Maria-Gabriela Dobrescu

Sincer, eu chiar așteptam interviul acesta. Am avut încredere în reporterul ăsta insistent. Într-o oarecare măsură sunt nevoită să îi dau dreptate fetei din livadă. Poate că, da, e greu să ții la cineva care are amantă poezia. Atunci când amanta e o femeie în carne și oase știi cu cine îți măsori puterile și încerci să fii mai bună. Dar atunci când lupți cu poezia, lupți cu morile de vânt.

Din alt punct de vedere îl înțeleg și pe Călin. Hai să nu-l punem la zid!Trebuie să-i iubeasca și pe poeți cineva. Și sunt sigură că există persoana aceea. Să nu spunem cuvinte pe care nu le mai putem lua înapoi. S-ar putea să regretăm... Eu nu cred că fetei din livadă nu îi este dor de Călin. A zis doar așa dintr-o răutate specific feminină ca să-i plătească polițe pentru \"hăituire\"

Părerea mea este că au existat mai multe fete. Au fost însă doar himerele celei adevărate, niște surogate amăgitoare, defecte, cărora le-a lipsit doar inima ca să fie perfecte.

http://www.youtube.com/watch?v=yayJiIlVr10

M-am lăsat învăluită de lectură și pentru o clipă am devenit invizibilă. Era un vis mai vechi... M-am plimbat prin ploaie, am căutat barul acela și am vrut să beau un ceai, dar nu mă vedea nimeni. M-a prins povestea asta și am trecut cu plăcere prin ea. Mi-a plăcut cum ai redat stările prin care trecea personajul tău.

Cu prietenie, Maria

Frumos poem ți-ai dăruit de ziua ta. O reamintire a ceea ce am fost ne ajută să trecem mai ușor peste momentul în care un alt an se adaugă existenței noastre efemere. Orice ideal duce la decepție. Dacă îl atingi, vezi că nu e așa cum l-ai visat, dacă nu, te alegi cu inutilitatea visului. Bine ar fi dacă am putea să lăsăm ca-n ochii noștri să râdă în cascade toate anotimpurile.

La mulți ani!

Cu prietenie, Maria

Mă alătur cu un gând tristeții dumneavoastre. Despărțirea de cineva drag e sfâșietoare. Ne rămâne alinarea că se îndreaptă spre Lumină întărită de speranța că într-o zi ne vom revedea. Emoționant poemul închinat celei care v-a dăruit viață.
Cu prietenie, Maria

Toamna asta magică ne prinde pe toți în mrejele ei și ne face să visăm cu ochii deschiși și să credem cu toată ființa că am putea primi liliac chiar și în noiembrie. Dar ce facem după ce se scutură liliacul?
M-am bucurat și astăzi de fâlfâirea aripilor tale străvezii.
Cu prietenie, Maria

Toamna aceasta rece ne face să simțim mai mult ca niciodată nevoia unei îmbrățișări ce se vrea caldă și care ne va face să uităm de \"tristețile purtate în lanțuri de îndoială\". Dacă vom reuși să acoperim singurătatea unuia cu cearceaful singurătății celuilalt, vom trece mai ușor prin \"lumea asta a nerosturilor și a neîmplinirilor\". Frumos ai scris tu aici și uite așa devenim dependenți de...poezie.

Tare mult mi-aș dori să înțeleg secretul acestot zmei dacă aș sti că mi-aș putea găsi fericirea și într-o coajă de nucă. Interesant modul în care i-ai descris. Voi încerca să-i recunosc. Mi-e teamă să deschid palma. Dacă...?

Toamna, când timpul nu mai e timp, ci ploaie ce curge infinit mai greu nu ne rămâne decât să traim din amintiri sau să ne închipuim \"că Dumnezeu ne-ar putea visa mai tineri\". Astăzi, m-am adăpostit de ploaie sub aripile tale, care deși sunt fragile, m-au ferit de stropii reci ai singurătății și m-au făcut să sper că mai pot atinge lumina fără să dau ceva în schimb.

Mai ai dulceață?

Aș vrea să nu mă mai doară
inima ta- o dorință ce vine dintr-o căutare nesfârșită și care nu se va încheia decât acolo sub poala pământului unde într-o zi ne vom afla cu toții liniștea.
Nimic nu este ceea ce pare, dar totul este posibil. O poezie încadrată la poezii de dragoste nu poate fi decât o poezie de dragoste indiferent de ceea ce a inspirat-o. Și tu ne faci să visăm atât de frumos atunci când trecem prin filtrul nostru interior cuvintele în spatele cărora tu te ascunzi atât de bine.

Daca vrei să simți gustul toamnei te invit la o dulceață de nuci verzi.

Cu prietenie, Maria

Cu durerea trebuie să ne împăcăm. O purtăm în noi împărtășită sau nu, cu voie sau fără de voie. Dacă o acceptăm ne vom obișnui cu ea și vom trece mai ușor pragurile uneori prea înalte ale vieții. Ar fi bine dacă inimile nu ne-ar lăsa să ne înșelăm...Am simțit și astăzi fluturarea plăpândă a aripilor tale.
Cu prietenie, Maria

Ai venit cu bomboanele tale cu baneze și ne-ai făcut poftă de...lectură. Mi-ai transmis și mie dorul de Mara ceea ce dovedește că bomboanele astea au efect.
\"de ce pleacă în toate verile la țară de ce se lasă dusă\"...? Pentru ca tu să scrii frumos udând foile cu lacrimi mentolate de dorul Marei. Nimeni nu poate alina dorul pentru copilul tău oricât s-ar strădui. Și tu ai scris așa de frumos, în felul tău, despre asta.

Întorcându-mă după câteva zile de absență, am citit pe nerăsuflate \"Mediatorul\". Mă declar cititoarea dvs.fidelă și vă rămân îndatorată pentru comentariile lăsate textelor mele și pentru încurajările făcute fără de care poate nu aș mai fi continuat, considerând că nu plac nimănui. Profit de ocazie și trimit un gând și celorlalți care asemenea dvs. se opresc pe pagini cu proză și chiar pe cele din atelier. M-a bucurat mult inițiativa aceasta. Să sperăm la mai bine...
Cu prietenie, Maria

Uneori dezarmăm în fața iubirii copleșiți de distanțele ce ne răcesc sentimentele pe care ni le-am dori mereu sigure. Așteptăm cu o răbdare infinită și gândurile noastre trec din gară în gară, într-o fugă nebună, nebună spre cel iubit. Dar când pe peronul gării tale nu te mai așteaptă nimeni nu îți rămâne decât să te retragi într-un ghețar unde măcar îți poți conserva amintirile.

Deși azi ești tristă ai scris la fel de sensibil ca ieri când erai gata să riști, ca alaltăieri când o urmă de speranță mai exista încă, ca întotdeauna când simt mângâierea ta de borangic. Ai reușit și astăzi...

Cu multă simpatie, Maria

Admir la tine că în puține cuvinte transmiți multe gânduri. Ca să înveți tăcerea pe de rost trebuie să ai har. Câți dintre noi putem traduce o privire sau un gest? Uneori cu toții avem nevoie să fim înțeleși din priviri...
Mătăsoase mângâieri de fluture...
Cu simpatie , Maria

Am citit cu plăcere povestea aceasta. Recunosc că finalul m-a surprins. Nu am anticipat meschinăria lui Alexandru. Mă bucur că i-ați lăsat Marilenei speranța.

Mulțumesc pentru citire și pentru semnul lăsat. M-a bucurat nespus trecerea ta. Așa cum am mai spus nu scriu întâmpările neapărat într-o ordine cronologică. Despre resurse ce pot spune? Unele sunt reale, altele închipuite sau visate. Îi las pe cititori să descopere cum sunt. Mă încearcă o mare bucurie că ne -am descoperit una pe cealaltă.

Înduioșătoare povestea aceasta pe care tu ai reușit să o redai cu multă pricepere. Frământările și nemulțumirile pe care le-ai presărat în acest text m-au ajutat să înțeleg mai bine ce simte un copil părăsit de mamă. Rugămintea din final e copleșitoare. Chiar dacă scrisoarea ta nu are destinatar, sper că cine trebuia să o citească a facut-o deja.

Teo, îți mulțumesc pentru semn și pentru urare. Mă bucur că ți-a plăcut.E imaginație pură. Mai visez și eu uneori...

Citirea acestei poezii a fost ca o mângâiere de fluture. Hotărâtă și optimistă, așa cum trebuie să fie orice femeie când lucrurile nu mai merg într-o relație.
Conștientă fiind că imitația nu are valoare, te voi copia totuși și voi pune inimii mele nasturi de argint.

Pentru toți va veni vremea aceasta,despre care tu ne-ai spus astăzi cu atâta sensibilitate, mai devreme sau mai târziu. E bine că există totuși speranță... Am citit-o cu emoție, așadar transmite.