate cuvintelor să spună așa cum vor.

Alberto- dacă te consideri pescar de oameni, atunci se pare că ai pornit la drum fără scule. Rugăciunea ta se potrivește momentului, dar e spusă cu vocea ironiei, indiferent de ce și cum crezi, să știi că îți doresc să ajungi și tu un moșneguț, poate până atunci va musti duhul în tine și vei reface timpul, când puteai foarte bine să fii slujitor la Patriarhia Română! Dacă vrei rugăciuni alternative, ia ceaslovul și acolo vei găsi pentru toate...

Înainte de a fi amical, mi-ar fi plăcut să analizezi poemul și să-i arăți părțile mai puțin bune cu exemple, în felul acesta aș fi înțeles și eu ce te deranjează: babuțele sau mioarele sau numai starea ta de pescar?

Poate nu acesta ar fi textul la care ar trebui să mă opresc azi și nu ieri, dar inspirându-mă din titlu:Ce-am avut și ce-am pierdut, mi-am spus, că totuși câte nu am avut și am mai și pierdut, dar unele lucruri au rămas, mi-a rămas un prieten, pot să te consider prieten, nu? Un prieten cu care am împărțit realitatea, dacă nu într-un concurs de epigrame, nefiind dotată cu așa ceva, măcar într-un cadru în care umorul a fost ca la el acasă, precum și fumul de țigară sau cred că era de la...luase foc acel local de fiebințeala cuvintelor spuse de cei adunați întru cuvânt. Pentru că ce am avut se mai păstrează încă, mă opresc pentru o clipă azi din lipsa internetului la purtător ieri să îți spun că ceea ce scrie în acest link poate fi adevărat și azi, cu regretul că unii au plecat pe alte plaiuri. Cu tot dragul un dar din darul de atunci: Poți afla ce se ascunde dincolo de aceste cuvinte,doar dacă intri A I C I!!!

Acest grup de poeme ne oferă perspectiva pătrunderii dincolo de cuvinte asupra unei realități, dar văzute altfel, văzute nu numai prin ochiul celui ce scrie, ci și prin inima cititorului. Acest tip de poeme trebuiesc citite cu inima și imaginate cu ochiul. Cea care mă definește și pe mine este:

câteva vrăbii
la scăldătoare în praf –
încă niciun nor

Luna cireșelor coapte mi se pare cea mai frumosă metaforă a unui timp numit iubire, a unui timp numit amintire. Ce parfum poate îmbăta sufletele dându-le starea de iubire decât cel al florilor de tei…pentru tine cred ca acele cuvinte puse în ghilimele au o anumită importanță, eu aș fi încifrat un pic acele trmiteri, în rest…o amintire a timpului ce a trecut și e posibil să mai și vină…

Versul se foiește printre cuvinte, căutând ceva de excepție și găsește: mâinile îmblânzite, frumusețea se usucă, gândul se foiește în așternuturi, frumusețea are rădăcini

O asociere interesantă de versuri pornind de la același sens, dar cu trimiteri spre alte: ochii îți vor rămâne mereu treji
ca ochii unui orb

Alberto, îți mulțumesc de popas, mi-ar fi plăcut să vii cu exemple din ceea ce ți-a plăcut, îmi erau de ajutor. Acel amurg ce l-ai intuit e doar o formă de a ascunde o altă starea. Strofa cu versuri scurte e un fel de popas în aduceri aminte, în rest mai aștept și alte părereri dacă vor mai fi.

Probabil depărtarea, te-a făcut să te apleci asupra acestui poem într-un mod cu totul deosebit, îmi place modul de percepere, de foarte multe ori când merg la slujbă îmi place să închid ochii să mă desprind de tot ce este în jurul meu și să ascult cu luare aminte. Uite vezi e un punct în care ne asemănăm. Gesturile de cele mai multe ori sunt în interiorul ființei, aici nu e vorba de vis, ca realitatea să ne sperie, e o realitate văzută real.

Mulțumesc de interpretare, am văzut că ești pe site de pe vremea intrării mele, am adresa la biografie, mi-ar place sa ma contactezi.