Maria Gheorghe

de n-ar fi fantana, cum ne-ar mai racori poezia?! caldura mare!

ma gandeam sa schimb "scorneli" pe "parerei", dar astept un "curs de schimb" mai bun...

ma gandeam, cu o intrebare sub forma de mirare: cum s-or "naste dilemele cautand o impacare intre da si nu", de buna seama, cheia e la cotofana...

"Omul" e destul de neputiincios cand fantanii ii lipseste cumpana... dar sa nu disperam, gaseste el un "da" intr-o za si un "nu" la capat de lant...

"nimic"-ul e cel mai dens din tot ceea ce credem noi ca exista...

"intre da si nu" nu s-a vrut o poezie, poate mai nimerit ar fi fost s-o trec la "personale"; inclin sa spun ca e un poem - cu fir liric narativ - dar si poem, cred ca-i pretentios spus... e o indoiala a gandului care se trezise la o bifurcatie; acolo, il asteptau tot felul de intamplari... iar teiu' nu-i chiar atat de... intamplator...

Alina Maria, Ioan-Mircea, Razvan, Adrian, multumesc pentru gandurile voastre in vizita "intre da si nu"...

fara indoiala,
Maria

"un film de o clipă"... o frântură de clipă, aceasta e viața noastră, "lut" și "fuior de-nțelesuri"...

și aș tot continua cu celelalte cuvinte, dar nu se cade să stric firescul "pașadin" al poemului...

o aparitie frumoasa, o poezie care imi place...
Ma bucur de sansa pe care am avut-o, sa am o carte pentru mine, cu cateva cuvinte de suflet si surpriza ale autorului, pentru care "totul e sa mergi pana la capat"...

Felicitari, Ottilia!

Maria

« O atingere de rază, ce se strecoară pe ochiul colorat al ferestrei, îl trezește pe Picasso. Se lungește-n fotoliul lui cu albastru. Se uită împrejur și se culcă la loc. Deja toarce a vis. Tresare a alergare. Ponna îl simte și-l latră. Visătorul ridică numai o pleoapă, parcă zicând: lasă pe altădată. De undeva, de sus, zarul rotund cade pe mormanul de lucruri uitate.
(...)
Cântecul cartierului era de acum colorat de lătratul Ponnei.
(...)
Martorii întâmplărilor :
« 7 șoapte
dintr-o carte
într-o noapte
gând la gând »
.....................
Toate câte sunt poartă un nume... de la stânga la dreapta, din tabloul cu nuanțe de vis verde, cine sunt cei care ne privesc cu liniște și încredere?

in legatura cu "Vestea din Duminica Mariei Egipteanca"

« imi amintesc » este deviza in « lupta » a provinciei canadiene, Québec, deviza consistenta si constienta, care contine in « zicerea » sa o intreaga memorie de fapte si ganduri...

pastrez, bineinteles, proportiile si-mi amintesc : acum 10 ani, pe vremea cand cautam o forma de Manifest pentru Dan Vuza, Doamne, cat mai credeam ca ce e de vazut se va vedea...

plecam dimineata de acasa, sambata si duminica (n-aveam pe vremea aceea internet acasa), sa fiu printre primii la Biblioteca din Montréal, sa prind un calculator... ce frumosi mai eram, mai ales eu, care speram... nu dormeam noaptea, cand ma bateam cu morile de vant (morile mele, instalate prin toate cotloanele visului)...

si Dan avea dreptate: dreptate si recunoastere, in tara asta...

cand mai apare, rar, cate o raza de lumina sau o voce, apare o haita care s-o traga in mocirla... omul lupta ce lupta, dar la un moment dat, daca vrea sa ramana el, fie ia drumul “exilului” interior, fie al strainatatii, fie incepe sa urce muntele, nu ca Sisif, ci, ca un muritor, se retrage in sihastrie...

nu se aud ele, vocile de tenor si soprana, noi, cei care mai cobzarim, pe ici pe colo, doine si balade, e cazul sa nu mai asteptam, Godot nu mai vine! ecoul, nici atat... oricum nu tine de foame, nici de recunoastere sau dreptate dreapta.

« Canoanele Vuza », prilej innoit si inmultit de tristete si revolta... nu stii ce fapte sa asociezi cuvintelor ca sa nu se vada ca-ti mai pierzi si cumpatul.

pentru restul...
"dintr-un unghi și-un punct de fugă
clopotele-n sărbătoare
inima în primăvară
un preludiu viu de vară"

Maria

un "regal"!
imi place mai mult "separat",
"când mângâi aerul cu care mă apropii"

si concluzia, ca un dicton, care seamana cu cel din "Cel mai iubit dintre pamanteni"

"moartea e când nu ai pe cine iubi"


Maria

de câte nu-și amintește omul
când are în sânge arta de a visa
tolănit într-un hamac
legat de doi pomi fructiferi primăvara
un cireș și un cais
paradis e prea putin zis
uiți de toate și-ți amintești cu dor
și de ce n-ai trăit

să ne amintim că toate Ploile sunt bine păstrate în Cutia de tinichea...

deschide, mă îndeamnă Domnul Radical...
« așează-te și tu pe scară
oriunde te-ai așeza
sau oriunde ai fi
poți vedea
și auzi »

am ascultat, am deschis Cutia de tinichea și-am luat (la întâmplare) câteva clipe din a patra ploaie

«(...) eu ziceam să facem poza lăsând poartă doar privirii.../Tu țineai să lași ca Tympul să-nflorească taina firii/ și din cântecul de plajă și din zarul cu zadar/ să arunci așa-ntr-o doară și când spui: tu n-ai habar!/să dai iarăși Yames de șase și câștigul să-l reții/ pentru marea întâmplare... »

femeia e in stare sa-l astepte si pe Godot...
e un mister, chiar pentru ea, sentimentul acestei asteptari!

placut "femeia ghem"!

o primavara neasteptat de frumoasa!
Maria

« credeam că-i doar o glumă
să joc la pendul (pe nimica, fără miză)
și-am luat țintele la rând și le-am nimerit pe toate, în centru
acum pune banii, mi-a zis el
și eu i-am zis că nu joc pe bani
jucăm atunci pe 29 februarie, a plusat el
pardon! a intervenit o doamnă
ziua asta am câștigat-o eu
( dintr-o întâmplare fericită sau ghinion)
în ochii ei am văzut semne de apă
toboșarul bătu masurile de triplu salt
și țintele începură să vorbească »


așa cum această fotografie lasă totul necuvintelor sau trezirii din vis...
(urmează...)

am luat calculatorul și am socotit 7x7... rezultatul e rotund: "un pumn de șoapte"...

"Sunt zile care merită să le ținem cu noi o viață întreagă. Sunt vieți care merită să le învelim cu noi zile întregi. De-ar fi să iau doar ziua aceea în care noi doi am spus DA, și așa a rămas. Și ce de furtuni au trecut peste seninul acelei zile și ce de senin a urmat tuturor furtunilor..."

La mulți ani!
Maria

(contra)sens
cuvinte de muritori inventate...
(prea)târziu, (prea)devreme,
chiar timpul e pe contrasens,
depinde, nu, care-i direcția de mers (!?)...

dar Poetul știe să pună steua pe ...

"Oricare pasăre cântătoare
își ia libertatea și zbuciumul
din mare;
din pământ, neputința;
din cer, zborul și ființa."

:/

Tout oiseau-chanteur
prend sa liberté et son tracas
de la mer;
de la terre, l'impuissance;
du ciel, le vol et l'existence.

Sărbători (în)cântătoare !

Maria

s-a topit ce a șoptit, dar nu s-a lăsat, și-a zis 7!

<Înțelegi că-i lungă calea-n
moștenirea unei clipe?>
.................................................
și-n credința vindecării
doar un punct din dunga zării
are-n el puterea gării
cu destin>

se întâmplă ceva aici, cu Sărbătoare...
Amintirea, împodobită cu Prezentul,
se cațără ca zorelele pe gard, și sufletul devine ușor
și împăcat, așa cum, < nuseștiecine, undeva-cândva>,
l-a învățat...

unde să mă opresc mai întâi,
sub portativ,
la Brotăcei,
în livada cu gutui,
sau în gara unde aștepta demult
la dospit
Poemul scris la două mâini ?

noroc am cu < îngerul
care-a venit din pădure
pe cărarea dinspre Marea Întâmplare>

s-a așezat ușor pe umărul meu și a șoptit:

<Înțelegi că-i lungă calea-n
moștenirea unei clipe?>
............................
.....................................
și-n credința vindecării
doar un punct din dunga zării
are-n el puterea gării
cu destin>
............................................
.................................................
.......................................................

să fie de urări în Sărbătoari!
Maria

&#171; Cântece din Alindoria &#187; este tărâmul secret, prin poezie, al unui &#171; alter ego &#187; scăldat într-o aură de iubire, alin-dor, lumină, vis, tăcere și cuvânt...

Ottillia, felicitări pentru această laborioasă &#171; analiză &#187;... cu inima minții, pentru mintea inimii...

Maria &#8195;

ce bine-i în această poezie, cu miresme de frunze căzătoare, &#171; un pisoi vânând raze de soare &#187; și &#171; un pendul mai discret &#187;... parcă, de departe, vine dinspre iarnă și... un miros sănătos de galbene gutui la fereastra odăii de la drum...

Gustos octombrie!

Maria

Cum am tras cu ochiul la tablou, am zărit o pisică pe cer, sau iluzia că... doi îndrăgostiți se plimbă pe bicicletă.
Cineva îmi spusese demult că acolo unde apare o pisică, treaba e serioasă bine...

Așa e și poezia din tablou, plină de culoarea dinspre înserare înspre noapte... apoi într-o "memorie lichidă", cu vorbele strunite bine, spre a înțelege că... până la urmă, "scriam în pustiu".

Imaginea aceasta m-a surmenat de lene:

"(...) o pisică se întinsese leneșă pe cer
să-i bea asfințitul."

Și totuși, să fie asta speranța, un nou răsărit?

"Vin alții din urmă,
ies din turmă, făr-a fi oi rătăcite.
Ãia n-au rămas doar la ideea de zbor."

Numai poemul știe ce-i în inima omului, acolo unde a fost &#171; lăsat la dospit &#187;...

Îmi și imaginez doua inimi care nu se cunosc și ale căror poeme se îndrăgostesc... își dau întâlnire pe lună plină și își povestesc visele
&#171; dincolo de ce se vede &#187;... dar să le auzi cum șușotesc despre bătăile inimii sau&#8230; hai, vino în inima mea să vezi cât e de cald și bine!... bine, dar apoi vii și tu la mine... cine știe, într-o zi, când seara e mai dulce decât răsăritul, vor locui împreună... două poeme într-o inimă atât de mare, încat cele două nu se vor simți niciodată singure...

Până la urmă, poemul acesta e o părticică din taina inimii unde a fost &#171; lăsat la dospit &#187;.

Scriam, chiar de ziua națională a Franței din 2013, așa cum Ioan-Mircea Popovici lansează zborul lui Ben Gioglu azi, de 10 Mai...

&#171;tare simpatic acest Ben Cioglu, un "ghiduș" pe care nu poți să nu-l iei în serios, Ben Cioglu are viață... cred că merită și el, i-ar veni foate "șic", o "legătură" de, să zicem, 100 de file... plus un înveliș frumos adus din Alindoria sau... Rodador... dar sunt înțelegătoare, mai e până atunci, când Ben Cioglu își va face, cu de la sine putere, drumul lui... &#187;

Iată că am citit bine în cafeaua lui Ben Cioglu... ce era o dilemă, azi e zbor...

Maria

iata cat rost are si poezia... sa trezeasca "viul" din tine, acela care, poate, a amortit de la atatea treburi zilnice...

eu i-am cunoscut pe bunicii mei doar din amintirile mamei, si azi le simt sinceritatea si asteptarea sa-si vada si sa-si creasca nepotii...

"mai sigură sunt că nimeni nu avea motive
ca ale ei
de încondeiat povestea
lăsată de dumnezeu
la vatră"

e cald si bine in poezia ta!
cu sinceritate,
maria

"cum ar fi daca nu ar fi fost"... intrebare (retorica) sau nu, aceste cuvinte, asa cantate, par un camp cu maic in lanul de secara...

dar "cum ar fi daca nu ai fi fost" e o carare serpuitoare care duce oriunde... de la plus la minus infinit...

numai titlul, si o albinuta harnicuta se aseaza pe gandul Ganditorului... apoi zboara, sa afle gandul florilor de tei...

o fotografie face cat un roman de cuvinte!
4 fotografii fac un roman in patru volume... sau un catren unde incap 4 volume de ganduri...