Poezie
incoruptibil
1 min lectură·
Mediu
pământul
s-a rostogolit în urechi
țiuie. e cineva lângă mine
o altă piele. nimic din afară
se leagănă ca un câine lobotomizat
mă bâțâi sternul îmi tremură
lăcrimez cu ciudă încerc să reprim emoția inhalării
vreau să trag să mă zgudui să mă sfărâm cu degetele
chircite după o naștere grea
oamenii
intră în mine ca într-o secție de ortopedie
așteaptă un fel de terapie gipsată să-i sudez până
la următoarea rupere. îi văd ghemuindu-se
le cos ochii buzele nările palmele una de alta
apoi țip până se despică întotdeauna simetric
întotdeauna egal. un măr fără sâmburi
[under]
sub piele e mereu loc. fiecare fâșie desprinsă e un mic dejun
regurgitabil. ei își vâră unghiile își vâră mâinile picioarele se bagă cu totul
sub piele sunt țeste care se împung. într-o zi o să iasă din mine. fiecare
își închipuie că e un alt eu
pocnesc
0124778
0

și asta ține în lectură.