Poezie
Tabloul
2 min lectură·
Mediu
Părea o seară tărcată
sau o pisică se întinsese leneșă pe cer
să-i bea asfințitul.
Nu cerusem nicio culoare.
Tabloul se închipuia singur la o margine de lume,
dincoace rămăseseră numai fardul
și absența.
Mai târziu, a căzut un polei nemaipomenit,
și-au alunecat toate lucrurile spre marginea aceea
unde
singurul om
le-a întins scara să urce la cer.
Dintr-o altă margine,
m-adunam din risipiri.
Părea un somn profund
în care se-nnora, șuiera mereu a veștejire.
Totul intra într-o memorie lichidă,
dar până să rostesc „apă” s-a făcut târziu.
Nu mai erau frunze, oamenii se cuibăreau în pământ
să devină rădăcina vieții fără de moarte.
Tabloul trecuse dincolo de pârleazu-nserării;
din întuneric mă priveau doi ochi de pisică.
Poate era altceva, cum vedeam doi îndrăgostiți pe bicicletă
pedalând spre capătul nopții,
cu-o lună drept far îndoielnic
licărind absentă spre ceva mult mai mare.
M-am intersectat cu ei la scara aceea,
unde dispăruse și ultimul om.
Le-am făcut semn să urce:
m-au refuzat politicos,
nu doreau să se-mpiedice de lucrurile acelea greoaie.
„Și unde-o să vă duceți?” – le-am zis.
„De-aici se termină orizontala
și nu există nici coborâre la prima.”
„Și ce? Se termină lumea odată cu noi?” – zise el.
"Vin alții din urmă,
ies din turmă, făr-a fi oi rătăcite.
Ãia n-au rămas doar la ideea de zbor.”
Îi las în pace și mă-ntorc la tablou.
Și ăla dispăruse.
Eram în fotoliu, sprijinit de spătar,
și scriam în pustiu.
043.533
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- George Pașa
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 240
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 42
- Actualizat
Cum sa citezi
George Pașa. “Tabloul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-pasa/poezie/14079314/tabloulComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
RRExistența are similitudini cu un tablou policrom și complex, cu umbre și lumini, în prim plan apare răsăritul și în fundal asfințitul, lângă marginile tabloului sunt surprinse periferiile și promiscuitatea vieții, iar în centrul tabloului stau lucrurile cu adevărat importante.
Sari dintr-o “margine” a lumii, transplantându-ți în ea “rădăcina vieții fără de moarte”, în “altă margine”, în care “te-aduni din risipiri” și “totul intră într-o memorie lichidă”.
Sari dintr-o “margine” a lumii, transplantându-ți în ea “rădăcina vieții fără de moarte”, în “altă margine”, în care “te-aduni din risipiri” și “totul intră într-o memorie lichidă”.
0
GPMaria, acolo unde-s "ochii de pisică", am trecut, poate cam brusc, de la un sens la altul, de aceea și "iluzia" cu îndrăgostiții pe bicicletă. Semn rău (nu-i așa?!) când apre pisica, fie și ca o iluzie pe cer sau doar prin ochii străbătând din întuneric. Așa e, oarecare speranță atunci când biciclistul ăla spune ce spune, chiar dacă nici nu știe unde a sosit sau ce pisică i-a tăiat calea.
Mulțumesc pentru semnul de septembrie!
Domnule Rachieriu, este bine că n-ați văzut acolo doar niște "margini". Oricum, oglinda pare să vi se limpezească. Toate cele bune!
Mulțumesc pentru semnul de septembrie!
Domnule Rachieriu, este bine că n-ați văzut acolo doar niște "margini". Oricum, oglinda pare să vi se limpezească. Toate cele bune!
0
GP"rămăsese"
0
Cineva îmi spusese demult că acolo unde apare o pisică, treaba e serioasă bine...
Așa e și poezia din tablou, plină de culoarea dinspre înserare înspre noapte... apoi într-o "memorie lichidă", cu vorbele strunite bine, spre a înțelege că... până la urmă, "scriam în pustiu".
Imaginea aceasta m-a surmenat de lene:
"(...) o pisică se întinsese leneșă pe cer
să-i bea asfințitul."
Și totuși, să fie asta speranța, un nou răsărit?
"Vin alții din urmă,
ies din turmă, făr-a fi oi rătăcite.
Ãia n-au rămas doar la ideea de zbor."