Fiare

Versul se foiește printre cuvinte, căutând ceva de excepție și găsește: mâinile îmblânzite, frumusețea se usucă, gândul se foiește în așternuturi, frumusețea are rădăcini

O asociere interesantă de versuri pornind de la același sens, dar cu trimiteri spre alte: ochii îți vor rămâne mereu treji
ca ochii unui orb

negreșit-negreșit, orbii au o percepție mai exactă a timpului și de aici și rădăcinile frumuseții care se înfig adânc în pupilele lor.
interesant textul
foarte amical

Maria, Alberto,

va multumesc pentru ceea ce ati vazut aici.

De la poezia \"Facă-se\" (aceea cu \"câinele negru, strălucitor\" dacă mai țineți minte), iar în \"Infinit\" ceva mai puțin, Claudia Radu nu a mai scris poezie conceptualistă. Ideea este cea care produce aici actul stilistic, iar autoarea naște concepte. O face, totuși, cu mijloace poetice. Aici este vizată \"frumusețea\", poate chiar inconștient, dar ea străbate poezia ca act mental, ca demers rațional de numire a ei, căci doar \"mâinile îmblânzite\" o mai pot atinge. Urmează o reușită expresie a unui vis rarisim, căci acesta e \"sigilat\", este \"de unică folosință\", în strânsă legătura cu \"libertatea\" care \"crește odată cu tine\". Acceptăm acest demers filosofico-poetic al autoarei și mergem mai departe.

\"Gândul\" este și el prins în ecuație, el \"foiește în așternuturi\" ca un \"bumerang\", pe când o repetiție acută \"știi/ tu știi\" ne reamintește că autoarea operează doar cu concepte mentale. De aceea \"ochii rămân mereu treji/ ca ochii unui orb\", o comparație care sugerează la nivel poetic distanța față de obiectivizare. În acest context comparația timpului cu o \"pisică uriașă\" nu știu cum să o interpretez: este sau un soi de dezobiectivizare a pisicii (ce gogomănii mai spun, nu?), (ceva în genul \"instalațiilor\" artiștilor moderni de azi), sau pur și simplu o scăpare a viziunii de ansamblu. Eu aș forța să înclin spre prima varianta, dar atunci o întrebăm imediat pe Claudia: bine, și atunci pisica ce face?

În sfârșit, finalul fundamentează \"frumusețea ca valoarea estetică, \"înrădăcinând-o\", ancorează poezia în realitate, o obiectivează, o autentifică. O face pipăibilă. Cum adică, pipăim frumusețea? Asta veți răspunde dumneavoastră, dacă poeta a reușit.

Îmi dau seama că am teoretizat cam mult, dar poezia de față permite. Nu vreau să spun că autoarea a aplicat neapărat această accepțiune a mea, ci doar am încercat să deslușesc câteva tipare care ies puțin din comun, și din ceea ce a scris ea până acum. Totuși, în acest demers, nu știu să încadrez titlul \"Fiare\". Să fie pisica de vină? Aici nu pot face decât pură speculație.

re-spun ca fiare = neimblanzite, asta era ideea. pisica-timp are rolul ei acolo, oricum am ales-o pentru ca mi s-a parut eficienta (mai eficienta decat bumerangul) in vanarea de vant si, desigur, in joaca ei cu \"vanatul\".

dincolo de meteahna mea cu \"filosofarea\" am incercat sa creez o atmosfera aici. (in sensul asta pisica chiar este \"din alt film\" :)) )

nu stiu cat am reusit. nu ma mai obosesc cu variante pentru ca mai bine scriu o poezie noua, nu?

multumesc mult pentru comentariul elaborat si pentru ca, vad, ma citesti.