rânduri pentru ea

și semnul acela mic pe care așteptam să-l desenezi acolo înăuntru când ploaia îți țesea gândurile-n scântei reci și eu nu te lăsam să le știi și-atunci desenam munți ca-n copilărie și nu-i arătam nimănui îi urcam cu greu cu genunchii zdreliți dimineața mă trezeam din nou ca dintr-un gol adânc și peșteri în care rătăceam căutându-mă până în zori apoi iar te găseam și știam că iar o s-o iau de la cap strângeam din dinți duceam mâna la gură în altă zi am pornit spre un zid colorat nu știam că dincolo de el e un labirint un colț părea capăt era doar o oglindă în ea un chip străin stătea drept în fața mea eu nu i-am spus cât e ceasul nu i-am făcut semne cu mâna am pornit spre un răsărit fără să știu că e trecător îl găsești doar spre dimineață între timp s-a făcut târziu și iată-mă am pus degetul pe geam am desenat o stea și chiar am crezut că va fi lumină era doar întunericul ce bine ce bine că-n ochii tăi râdeau în cascade toate anotimpurile