Ziua judecății

ultimele doua parti fac un poem inchegat.
insa ansamblul, asa cum e acum, cam sufoca, pentru ca incearca inovare si la nivel de ritm, si la nivel de punere in pagina, si la nivel sintactic, si la nivel semantic.
incearca prea multe si ii reuseste, din punctul meu de vedere, abia acolo unde nu mai incearca.

e o poema magnifica foarte reusita un text matricial cu teme in diverse registre o trimitere la cele 7 stadii ale proceselor alchimice

e fabuloasa calin are dreptate \"Transfigurarea prin ”frică” trece prin starea de ”cocon”.\" nici nu se putea spune mai bine mai fin mai inteligent se vede eruditia
si apoi trimiterea la marele roman dune e colosala

iar sfarsitul mi-a taiat rasuflarea:

\"nimic și nimeni
nu m-a adus aici

sunt sigur\"

Claudia, tu înțelegi, dar cu noi nu-i merge, nu?

doar „gogoriță” mi-a părut că e din alt film, parcă nu se potrivește acolo, schimbă tonul grav în altceva. În rest, un poem bun. E bine că ți-ai descoperit acest filon liric, mergi pe drumul acesta, se pare că nu va fi o fundătură.

Da Liviu, într-adevăr, cred că ”gogoriță” vine din stilul ei ironic de dinainte.

Calin,

pentru ca totul se intampla \"in minte\" referinta nu e una, specificata adica, e un poem compus din franturi, chiar haotic, voit asa. multumesc mult pentru interpretare si pentru steluta. si da, sunt mare amator sf. ;) sunt mai multe puse in cheie ironica, in text. sunt niste etape, cum bine ai observat si tu. ale cunoasterii, ale obisnuintei, pana la urma. niste chestii, adica.

as fi curioasa sa vad ce spui despre \"cainele negru, stralucitor\", sa stii.

Madalina,

probabil ca din cauza vrutului mult din acest poem sa iti fi aparut tie asa. dar, crede-ma (nu vreau sa te conving de nimic, insa) ca e voit structurat, lexic-at, cosmar-at asa. pentru ca se petrece \"in minte\", unde nu e ritm, unde \"explicatiile\" sunt reprezentari, unde totul e figurativ, incarcat doar cand se trece pe palierul, hai sa-i zicem asa, al unui delir. cand pregateste unul, pentru a se pune la adapost. a se simti in siguranta. apoi: nu intamplator e impartit. ceea ce zici tu ca e reusit (cele 2 bucati) sunt un fel de eliberare (din restul, desigur). dar nu fortat, nicaieri. adica nu simt sa fi fortat nicaieri, in mod special. e lejer pana la capat. nu \"incearca\", asa cum te-ai exprimat tu. nu pe bucati. e un intreg \"incercat\", daca vrei. pentru ca e o incercare a mintii mele de a se lasa \"nuda\", mai mult sau mai putin poetic. lexico-sintactic, ramane cum am stabilit. multumesc pentru opinie.

Liviu,
da, asta venea la partea cu (libertatea e o). apoi a fost rearanjat asa. gogorita a picat ca o posibila explicatie, in fuga. sunt mai multe registre aici, cum mai multe chei. multumesc pentru ca ma citesti si crezi ca am ales un drum bun, poetic fiind.


multumesc editorului care a recomandat acest text.

„/ nimic și nimeni / nu m-a adus aici / sunt sigur /” pare concluzia firească după investigarea amănunțită a părții acesteia de lume în care mulți se țin de goange.
dar până să ajungă aici, autoarea ne propune un pariu, asta pentru cine vrea să rețină mai mult „...decât una sau cealaltă”, adică e pe aleselea carevasăzică: cine poate oase roade. opțiuni!?: ori cu mintea franjuri, ori în cocon cu ea. măiestria crupierei rezidă în faptul că vorbește pe limba fiecăruia, ea știind că „/ îți priește aerul slab și neputința /”, mai știind și că:„/ (tu știi că) / (libertatea e o) /”.

...
poate că e cam devreme ca textul să devină subiect de „test național la limba și literatura română”, dar nu se știe niciodată încotro vor evolua și ce întorsătură iau lucrurile.

să nu uit!: sper să mă fi ridicat, cu comentariul, la înălțimea titlului poemului-eseu.

Narcis din Fundul Lacului

cocludent, in ceruri ingerii sunt oameni care zboara, pe pamant oamenii sunt ingeri care iubesc... verile se rastoarna in parca robotii ce isi misca circuitul pe care pamantenii l-au numit minte, asteptand cu nerabdare si frica ziua in care va veni marea inundatie si le va scurt-circuita sistemele elctrice: zgomote de fanfara in miracolul de a fi om si in regretul ca omul e doar asa - pe aici ocolesc marile trenuri de marfa si gonesc spre garile cu lanuri de grau si viata umana in care nu a ajuns inca teribilismul ultramodern. Carnea si oasele impreuneaza si invecineaza acelasi sange... pe aici nu se trece.

Adrian,

m-am ridicat pe varfuri, sa stii, ca sa ajung la comentariul tau. evolutia si intorsaturile ei sunt chestiuni care merita dezbatute indelung, neaparat cu instrumente la indemana: scobitori, forfecute, clesti.

semnat, mastera cea buna ;))

Rares,

comentariul tau il voi pastra intru nemurire. intr-o alta viata, desigur, voi rezona. dar multumesc pentru ce-ai vrut sa zici.

\"universul stă în minte făcut fâșii
diform - amintiri de cotidian să le spunem simplu

chestii\"

sunt total de acord cu acest fapt , poezia are o latura delicata , dar este bine conceputa

ai decupat un pasaj cheie. despre concepere: s-a vrut un fel de mix de stari, de aproape-gand-aproape-verb. cu schimbarile inerente. ar mai merge lucrat pe asta. poate o sa revin.

multumesc.