agonii
o tablă de şah ai libertatea de a fi nebunul sau calul niciodată regele niciodată regina lumea crede că nebunul e un academician care în crize de durere cară roabe cu pietre sparge
MDMaria-Gabriela Dobrescubonjour madame! ça va?
nu închide ușa ascultă cum bate inima păsării oarbe din ea va crește un cântec revărsat printre coaste ca o rugă tu ești crucea albă între mătănii de zile negre
MDMaria-Gabriela Dobrescumult-prea-întâmplarea
cu sângele greu orbitele arse de atâta așteptare nici oglinda nu mai ghicește iei pieptenele de sidef și netezești cu el cărările spre alte tărâmuri oaze la care revii câteodată seara te
MDMaria-Gabriela Dobrescuuită-ți scara, femeie!
frunzele înghețate mi se lipesc de tălpi mă doare mersul ăsta desculț nu credeam că se ajunge atât de greu nicăieri aș fi vrut să cobor într-o toamnă cred că m-am rătăcit
MDMaria-Gabriela Dobrescurécit d’une rencontre
se amăgește crezând că ploaia i-ar putea spăla păcatele nu vede dincolo de pereți - sunt virgini nicio lumină se dezice de toamnă nimeni nu va ști ce ascunde de fapt dincolo de
MDMaria-Gabriela Dobrescule pouvoir des mots
am un loc rezervat în singurătatea mea e păcat să se facă risipă de singurătăți să vorbim despre cunoaștere se învață greu să descoperi oameni și dacă ne îmbolnăvim – să zicem e mai
MDMaria-Gabriela Dobrescupoints faibles
ne suspectăm de poezie căutăm înțelesuri exilăm orice speranță ascunzându-ne după degetele de la o mână cealaltă trebuie să o avem liberă mereu pentru a măsura distanța dintre vis și
MDMaria-Gabriela Dobrescue prea mult?
toamna asta mă face să mă târăsc prin viață să mă încolăcesc în jurul ei sugrumând tandru orice speranță m-am visat pasăre purtam în spate un stejar mare în care alte păsări își
MDMaria-Gabriela Dobrescudeparte o vioară cântă a zbor de toamnă
aș fi vrut să-ți cânt un cântec dar lemnul ăsta la care privesc nu vibrează dragul meu (e prima dată când îți spun așa) ți-aș cânta într-o mie de feluri dacă n-aș fi doar o vioară fără
MDMaria-Gabriela Dobrescudespre noi
povestea asta are gust de noi doi de dimineață amară sau de cafea neîndulcită băută după o noapte în care cu bărbia în pumni, cu ochii pe geam vezi cum strada plină se golește brusc rămânând
MDMaria-Gabriela DobrescuAfazie
în curând gândurile mele își vor închide ferestrele trăgând obloane grele peste amintiri cuvintele nu vor mai fi cuvinte ci se vor transforma în cuie ce vor scrijeli în creier până la
MDMaria-Gabriela DobrescuRăsfoind timpul
Orele acestea se preling haotic lăsând dâre pe obrazul dimineților noastre Suntem două jumătăți la marginea unui gând fiecare ascunzând ora lui inexactă Niciodată nu vom ști Cum
MDMaria-Gabriela DobrescuEu plâng
Stele pe umărul tău Lacrimile mele curg Ca dintr-un cer Descoperit. Se rostogolesc Fără a se întâlni Ca într-un joc De-a TU și eu.
MDMaria-Gabriela Dobrescu