Vali Nițu - Zâmbește, viata e frumoasă, chiar dacă ai 52 de ani!

Vali Nițu a intrat în decorul poeziei pentru a distinge drumul liricului care de foarte multe ori se personalizează în versuri și trăirii descriptibile. Pentru început nu mă voi opri la poezia lui Vali ci îmi voi începe incursiunea mea în cuvinte pornind de la alte linii și direcții mult mai pregnante, pentru a-l descoperi așa cum este el. Din pelerinajul meu am descoperit că există o publicație unde Vali își desfășoară activitatea sa literară, adică cea de ziarist. De aici voi începe conturarea portretului. Vali Niță este autorul unor articole de suflet în ziarul pe care îl conduce. Poate e mai bine sa-l lăsăm să se prezinte singur: SUNT UN OM AL MOMENTULUI! Momentul meu nu înseamnă o clipă, ci o ÎMPLINIRE. Daca ar fi să-mi răspund mie ce sunt astăzi, răspunsul meu ar depinde de niște variabile care țin de vârsta, de starea de peste zi sau de peste an, care țin de program sau de felul de a vedea lumea la un moment dat. In fiecare dintre noi există mai multe făpturi, unele Hyde, altele Jekill. Îmi place să scriu, dar, după ce scriu, am impresia că unele subiecte sunt mai expresive, sau intrarea mea în sufletul fiecăruia se poate petrece și altfel: printr-o carte. Și va fi o carte de poezie. E mai expresivă și eternă. Acum comunic prin cel mai adecvat mijloc pe care-l am la îndemână, ziarul Impact, atât de drag mie, poate și dumneavoastră. Și atunci nu pot spune că sunt scriitor, sau sunt gazetar, sau poate, sunt un romanțios. De fapt, sunt un secretar, un martor al timpului meu și nu numai atât. Încerc să țin jurnalul timpului nostru. Așa cum ni se întâmplă tuturor, și în mine există un Vali de 20 de ani, care moare, apoi se naște unul de 25, moare și acela și se naște unul de 35 de ani. Deja vorbesc de niște persoane străine, care se numesc, întâmplător, Vali Nițu. Sunt niște persoane foarte apropiate, dar străine în același timp. Îmi sunt dragi, simpatice. Cel mai simpatic mi-e Vali de 16 ani. Adolescentă e o perioadă în care ești purtătorul tuturor lucrurilor bune și rele de pe lumea asta, ești depozitarul tuturor șanselor și al tuturor nenorocirilor. Atunci se alege ce se va întampla cu tine, atunci se alege binele de rău. Atunci mă vedeam foarte artist și foarte sentimental, trăiam în numele marilor pasiuni și descoperiri. Îmi doream să descopăr locuri misterioase, visam să scriu. Scriam chiar, aveam un fel de acnee poetică explozivă. Citind câteva din ciornele din acea vreme, altceva decât duioșie, nu simt. Și un anume respect pentru o Întorsatură de frază mai reușită. Astăzi visez la acel Vali de 16 ani. La ce nu mai pot face. La aproape 52 de ani pot sa mai construiesc scenarii care să-mi înnoiasca viața. Visez la puterile mele, la atletul care eram. Nostalgiile astea n-ai cum să le eviți. Și atunci, sigur că mă gândesc cu simpatie la fiara aia care facea năzbâtii. Pierderea cea mai mare pe care o ai la vârsta mea nu sunt visele, sunt puterile, exuberanța și vitalitatea. Nu, acum nu este înca cazul. Dar acestea sunt lucruri minore. Perioada asta dintre vârsta a doua și a treia e perioada descoperirilor mari și a neputințelor mici. Au fost oameni care au crezut în mine de la bun inceput. Am întalnit și oameni, care mi-au spus: „da, du-te și mori, du-te și prăpădește-te!”. Și n–a mai contat că sunt fericit sau nefericit, bogat sau sărac, ca sunt sătul, ca sunt flămând. A contat mareția și profunzimea miezului din care vroiam eu să mă înfrupt. Eu îmi pun problema dacă sunt fericit, și cred că asta e important. Fericirea e pentru cei ce cred cu ardoare în ea. Nu poți fi fericit dacă ești atent la ce se întamplă în lumea asta. Dacă înțelegi ceva din ea, ai simțit deja parfumul nefericirii. Gândul că ești muritor te face deja nefericit. Nu-mi pun problema fericirii, nu în sensul romanțios, nu în sensul telenovelei, ci în sensul „palpabil”. Sunt mulțumit în clipe în care trăiesc extazul de a fi reușit. Și am reușit găsind fericirea. Aș fi fericit să mai trăiesc câțiva ani, să nu ăa ruinez biologic prea repede. Cu adevarat importante sunt momentele când visez realitatea care mi se întampla azi, realitatea sufletului meu, realitatea împlinirii unui vis, sau după ce termin un ziar, după ce intra pe piață și se vinde, aproape în totalitate. Spuneți dumneavoastră, nu-i așa că trebuie să fiu mulțumit ? Sau sunt zilele în care mă întâlnesc cu cei ce au intrat pentru totdeauna în sufletul meu și simt cum între noi curg electroni de înțelegere și de siguranță. Senzația aia că ești cu un om care te iubește și pentru care ești foarte important, cu care comunici, vorbești aceeași limbă, ești pe aceeași lungime de undă. Am ajuns să mă îndrîgostesc acut și epuizant și efemer de orice. Trăiesc o euforie a unirii cu viașa și lumea. Sunt mai împăcat cu lumea asta, fiindcă nu-i mai cer atât de mult. Acum am. Viața mă rasfață. Regrete ? O, da ! Dar daca ar fi să retrăiesc unele momente, aș schimba o bună parte din ele. Dacă aș putea să șterg cu buretele din memoria mea și din viașa mea o serie de urâțenii…Toate momentele când am fost nerod, când am fost abuziv sau injust, când am facut rău, când am fost gratuit, când am fost vanitos. Sunt un om al momentului. E adevîrat că fac planuri pe secole înainte, dar sunt un om al momentului. E o definiție corectă a mea și e plină de adevar. Depind de clipă mai mult decât de eternitate. La Vali nu poți să-ți dai seama cu cine e mai înrudit sufeletește cu acea poezie simplă descriptibilă, plină de lirism femini sau cu autorul unor fragmente de proză? Vali modelează anumite stări transmițându-le conform propriei sale viziuni. El ne împărtășește simple clișee, dar și anumite lucruri încărcate de semnificații, în care fiecare detaliu vorbește. Mesajul e văyut și simțit ca un glas armonizat în marele mesaj al unei colectivități. Nici individualul nu-I scapă, dar el este subordonat generalului. Dintr-un ansamblu de trăsături vom extrage doar pe cea pe care o vom considera fundamentală, privindu-le pe toate celelalte prin prisma ei. Vali descrie o imagine tulburătoare asupra veții, îndeosebi a societății, face un portret moral al acesteia. NU MOR CAII, CÂND VOR CÂINII ! Suntem martorii unor vremuri de neimaginat! Imagini cutremuratoare în jurul unor tomberoane pentru resturi menajere unde „lupta” pentru o coaja de pâine, dintre un om si un câine este inimaginabila. S-a ajuns în vara anului 2004, an când „ suntem pe baricade” pentru aderarea la Uniunea Europeana, anul limuzinelor si caselor luxoase când semeni de-ai nostri au ajuns sa pretuiasca o bucata de pâine mai ceva decât o felie de cozonac, pe care unii n-o mai apreciaza când o au pe masa. Saracie lucie, cersetori la fiecare magazin si colt de strada. Doamne! O Românie care, cândva a fost „grânarul Europei”. Si unde am ajuns? Si de ce am ajuns aici? La foamete, la deznadejde, la…vai mama noastra care nu ne mai poate ajuta deoarece la tara viata-i grea, toate lucrarile agricole au preturi exorbitante comparând cu pensiile agricultorilor, cu litrul de motorina, cu câte si mai câte alte biruri! Spunea mama: „ce dau pe mere iau pe pere!”. O vorba cu tâlc si cine are ochi sa citeasca si urechi sa auda ar trebui sa înteleaga ca singura sansa, singura retineti, este agricultura si „talpa” acestei tari este tot taranul care a ajuns din ce în ce mai disperat! Mai nou, se „bate moneda” pe probleme de ecologie! De ce? Pentru ca U.E. ne cere asta! Mediul este si el „bagat” în seama, mai serios. Deocamdata …, pe hârtie! Trebuie programe, trebuie bani, si de unde? Se „pun pe picioare” strategii! Cred ca vor fi „puse pe picioare” sa stea nu sa mearga mai departe. Fara comentarii! Eu sunt ecologist si spun ca acest lucru este bun dar trebuie sa se ocupe de aceasta problema cei cu dragoste de mediu, nu toti ageamii! Mediul si agricultura sunt doua componente importante, printre altele, pentru aderarea noastra la U.E. din 2007. Sa dea Dumnezeu sa rezolvam aceste probleme, dar cum sunt „asezate” acum unele lucruri nu-mi da dreptul sa fiu optimist. Mergeti pe strada domnilor si vedeti figurile oamenilor! Nu se mai bucura mai nimeni, nu mai suntem hâtri, facem haz de necaz si cu asta ne alegem. Oameni tristi, stresati si toate astea se vad pe chipurile lor triste si îmbatrânite înainte de vreme. Copiii pun întrebari amarâtilor de parinti, pentru ca acesti copii vor si ei mâncare mai buna, vor sa plece în vacanta, sa fie si ei „cool” si ei parintii ce fac? „Dau din umeri!”. În sufletul lor mare exista lacrimi, lacrimi de neputinta. Îmi povestea cineva ca i-a promis copilului ca-l „lasa” în tabara, parintii lui nu-s guvernanti sa nu se tina de promisiuni. La parinti „promisiunea data, datorie curata”! S-au împrumutat sa-si trimita fetita într-o tabara la munte. Greul va urma dupa, adica returnarea împrumutului. Omul sarac stie sa-si achite datoria, cel bogat trebuie adus din strainatate dupa ani de zile sa dea socoteala pentru devalizarea bancilor. Asta e! Ce mai putem spune, ce mai putem face, caci: „cine poate oase roade, cine nu … nici carne moale”! S-a furat tot ce se putea fura si acum se încerca câte ceva, dar… „prinde orbul, scoate-i ochii”! Sa speram ca vom intra în normalitate si nu va mai fi totul anapoda. Legea va trebui respectata, cel putin acum în ceasul din urma, al nu stiu câtelea! Trebuie sa facem pasi de urias nu de melc, asta pentru ca singura noastra sansa este integrarea în U.E. Nu o putem face decât ferm, „masurând de doua ori si taind o data”, nu invers. Trebuie implicati oameni hotarâti iar cei care sunt asa sa nu mai adune în jurul lor oameni ce nu au alt tel decât îmbogatirea rapida, pe orice cai si prin orice mijloace. Nimic nu se construieste usor, totu-i o munca uriasa asa ca cine vrea sa faca poate, cu tenacitate, verticalitate si multa frica de Dumnezeu. Stiu ca este o vorba: „ pâna la Dumnezeu te manânca sfintii”, tocmai asta este problema. Oameni adevarati, devotati unui ideal, ideal ce înseamna poporul român sunt înconjurati de javre. Domnilor nu uitati: „nu mor caii, când vor câinii”, deschideti ochii la cei din anturajul dumneavoastra mai ales ca se apropie alegerile si ciolanul miroase bine! Treziti-va cât nu este prea târziu, trebuie sa fie bine pentru toti, absolut pentru noi toti! Vali se descurca foarte bine in proza articolele sale au consistenta, iar faptele curpinse in ele sunt redate prin imagini deosebite. Acest segment al literaturii il poate implini si-ipoate aduce satisfactii deosebite. Evocarea acestor stări se face pe fundalul unei tonalități de tristețe. În acest sens sunt selectate anumite aspecte. Personalitatea sa prinde contur, întruchipându-se din trăsăturile lui distincte și din modul specific al existenței. Aspirația mea ca cititor de a pătrunde în universul intim și de a-l cunoaște în manifestarea lui vie, de a împărtăși din idealurile lui, devine astfel, măcar în parte realizabil. Desigur că eu mă străduiesc, prin urmare, să schițez cât mai fidel profilul ( mai puțin fizic – pe unii nu-i cunosc decât virtual) spiritual, să sugerez adevărata dimensiune a existenței sale prin ceea ce scrie. E interesant și curios să pătrunzi în profunzimea universului lui Vali si să reții cele mai reușite momente din punct de vedere estetic și metaforic. Vali nu scrie numai gândurile și simțurile lui care cer veșmintele vorbirii, el scrie și pentru ca să scrie, pentruc ca să-și facă obiceiul, pentru ca să încerce o nouă formă sau pentru că…