Maria Gheorghe

micșorează orice distanță între noi
ne intră pe sub gene pe sub piele începe un alt anotimp
cu acele mângâieri aromate
mă urmărești și pe fiecare mișcare pui o altă notă
melodic atmosfera ne rupe de lume"

unde-i iubire, nu-i păcat
e "un alt anotimp"
cu numele codat
în ceașca de cafea...

un desen foarte frumos!
Maria

PS : aș fi atașat aici o fotografie grăitoare, dar n-am dreptul... o fi cu păcat...

"nimic despre noi implicați în iubirea asta
pe care nu știm cine a început-o"

trӑim într-o ecuație cu douӑ necunoscute, în care suntem, pe rând, x sau y...

x+y=?

rӑspunsul îl mai gӑsim într-un ecou diluat, cum ar fi acest infinit: "pentru o clipa ai fost numai al meu"... si viata continua... "și câte eforturi și câte zbateri și câte feluri în care fericirea ne-ar putea recunoaște..."

o varӑ de poveste! frumoasӑ!...
Maria

ce frumoasă zicere!
cuvinte simple puse cu măiestrie la locul lor, bine meritat de poezie!
mai mult nu stiu să zic...

« N-are cum să nu fie frumos (...) »

Maria

« de la Casa de pe plajă
până la Piramidă
se trece un pod
cu răspunsuri la ancoră »

6 mai 2007 a fost într-o duminică...

« De-mi dădeau ursitoarele bagheta de lăsat imagini (...), în mijlocul textului ai fi tu pe mica insulă născută din trupul plajei cu suflet... »

De unde se vede că 7 dă rotunjime sărbătorilor tale!

La mulți ani!

Maria

sunt izvor pentru viitor...

Mă bucură tare mult cartea lu’ Nea Fane, atât de mult, că îmi doresc și eu una... ce mai, cum mi-o fi norocu’...

Nea Fane, ce mai face Alec, cel cu... Vali Sterian? Îl urmăresc de la « mare distanță », și n-am dat de vreo noutate... sper să nu se piardă de stilul care-l prinde atât de bine...

Felicitări și mult succes, Nea Fane!

Mulțumiri « Celuicare » pentru prezentare, că deschide apetitul întru «cetirea» unei cărți, cu sigurață, de iubire...

Maria

„Sub astă piatră zace Ovidiu cântărețul
Iubirilor gingașe răpus de al său talent.
O, tu ce treci pe aicea și dacă ai iubit vreodată
Te roagă pentru dânsul sa-i fie somnul lin.”

Am trecut pe la "Pagina" lui Ovidius de pe Agonia... o singura poezie...
Poate asa arata Singuratatea... poate...

de la realitate la imaginație, lanurile sunt atât de multe, și fiecare păstrază, ca nimic altceva, secretul venit de la soare...

copilăriei, cred că-i vine bine orice lan...

cântecul de greieri și de stele,
tu și câinii tăi
v-ați asezat între lanuri
de unde era destul să întinzi mâna,
și ajungeai dincolo de "Jumătate de Infinit"
(jumătatea mică... jumatătea mare?!)


Atunci, pe vremea când amintirile erau în amiaza lui 2 martie, am dat « lanurilor » tale puțin din graiul de Acum, de la... « Muntele real ».

http://francais.agonia.net/index.php/personals/14103993/champs

o primăvară care, la vară... la toamnă… să fie bogată în lanuri de amintiri de folos sufletului...

Am citit și am privit... cu mulți autori și cu eroii lor, am avut șansa nesperată să fim contemporani... cu alții, suntem înca... de câte ori, oare, ar înconjura Pamantul, toate cărțile venite pe lume și care se țin de mâna într-un dans al memoriei!?

Sufletele trecute în veșnicie vin aztazi, de ziua lor, să se hrănească din mireasma și aburii memoriei noastra de trecatori...

«Ai aici un vin din via ce-a crescut pe dealul tău
din butașii de pe țărmul ce-i păzit de un dulău
(…)
Doamne, vezi tu via vieții, să rodească Infinire
din Lumina fără margini, picătură de Iubire.»

« am căutat locul gol și am găsit amintiri ce revin...
.......................
.........................
biiing-baaang
de departe
trecut de fire
și de știre
clopotul
de la mănăstire »

apoi

« mi-am luat umbrela »
(cea cu mâner făcut cuier)
« și-am ieșit
din Atunci
pentru Acum
(...)
la cumpăna fântânii
cu o găleată-n adânc
și cu luna plină
pe rădăcină
așteptând »

(sau luna-i punctul pe i ?!)

pilda o las celui care o găsește... și se îmbogățește...
eu am găsit ce se aude :

« cântecul de greieri
și de stele »

sper ca “ raftul lui Picasso “ să fie cât mai sus,
cu cât povestea se înalță, ca un zmeu, spre vârf...

la început « ninge ca-n poveste »
începi, apoi, urcușul pe Muntele Real,
iar când ajungi în vârf, povestea se topește
în tot nimicul, cât ai zice... pește!

“ dacă nu te grăbești ”,

“tot” e atât de simplu, doar că...
e tolănit și toarce a mister
pe raftul de lângă cer...


iată și câteva franjuri din coada zemnului :

« mâine începe cu zidul alb...
Ponna-și întinde botul să se uite-n ochii mei... dă cu lăbuța să o mângâi... Dorruța se cere în brațe... Dorra vrea și ea, și face grații... doar Picasso stă-n vârful bibliotecii și-mi dărâmă un teanc cu hârtii... printre ele, albumul lui Augustin Costinescu și-o invitație la vernisajul de miercuri, la Casino-Sinaia... » (2008)

Pe scara muzicală de la Casino, într-o seară "galben de gutuie", la 17:34, tympul a dat mâna cu atunci și altădată, și au început sa curgă din el Cântec și lătrat de câine... pietrele erau orchestra, algele veniseră și ele cu povești din adâncul mării, despre insula verde, Zidul alb, Pierre Nadar, Dorra, Ceașca de cafea, Urme roșii pe albul zăpezii...

« stau călare pe cal alb
florile dalbe, flori de măr...»

« Pierdusem în ziua aceea la pendul. Toate semnele rele pregăteau semnul bun. Ponna lătra apăsat... spre scară. Se făcuse atât de cald... undeva, pe plajă, se ridică un zid alb... porumbeii albaștri au venit la zidar... Soarele verii încremenise pe-o piatră. Pe verdele târziu păștea un cal. De digul cu pescari și prieteni se spărsese un val. »

Ești pe cale să faci boboci cu floare de primăvară...

Un an nou, 2017, scăldat în sănătate și poezie!
Maria

acest dans dintre statuie, lumini și umbre...

Am reținut, fără efort, că "nici cheag n-am prins vreodată-n suferință,/
deși m-a strâns, ades, a ei brățară .../ Am cununat înaltul cu-adâncimea,/
iubirii să-i blagoslovesc vechimea."

mi-ar fi plăcut să mă cheme Toamna, oricum, ea mă cheamă în fiecare an, câteodată, chiar în plină vară, să-i sărbătoresc frunzele căzute... fără regrete, fără patimă, fără subînțelesuri... firesc, asa cum se plimbă prin ploaie un boem cu pelerină și baston de poet...

Mulțumesc, Ottilia!

sunt zile care seamna leit cu aceasta istorioara tandra, de bucurie si tristete, una mangaind-o pe cealalta, privindu-se in ochi si ajungand in sufletul cel fara de cuvinte...

"Noapte buna, Linu!"
Maria

« Acasă » m-am regăsit în gândurile-mi rătătcitoare prin... pădurea lui Dante...
Și când secunda va muri, nici loc de-nchipuire nu va mai fi... vom avea tot viitorul în față... în spate, tot viitor, același... veșnicia...

încă un poem presărat cu « pașadine », toamnă, și castane « pocnitoare »...

"Nu te mira că nu-ți vorbesc
despre pocnetul castanelor pe trotuar, -
deși nu-i atât de rar toamnă în mine - ,
(...)
nicio cărare nu și-a clintit înțelesurile,
direcția bună are sens interzis pentru iluzii.
(...)
așteptarea va fi totdeauna toiag risipirilor,
pulsul memoriei, mai viu decât secunda abia depășită.
(...)
închide-mi, mai bine, o vreme, ecoul,
spre-a-l deschide în ultima toamnă."

Când vine, toamna dă forță nostalgiilor... așa e ea, darnică, iar rodul ei e dor...

dac-ar fi să nu uit, ți-aș aminti de "Pictorul felină" și de câțiva stropi de gând, la început de toamnă – galben de gutuie...


« Îmi ghicise Pamphila că voi nimeri pe Scara lui Ioan dupa ce voi rătăci pe Scara lui Escher.

Pe Scara aceasta, amintiri pe care le-ai uitat coboară Stradela Vântului. Amestecate-n vârtelnița urnei cu semne câștigătoare, câte o bilă cade pe scară.

Dorra latră pe Scară... îmi aduc bine aminte povestea unei picături de apă din mijlocul oceanului...

Adu-ți aminte timpurile locuite de fragilități și adieri trecătore...

că nu degeaba
când îmi aduc aminte
prin vene
sângele-și începe furtuna de vară

visul și-a adus aminte

toamna e la început
gutuile-s încă în pârguire
teii au urme de încărunțire

suntem ceea ce amintirile au făcut din noi.

cândva, amintirile te vor proteja »

și când Amintirea… mai e și daruită, ea se împlinește într-o poveste,
« încet
fără grabă
ardelenește
cum s-ar zice
Amintirea...

Alexis jucase la pendul și pierduse Zidul Alb.
îți spun: Anna stă pe stânca de pe care plonjai tu. Privește răsăritul, apusul și iarăși, a doua zi o ia de la început... acolo m-ai lăsat și-ai spus că revii... am venit să te întreb dacă peferi un nume... pietrele mele i le las ei... »

Cine deschide albumul de cuvinte și fotografii găsește că lipsește măcar... o ceașcă de cafea; fie că e cea a lui Aurel din Cogealac, fie că e cea în care se vede cum Dorra latră pe Scară...

"la capătul scării, o tablă imensă de șah, fără nici o piesă pe ea. Asta-i din cauza jocului, fu primul gând rostit dintr-o Șoaptă. Îi urmară o Tăcere și-un Ecou. Șoaptele se amestecau între ele. Cum mă învățase Părintele Isihie să scap de iluzii și de confuzii, încep Rugăciunea Inimii pășind pe tabla de șah. Într-o lumină verde, dintr-o dată, dispare totul... Eram iarăși Pictorul (Orb)."

"Dacă nu te grăbești, deslușești" câte o cărare care duce în inima
dilemei "oare așa să fie!?"... taină și mister... n-ai decât să găsești Casa de pe plajă, cu ferestre roșii sau albastre, unde poți da, cu puțin noroc si mult hazard, de Peștele în ploaie...

Tot ce deslușești ține de unitatea imaginară a fiecaruia... a celui care îndrăznește...

Domnul Radical
călare pe cal
................
coboră direct în Poezie
vie

"iar ne-am adunat în clipă cu un da și-un nu bizar
zbârnăie pe tabla vieții lovitura unui zar"
prima bătaie de gong
(gongul blând dintr-o seară de vară
când s-a întâmplat să iasă la developat
o fotografie făcută de Domnul Radical
« salvator de iulie »
..........................................
luminile se sting
cortina se ridică
să înceapă jocul
din secunda doi
și cântecul puiului de lebădă
pe care Ponna îl aude și acum

se apropie de mal luna
cu gust de lan din
floarea soarelui

apoi vine toamna, cu Ploile ei
de la Histria

Andante...

(vin din floare de liliac) - si se duc, ele stiu unde, poate intr-o amintire despre altadat'... vine vin din teiu' aromat... se duce si el, poate dupa liliac si, astfel, gradina infloreste toata in acelasi anotimp - iubirea, cea dintai de fiecare dat'...

eu am citit poezia de la "fiecare cu bucata lui de luna"; la sfarsit, am pus un zambet la un pahar cu vin de papadie...

mi-a placut povestea, si mai trec...
maria